Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 4

Drumul spre casa familiei Styles fu tăcut şi tensionat. Din cauza sărutului forţat şi exagerat de erotic la care fusese supusă, Jenn nu îi mai adresă o vorbă, nu îi mai răspunse la nicio întrebare şi nici măcar nu îl mai privi. Îi ceruse doar o singură dată să conducă mai încet sau să ridice plafonul, pentru că vântul îi încâlcea părul, dar el spusese că maşina nu are plafon şi trebuie să conducă cu viteza asta ca să ajungă la timp. Dacă minţea sau nu, Jenn nu avea de unde să ştie.

Reşedinţa familiei Styles era mai îngropată în inima pădurii decât îşi imaginase Jenn. O văzuse de multe ori la televizor şi ştia că era o proprietate privată ce se întindea pe mulţi kilometri de vegetaţie, aveau chiar şi un lac privat, un teren de golf, unul de tenis, o piscină enormă şi o herghelie de cai, în care găseai atâţia pur sânge arabi, încât valoarea lor ajungea la o sumă mai mare decât întreaga proprietate. Caii sunt pasiunea lui Russell Styles, bunicul lui Harry. Fii şi nepoţii lui nu îl moşteniseră în domeniul ăsta, mai ales Harry, cât şi Ryan, sunt pasionaţi de motoare, iar din cauza asta, garajul casei conţine mai multe maşini decât un salon auto. De-a lungul timpului Jenn uitase numărul maşinilor pe care le conducea Harry şi era clar un împătimit al vitezei, pentru că de când scăpase de aglomeraţia autostrăzii din oraş şi intrase pe cea din pădure, şi mai ales pe strada special creată ca drum spre casa lui, condusese ca un maniac cu peste 200 la oră şi îi urcase lui Jenn ficaţii în gât.

Era vrăjită de peisaj, nu erau porţi sau gard în jurul casei, era pur şi simplu amplasată în mijlocul copacilor. Gardul era cu vreo 2 kilometri în spate, împrejmuind proprietatea ca o fortăreaţă.

Casa dădea spre stilul Domus, dar cu trei etaje şi construită cu foarte mult bun gust, albă şi cu ferestrele şi cu fiecare balcon din lemn wenge, o idee îndrăzneaţă pentru exteriorul unei case. Era foarte mare, dar deloc simandicoasă. Părea o combinaţie perfectă între frumuseţea, simplitatea şi căldura unei căsuţe de la ţară, şi fastuozitatea extravagantă a unei vile californiene. Jenn era şocată de contraste, realizând că televizorul nu reda nici pe jumătate frumuseţea proprietăţii, dar totuşi nu înţelegea de ce aleseseră un loc atât de îndepărtat de civilizaţie. Era clar că le plăcea intimitatea şi liniştea, dar oare nu era stresant, mai ales pentru domnul Styles, să facă zilnic un drum de două ore până la birou? Acum Jenn îl înţelese pe Harry de ce se mutase în casa uneia dintre frăţiile din campus, deşi ştia că mai erau şi alte motive. Bineînţeles că îşi putea permite cel mai scump apartament din apropierea universităţii, probabil avea unul, dar frăţia aia era teritoriul lui, imperiul şi văgăuna lui. Era conducătorul acolo, atât oficial cât şi spiritual, aşa cum îi plăcea lui să spună. Fiul directorului Stylebank fusese ales preşedintele kappa imediat ce pusese piciorul în Stanford, dar schimbase şi multe reguli în frăţia aia odată cu asta. Jenn nu fusese niciodată la petrecerile ce se ţineau acolo în fiecare weekend şi uneori în timpul săptămânii, dar era suficient de deşteaptă să nu cadă în teritoriul lui Styles ca un şoarece aiurit în ghearele pisicii, oricât ar fi provocat-o el. Şi în altă ordine de idei, nu o încântau genul ăsta de petreceri mitocăneşti, unde tineri cu milioane în conturi se străduiau cât puteau de mult să demonstreze cât de lipsiţi de substanţă sunt. Nu e nici atât de aventurieră şi petrecăreaţă, aşa că preferă să îşi petreacă serile libere cu o pizza, un film şi un somn bun.

Bineînţeles, gândea astfel strict despre membrii frăţiei, pentru că în timpul petrecerii casa colcăia de studenţi ai universităţii şi chiar din afara ei, printre care şi Sam, care însă nu o convinsese să meargă cu ea vreodată, oricât de însufleţite ar fi fost promisiunile că nu se va întâmpla nimic şi va sări la jugulara lui Styles dacă se apropie de ea. Şi mai era şi Derek, iubitul lui Sam, care făcea şi el parte din frăţie, dar era, de asemenea, o abatere de la catalogarile lui Jenn. Derek era moştenitorul unei averi impresionante în lumea farmaceutică, dar spre deosebire de ceilalţi snobi din casa aia, el nu intrase la Stanford pe buzunarul tăticului, ci pe mintea lui. Şi chiar dacă era mereu dichisit şi avea vreo 3 maşini sport, nu era un îngâmfat, pasionat să tortureze lumea, ca altă persoană pe care putea să o numească Jenn privind în stânga ei. Ba chiar îl plăcea foarte mult pe Derek, mai ales pentru că el îşi permisese să urmeze ceea ce îi plăcea şi deseori Jenn mergea în laborator ca să îi urmărească cercetările şi să îl ajute la tot felul de proiecte. El nu o refuza niciodată şi era mereu entuziasmat de interesul ei, în momentul în care Harry o fotografiase într-o ipostază nu prea elegantă, mângâind iepurele ăla pe burtă cu o mănusă de blană, îl ajuta pe Derek pentru un proiect despre inseminarea artificială la animale. Derek se înfuriase chiar mai tare decât ea când văzuse pozele şi era cât pe ce să se ducă peste Harry, dar reuşise să îl calmeze. În primul rând, nu l-ar fi oprit cu nimic pe Harry să îşi continue scamatoriile meschine, şi Derek ar fi putut ieşi şi el cu sechele dacă îl provoca pe preşedintele frăţiei. Harry era un tip petrecăreţ, amuzant şi comunicativ în cea mai mare parte a timpului, dar fuseseră şi câteva ocazii în care demonstrase cât de repede îi dispare buna dispoziţie când cineva îl calcă pe coadă. Îl văzuse o singură dată bătând un băiat, dintr-un motiv pe care nu-l aflase nici la ora actuală, dar mult timp după asta se gândise că monstrul ăla dezlănţuit cu pumnii şi dinţii încleştaţi fusese vreo sosie a lui, sau un geamăn malefic. Nu voia să îl urce pe Derek pe lista neagră a lui Harry Styles.