Capitolul 9

8.6K 559 53
                                    

Orele au trecut mult mai repede decât s-ar fi aşteptat vreunul dintre ei şi, spre surprinderea amândurora, nimeni nu a stat să îi întrebe despre relaţia amoroasă pe care se presupunea că o au. Bine, asta nu înseamnă că au fost scutiţi de privirile agere şi ofticate ale celorlalţi elevi, care în fiecare pauză îi bârfeau pe la colţuri. Însă, oricum, ei deja se aşteptau să se întâmple asta.

După ce clopoţelul a sunat pentru ultima oara pe ziua de azi, anunţând astfel încheierea orelor de curs, Luke a plecat împreună cu maşina lui Nash, în timp ce Chloe a aşteptat-o pe Kim pentru a merge împreună acasă. Pe tot parcursul drumului, nimeni nu a scos nici măcar un sunet, ceea ce a făcut-o pe Kim să îşi activeze simţurile şi să prevadă că ceva nu era în regulă.

Chloe era mult mai tăcută şi mai stresată decât de obicei, chiar dacă nu lăsa să se vadă asta. Însă, având în vedere lunga perioadă de timp de când cele două sunt prietene bune, amândouă se prindeau imediat când ceva nu era în regulă cu cealaltă; aşa că, lui Kim nu i-au trebuit mai mult de 15 secunde să observe cum Chloe îşi tot molfăie obrazul şi respiră mai des și mai secădat decât în mod normal. După ce au luat-o la stânga şi au mai înaintat încă câtiva metri pe Lincon Street, strada unde locuiau aceştia, Chloe s-a oprit brusc în faţa casei lui Luke chiar lângă dubiţa lui Nash care era parcată pe marginea trotuarului. Kim s-a oprit nedumerită lângă prietena sa, măsurând din priviri casa lui Luke, a cărei culoare monotonă de maro nu era în concordanță deloc cu stilul său aristocratic.

-Chloe, casa ta este la un metru mai încolo. Îi atrage ea atenţia, în clipa în care Chloe s-a răsucit pe vârfuri ca un robot, frecându-şi agitată palmele.

-Kim trebuie să îţi mărturisesc ceva foarte important. Spune şatena, pufăind agitată, strângând cu putere din buze.

-Aha! Deci am simţit eu bine că ceva nu e în regulă cu tine. Însă stai, nu-mi spune, fiindcă nici nu vreau să aud. Doar nu te-ai comportat aşa ciudat fiindcă te-a lăsat Luke însărcinată, nu? Presupune roşcata cu amuzament, în timp ce ochii săracei Chloe mai aveau puţin şi ieseau din orbite.

-Kim!! Exclamă ea, gesticulând agitată cu mâinile prin aer.

-Ok...atunci, să înţeleg că doar s-a culcat cu tine? Insistă ea, ridicându-şi o sprânceană, făcând-o pe Chloe să îşi dea o palma peste faţă, rugându-se ca nu cumva să roşească.

-Kim! Nu m-am culcat cu Luke ! De ce ai crede asta?

-Fiindcă se presupune că eşti iubita lui. Şi poate că tu îl cunoşti doar pe aiuritul de Luke Campbell nu şi pe tipul care nu le acordă prea multă atenţie fetelor, din cauză că nu vrea o relaţie serioasă, însă care a făcut astfel jumătate din liceu să aibă gânduri murdare cu el.

-Inclusiv tu.

-Inclusiv eu. Confirmă Kim cu lejeritate, făcând o grimasă în clipa în care uşa casei familiei Campbell s-a deschis, din spatele ei făcându-și apariția Luke.

-Intraţi odată?? Întrebă el cu aroganță, dându-şi ochii peste cap, în timp ce Chloe a prins-o de încheietura mâinii pe Kim,trăgând-o după ea.

-Legat de ce m-ai întrebat...chestia aia nu o să se întâmple nici într-o mie de ani. Suntem doar prieteni,atât. O lămureşte micuţa şatenă pe amica sa care devenise extrem de confuză.

-Stai, ce? Exclamă dintr-odată roşcata, oprindu-se brusc pe loc de cum a pășit în interiorul casei lui Campbell.

-Ele ce caută aici!? Aproape ţipă Nash, făcându-şi şi el apariţia din bucătărie, trimițându-i intantaneu lui Kim săgeţi pline de venin, doar privind-o. În comparaţie cu Luke şi Chloe care erau parcă lipiţi cu super glue, Kim şi Nash se urau din toată inima.

Just Friends |Finalizat|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum