Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 10

 Harry conducea ca un maniac.

De data asta ca un adevărat maniac. Cât fuseseră în trafic, Jenn auzise injurii şi obscenităţi din gura lui pentru întreaga viaţă. Lovea cu pumnul în volan, trăgea de el... de se gândise că avea să îl smulgă din bord. Până când scăpă de aglomeraţia şi, în pădure, apasă acceleraţia şi mai tare. Lăsase plafonul jos, pentru că vârtejul pe care îl crea viteza maşinii le umfla fălcile ca personajelor din desenele animate. Jenn îşi abţinu comentariul asupra plafonului – prima dată îi spusese că maşina nu are aşa ceva şi o dusese cu părul câlci la cină.

- Harry, nu cred că e sfârşitul lumii dacă întârziem 10 minute. Bunicul tău nu îi va oferi moştenirea lui Ryan din cauza asta, aşa că încetineşte, pentru numele lui Dumnezeu. Îl rugă Jenn. Nici nu putea să se certe cu el. 1. pentru că expresia lui nebună o speria. 2. pentru că viteza maşinii o speria şi mai tare.

Deci nu avea timp să mai fie şi furioasă.

- Am întârziat deja 10 minute, Jenn. 30 de minute. Mormăi el furios. Şi nu vreau să îi dau impresia bunicului meu că sunt acelaşi fluturatic pe care îl ştie el, chiar şi acum când e vorba de moştenirea mea, eu să mă comport ca acelaşi incompetent pe care îl scoate tatăl meu mereu în evidenţă. Şi mai ales că bunicul şi punctualitatea s-au născut din aceeaşi mamă.

Jenn îşi trecu mâna prin păr, privind speriată la copacii ce treceau ca nişte săgeţi verzi pe lângă ei. Din cauza vitezei, nu le mai desluşea forma.

- O să iau vina asupra mea. O să spunem că am fost ocupată, s-au m-am simţit rău şi am întârziat, nu ştiu, inventăm noi ceva, dar calmează-te.

Harry nu o privi, maxilarul lui deveni şi mai rigid, iar Jenn îşi dădu seama că întârzierea era doar una dintre problemele lui. Mai mult îl speria ce avea să se întâmple mai departe după ce ajung acolo. Putea să obţină hergheliile... şi ştia deja cât de obsedat e de ele.

Îl lăsă în pace, nu avea să îl convingă să încetinească şi nici să se calmeze. Era şi ea destul de stresată oricum. Îşi privi inelul de pe deget şi oftă uşurată că măcar cu asta o rezolvaseră. Să fi mers cu alt inel ar fi băgat-o într-o şi mai mare teamă. Nu avusese timp să se pregătească prea mult, abia făcuse un duş şi îmbrăcase în fugă o pereche de pantaloni scurţi de blugi şi o cămaşă albă, fără mâneci. În picioare avea balerini albi, nici pe departe standardele ţinutei de seara trecută, dar se potrivea acum cu nouă temă a întâlnirii.

Harry se mai calmă puţin când intră pe proprietatea familiei lui, reduse viteza şi părea să îşi fi limpezit minţile. Şi el era îmbrăcat lejer, în blugi şi un tricou negru.

Jenn privi peisajul ce deja începea să i se pare cunoscut şi nu îşi putu abţine oftatul. Nu credea că după seara trecută se va mai întoarce vreodată aici – şi atât de repede –, mai ales că logodnică a lui Harry. În ce Dumnezeu nebunie intraseră amândoi?

De data asta parcă acolo unde trebuie, lângă un SUV negru – singura maşină acum. Trase aer în piept şi se se lăsă pe spate în scaun.

- Să mergem! Spuse, pregătindu-se să coboare din maşină. Jenn îl prinse de mână şi îl trase înapoi înainte să deschidă portiera.

- Harry! Îi prinse obrajii în palme şi îl trase spre ea.

- Ce? Ochii lui o priveau curioşi.

- Calmează-te! OK? Totul o să iasă bine. Lasă-mă pe mine să vorbesc. Spuse şi imediat o zări pe Adele din faţa casei. Îl privi din nou pe Harry.

- Ne-am înţeles? El aprobă buimăcit din cap, seriozitatea ochilor ei îl ameţi instant şi era aproape sigur că o să îl sărute, dar ea îi dădu drumul şi ieşi imediat din maşină. Oftă din rărunchi şi îşi acordă trei secunde să îşi revină, apoi ieşi şi el. De parcă nu era destul de ameţit, mai trebuia să îl privească şi ea aşa.