Capitolul 6

70.8K 4K 671
                                    

Harry se plictisise numărând în timpul în care nimeni nu spunea nimic şi toţi digerau şocaţi informaţia.

- Ce?! Reacţionară James şi Ryan în acelaşi timp. Hmm, 14 secunde, destul de repede, gândi Harry degajat. Se simţea deja ca un leu ce a pus gheara pe cea mai bună bucată din antilopă şi nu avea să îi mai dea drumul nici în ruptul capului. O privi pe Jenn, care, spre uşurarea lui, era încă prea şocată ca să poată scoate vreun cuvânt.

Răsuflă teatral, ca şi cum l-ar obosi toate astea acum şi se lăsă pe spate pe scaun, strângând mâna lui Jenn într-a lui.

- V-am spus că am o relaţie serioasă şi v-am mai spus şi că nu am vrut să o împărtăşesc cu voi. Exact din motivul pe care tata şi scumpul meu frate l-au scos în evidenţă mai devreme. Se încruntă pe rând la cei doi menţionaţi. Nu m-aţi fi crezut destul de matur pentru asta, ştiu şi recunosc că am nişte antecedente neplăcute cu femeile, dar lucrurile s-au schimbat de când sunt cu Jenn. Îi zâmbi tandru iubitei sale, care avea impresia că intrase într-un univers paralel sau o înghiţise o gaură neagră. CE DUMNEZEU FACI? Îi urlă lui Harry mintal, dar el nu o băgă în seamă şi continuă:

- Suntem împreună doar de trei luni, dar ne ştim de mult timp. Suficient pentru mine să fac tot posibilul să nu o mai pierd acum că e în sfârşit a mea. Îi puse lui Jenn inelul înapoi pe deget. Am cerut-o de soţie şi ea a acceptat. Nu vă gândiţi că ne grăbim cu nunta, am vrut mai mult să îi demonstrez că am intenţii serioase şi nu mai e o glumă de data asta. Când am venit aici, am căzut de acord să nu vă spunem încă despre logodnă, Jenn m-a convins să mai amânăm puţin, pentru că de-abia vă cunoştea pentru prima dată şi era ciudat să fie prezentată direct că logodnica.

- Aha! Tresări Angelina chiar după ce Harry termină de vorbit. Ştiam eu că i-am văzut ascunzând un inel în maşină. Începu să râdă. Când am zis că pitesc inelul de logodnă, credeam că e o glumă, dar uite că am avut dreptate. Angelina era singura care râdea, dar nu o deranja asta. Se amuza copios de perspicacitatea ei, în timp ce restul erau stupefiaţi.

- Asta e o cacealma! Se revoltă Ryan, lovind cu pumnul în masă. Vrei să credem că ţi-ai pus tu gânduri de căsătorie, când acum ceva vreme ieşeai cu trei modele de lenjerie intimă în acelaşi timp?

Harry îi zâmbi.

- Dar am mai făcut-o în ultimele trei luni?

Ryan începea să se învineţească la faţă. Harry mulţumi sfinţilor că nu mai fusese prins de presă în escapade din astea păcătoase în ultimele trei luni. Le făcuse, dar parcă avusese o premoniţie şi fusese mai discret.

- Sunt sigur că ai făcut-o! Îl atacă fratele său, apoi îşi întoarse atenţia spre Jenn.

- E adevărat? Sunteţi logodiţi? Tonul folosit pe ea nu era cu nimic mai blând.

Jenn îşi reveni din şoc şi îi privi pe rând pe toţi membrii familiei, oprindu-se în final pe figura fioroasă a lui Ryan, care arăta ca un trişor ce pierduse la propriul joc şi căuta disperat o modalitate să îşi tragă adversarul după el. Lui Jenn îi era atât de uşor să îl înfunde pe Harry, să spună adevărul şi să scape din nenorocirea în care îi băgase el. Dar s-ar fi înfundat şi pe ea. Harry o privea fără expresie, dându-i de înţeles acelaşi lucru. Nu putea însă nici să aprobe atât de repede. Abordând un calm pe care nu ştiu de unde îl scoase, se ridică de la masă.

- Vă rog să ne scuzaţi câteva momente! Spuse ea cordial şi îl ridică pe Harry după ea. El spuse înainte să îl târască de la masă:

- Am căzut de acord că nu vă spunem în seara asta, deci dacă nu mă întorc în 5 minute, chemaţi ambulanţa. Glumi el, doar Angelina râse, iar Adele zâmbi. Cel puţin avea doi aliaţi de partea lui, şi privindu-şi bunicul, era destul de sigur că şi el îi e aliat. Dar va avea nevoie de mai mult la ce îl aşteaptă de la logodnica lui imediat.

Prefă-te că mă iubeştiWhere stories live. Discover now