1. Beginnings

69 4 0
                                    

Au apărut îmbunătățiri vizibile în viața mea de când am venit în Los Angeles. Pot numi acest lucru ca fiind cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Nu credeam că al meu creier e în stare să debiteze și chestii bune, mai ales după toate deciziile proaste pe care le-am luat.

Nu te lăuda încă.

Ah, conștiința mea...

Acum 3 ani, după terminarea liceului am reusit să o conving pe mama că plecarea mea din Arizona este cel mai înțelept lucru. Pe de altă parte nu era bine deoarece însemna să îmi las casa și prietenii, însă era bine pentru mine. Pentru situația mea mentală care era pe cale să devină o relicvă. Psihicul meu se distrugea cu fiecare zi rămasă în orașul ăla.

Am vrut sa fiu departe de el... Jack Gilinsky. De tot ce a însemnat relația noastră, de toate locurile care erau impregnate cu amintiri, de aerul toxic care purta mirosul lui și de oamenii legați de el într-un fel sau altul. Ăsta a motivul pentru care mama a acceptat să mă ia de acolo. Probabil era aia sau un spital de nebuni. Exagerez acum, însă nu sunt nici foarte departe de adevăr.

A fost greu dar ușor în același timp dar a trebuit să mă gandesc la persoana mea... Trebuia să imi vindec rănile iar singura cale de a o face a fost să plec. Nu am fugit, deși așa a părut. Într-adevăr au fost momente când credeam ca nu am scăpare.

Pe deasupra, eu am fost mereu o persoană care se atașează mult prea repede, căruia îi pasă prea mult iar asta m-a făcut să pierd totul.

Acum am luat-o de la 0.

Să fiu cu Jack s-a dovedit a fi un blestem. În acești 3 ani, nu am avut niciun iubit, nici nu voiam unul. Nu știu daca era din cauză că nu mai aveam încredere în bărbați sau îmi era frică să nu o dau iar in bară, însă nu voiam să fiu legată de cineva. Să mă consume.

După cum am spus, am lăsat totul în urmă, în afară de un singur om. Sam Wilkinson, care culmea, fusese unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Jack, însă în același timp mereu a avut grijă de mine într-un fel sau altul. Îl consideram fratele meu mai mare. A existat totuși o excepție, o noapte în care mă certasem cu Jack și m-am culcat cu Sam, însă am regretat imediat după. A fost o greșeală stupida despre care nu vorbim. Niciodată.

Prin urmare, momentan eram în aeroport, îl asteptam să sosească. Eram atat de nerabdatoare încât inima imi bubuia ca o nebună.
N-am putut să îl opresc să nu vină, știam că va aduce cu el amintiri, însă îmi fusese dor de el. Și mă simțeam singură, chiar dacă prietena mea Casey era mereu cu mine.

Auzind că avionul din Arizona a ajuns, ochii mei erau ațintiți asupra ușilor așteptând să vad  un blond venind spre mine. N-au trecut decât câteva minute până când privirile noastre s-au întâlnit. Am început să fug spre el, sărindu-i în brațe. Aproape l-am doborât.

- Wilkinsonnn!

- Heeei, Mia!
Mirosea a acasă ...

- Mi-a fost așa dor de tine, Wilk.

- Și mie, frumoaso.
Zâmbește. Acel zâmbet perfect care făcea totul sa fie bine.

- Deeeci, cum e L.A.?

- Super. Sunt fericită că am plecat de acolo.

Casey era probabil nerăbdătoare să îl cunoască pe Wilkinson. Tocmai de aia am aranjat să mergem deseară la un foc de tabara pe plajă.

*

- Miaaa, hai mai repede!
Striga Casey de jos.
Arunc o ultima privire in oglindă; blugii scurți, un body simplu negru si puțin machiaj; am încălțat niște ghete și gata.

- Sunt gata, sunt gata!
Blonda râde după care mă ia in brațe. Sunt o norocoasă să o am lângă mine. Ea știe tot ce mi s-a întâmplat în Arizona...despre Jack, despre depresii, certuri...tot.

Gândurile imi sunt întrerupte de atingerea ei ușoară.

- Mia, ești în regulă?

-Da... . Sam a adus cu el și amintirile...voi fi bine.

Înainte de a pleca, iau cardiganul cu ajutorul căruia îmi acopăr cicatricile de pe încheieturi. Nu voiam să se uite toți la mainile mele. Da, aveam cicatrici. Taieturi pe care mi le-am provocat singură pe vremea când Jack distrugea tot ce era bun în mine.

Flashback

- Mia, oprește-te!
Jack continua să mă urmărească... lacrimi fierbinți curgeau pe obrajii mei iar inima părea să-mi sară din piept în orice clipă.

- Lasă- în pace! Pleacă!

- Nu plec până nu vorbești cu mine.

Am inceput să fug, intrând ca un fulger în casa. Îi simțeam pașii apăsați în urma mea.

- Jack, pleacă!

- Nu!
Mă prinde dur de mână, întorcându-mă către el.

- Te porți copilărește.

- Hai să mori tu! Doar du-te și lasă-mă în pace!

- Nu pot...

- Asta e o glumă, nu? De ce nu poți, mă rog?

- Pentru că te iubesc, la naiba!

- Când i-o trageai ei, nu mă iubeai?

Mi-am eliberat mana, intrând în baie și închizând-o cu cheia.
Il auzeam cum respira nervos.

M-am prăbușit pe gresia rece, cu lama lipită de încheietura. În asta îmi găseam eu alinarea.

End of flashback

Written In The ScarsWhere stories live. Discover now