Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 25

Jenn nu apucă decât să suspine numele lui Harry, pentru că în următoarea secundă el dispăru de lângă ea şi îl văzu înhăţându-şi geaca de pe fotoliu, bocancii, şi izbi uşa de perete înainte că ea să apuce să respire de două ori.

Era încă parţial inconştientă după tot ce se întâmplase înainte să se ridice din pat şi să vadă grajdul în flăcări, aşa că îi luă câteva momente bune să se pună din nou în funcţiune şi să poată fugi după Harry. Îşi luă halatul şi sări de pe un picior pe altul în drum spre uşă, încercând să se încalţe în cizme. Se grăbea, dar nu ar fi fost o idee bună să se încalţe în papuci.

Harry dispăruse deja, iar uşa de la intrare era deschisă la perete şi reuşi să vadă umbra lui fulgerând prin curte.

- Harry! Îl strigă speriată. Doar nu avea de gând să intre în foc?!

Nechezatul cailor se auzea tot mai puternic şi un nod de groază i se puse în gât, gândindu-se că vor muri arşi de vii.

Ieşi în curte şi aproape că alunecă din nou pe un petec de iarba umedă. Luase deja o căzătură în ultimele 24 de ore. Încercă să se redreseze până când nu mai lua încă una. Spre uşurarea ei, cel puţin se oprise ploaia, dar regretă imediat gândul; dacă ploua, incendiul ar fi fost stins mai uşor.

- Jenn, rămâi în casă. Strigă Harry spre ea, înainte să se avânte în grajd doar cu un stingător în mână, o geacă de fâş, bocancii dezlegaţi la şireturi şi pantalonii de pijama. Un strigăt de groază ieşi din gâtul lui Jenn şi fugi imediat după el, străduindu-se din răsputeri să nu alunece. Îşi strânse capotul în jurul ei, dar era prea subţire să îi ofere chiar şi cea mai mică protecţie contra frigului - însă nu îl simţea, era prea îngrozită să îi fie frig.

Spre uşurarea ei, grajdul nu era atât de rău cuprins de flăcări precum crezuse prima dată. Strălucirea focului trecea prin obloanele de la ferestre, dar mai mult era fum, semn că deocamdată ardea doar fânul.

- Harry! Îl strigă ea din nou, tuşind din cauza masei dense de fum ce ieşea pe uşă, şi din cauza căruia nu vedea nimic.

- Stai acolo, Jenn! Auzi glasul puternic al lui Harry, avertizând-o de undeva din interiorul iadului de fum. Inima începu să îi bubuie în piept de frică, nu îi venea să creadă că el intrase acolo şi, ea fiind la fel de nesăbuită din cauza fricii, vru imediat să intre după el, dar fu aproape dărâmată de un demon negru şi uriaş ce ieşi din perdeaua întunecată de fum.

Exact aşa i se păruse. Pentru o secundă se simţi că într-un fim fantasy, când demonul iese din străfundurile pământului, alături de nişte efecte vizuale excepţionale, alcătuite din fum şi flăcări - şi calcă totul în picioare în calea lui.

Ţipă şi sări înapoi, ferindu-se din faţa lui în ultima secundă şi fiind iar la un pas să alunece şi să cadă pe pământul noroios.

- Jenn, eşti bine?! Prinde-l pe Shadow! Auzi strigătul lui Harry şi îşi scutură capul ca să îşi revină la realitate. Îşi calmă bubuiturile inimii şi privi în spatele ei, ca să vadă o fiinţă cu o formă cunoscută, dispărând în desimea pădurii. Abia acum îşi dădu seama că fusese un cal cel care ieşise din grajd şi aproape că o dărâmase. Shadow.

Ţipă după el, dar armăsarul nu se întoarse. Părea speriat, parcă mânat de diavoli şi imediat se făcu nevăzut în întunericul dintre copaci. Dar nu avea acum timp să îşi facă griji pentru cal, se întoarse spre grajd, auzind un zgomot ce i se părea cunoscut, un fâsâit strident ca de aer comprimat. Era stingătorul de incendiu, şi orice făcea Harry cu el, părea să îi fie de ajuns, pentru că strălucirea flăcărilor din interior pălea şi rămânea doar fum dens.