Capitolul 16

7.5K 520 145
                                    

-Mă simt prost. V-am întrerupt acel ceva, care se presupune că nu era nimic, când trebuia doar să stau de pe margine şi să privesc spectacolul. Ştiam eu că între voi doi au intervenit sentimente. Şi oricum, Luke, spune-mi sincer. Nu era nici Liam şi nici altcineva prin zonă când ai sărutat-o, nu?

-La naiba Nash! Turui mai ceva ca o moară stricată. Deja mă doare capul. Îi răspunse Luke, masându-şi preţ de câteva clipe tâmplele, privind înspre lac, acolo unde toţi colegii lui intraseră în apă să se mai răcorească puţin după ce şi-au petrecut câteva ore bune ,,vânând" peşti pentru masa de prânz ce avea să urmeze.

-Spune doar că am dreptate şi că e adevărat. Ai vrut s-o săruţi! Insistă Grier entuziasmat, făcându-l pe Luke să strângă preţ de câteva secunde din buze.

-Okay. Poate am vrut s-o fac! Îi răspunde el rapid, entuziasmându-l imediat pe Nash, chiar în momentul în care Chloe s-a apropiat de ei cu o găleată plină cu peşti.

-Okay, chestia asta a început să devină mirositoare şi heei, ce ,,poate ai vrut să faci"? Îl întreabă ea pe Campbell, trântind găleata la picioarele lor, în timp ce acesta a înghiţit scurt în sec.

-Tema la matematică pentru luni. Lui Nash nu-i venea să creadă că am făcut-o.

-Serios? Voi vorbiţi de şcoală? Tocmai voi doi? Îhh..Parcă am venit aici ca să ne distrăm şi deocamdată în afară de pescuit n-am făcut nimic interesant. Se smiorcăie Chloe, supărată, în clipa în care pe faţa celor doi băieţi a apărut un rânjet inegalabil.

-De unde vrei să începem, micuţă James? Vrei să intri şi tu la apă? O tachină Luke, aruncând amândoi o mică privire înspre lac, acolo unde băieţii la bustul gol aruncau cu apă în fetele de-a doişpea care renunţaseră şi ele de mult la tricouri, rămânând doar în sutien.

-Nu aveţi voi doi, nătărăilor, şansa să mă vedeţi pe mine aşa. Spune ea îngâmfată, făcându-i pe amândoi să râdă amuzaţi.

-Pariu, James? Întreabă Luke apropiindu-se ilegal de mult de ea.

-Pariu, Campbell. Îi răspunde aceasta, provocându-l, aruncându-i acel rânjet caracteristic, ca în clipa următoare să o ia la fugă pe marginea lacului, fiind urmată îndeaproape de Luke.

Amândoi râdeau şi alergau cât îi ţineau picioarele, pe micuţa potecă din vale, nebăgându-l în seamă nici pe antrenorul Gilbert pe lângă care au trecut, însă care era oricum mult prea ocupat să-i supravegheze pe nedrebnicii ăia din apă, încât îi fu imposibil să-I mai observe și pe ei.

Însă chiar şi aşa, ceilalţi îi observaseră. Iar acum, maxilarul lui Cooper era gata să se zdrobească la cât de încleştat era.

-Okay, ai câştigat! Ţipă într-un final Luke la ea, respirând greoi, oprindu-se pe loc pentru a-şi recupera suflul.

-Mereu câştig. Îi răspunde Chloe mândră, întorcându-se amuzată spre el. Eşti bine? Îl întrebă ea cu o voce joasă, privindu-l pe Luke care stătea cu capul plecat, atunci când ajunsese în faţa lui.

-Eşti aşa o fraieră...Zice el într-un final, îndreptându-şi privirea înspre ea, rânjind, astfel încât, câteva secunde mai târziu, el a prins-o de talie, imobilizând-o la el în brațe.

-Te urăsc. Şopti ea, aruncându-i o privire urâtă şi ofticată, încât mai avea puţin până ce îl lua şi la bătaie.

-Ştiu, însă acum toţi se uită la noi, aşa că nu încerca să faci pe iubita cea rea şi ofticată. Zice Campbell rânjind, lipindu-şi în următoarea secundă buzele de ale ei, făcând-o să simtă din nou acele firicele de electricitate cum îi străbăteau corpul. Obrajii îi ardeau la cât de roşii erau, în timp ce jumătate dintre seniorii care se aflau în apă au început să-i fluiere, chiuind.

Just Friends |Finalizat|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum