18. Te simțeai puternic

23 2 0
                                    

Nici eu nici Sam nu am scos niciun cuvânt în mașină, până am ajuns la cabană.
Oricum nu știam ce să spun, încercam din greu să îmi țin lacrimile în frâu, să nu izbucnesc ca o nebună, având în vedere că tot ce a spus Sam era adevărat.

La naiba, mă simțeam groaznic, încă aveam gust de vomă în gură și eram extrem de amețită.

- Am ajuns. Vrei să te ajut să-

- Nu, Sam. Sunt bine.

Pe dracu dacă eram bine. Ca să nu par handicapată în fata lui, m-am chinuit să cobor din mașină și să ajung înăuntru. Sam era pe urmele mele. A continuat asta pana când am ajuns în camera mea.

- Mia, pot să...

- Nu acum, Sam. Nu acum.
Și i-am închis ușa în nas, privirea lui rămânându-mi întipărită pe retină. Îi părea rău, știam că ii pare rău, deoarece Sam nu vorbise niciodată așa cu mine. Însă cred că se săturase și el sa fie martor la autodistrugerea mea.

Mi-am aruncat tocurile pe podea, la fel și rochia, iar după un duș în timpul căruia am bocit jumătate de oră, am adormit instant.

**

Nu știam ce oră e însă nu mai puteam să dorm. Îmi exploda capul, simțeam că îl voi pierde din clipă în clipă.
O slaba mângâiere pe frunte m-a făcut sa deschid ochii. Ca să dau de ochii albaștri a lui Sam. Era ultima persoană pe care voiam să o văd...

Deși aseară am fost moartă de beată, nu am uitat ce a spus. Cuvintele lui îmi bănuiau mintea și mi se repetau încontinuu.

Încetează sa te mai comporți ca o târfă!

Mi-e rușine sa te consider prietena mea. Mi-e scârbă.

El nu te-a ales! Iar tu tot umbli după p-la lui, te injosesti!

- Mia, ești bine?
Ma scoate el din visare. Însă tot ce puteam să aud erau cuvintele lui pline de ură spuse aseară.

- Da. Lasă-mă singură.

- Nu vreau. E evident că nu te simți bine.

- Doar pleacă, Sam... Nu mă pot uita la tine fără să aud încontinuu ce ai zis aseară.

- Îmi pare rău... Ți-am zis să nu mă provoci și tu-

- Da, e tot vina mea. E-n regulă. Măcar acum știu ce crezi despre mine.

- Nu e așa, Mia... Ști că te iubesc...

- Știu, Sam. Știu.

A răsuflat greoi ca și cum era obosit. Obosit de mine și de situație.

- Îl chem pe Jack, nu vreau să te las singură.

La naiba cu toată drama asta, de ce nu puteam să am și eu o viață liniștită și obișnuită. Credeam că mi-am revenit, că sunt bine. Dar Sam avea dreptate, eram slabă și trebuia să fac ceva în legătură cu asta. Până aici... Trebuia să fac ceea ce nu am vrut să fac de la bun început. Trebuia să merg la reabilitare. Aveam de gând să fac asta când ajungeam acasă. Știam ca va fi greu sa o fac de una singura, fără Sam care fusese mereu sprijinul meu, dar măcar o aveam pe Casey și pe mama.

- Mia, iubito? Pot sa intru?

Iubito? Jack părea sa fie cel care nu se simte bine.
M-am ridicat în capul oaselor și i-am făcut semn să intre.

- Iubito?
Îl întreb, folosind un ton sarcastic.

- Da, nu ți-a fost dor să îți spun așa?
Arăta la fel de bine ca de obicei. Simpla lui prezență îmi făcea inima să bată mai tare ca de obicei. 

- Unde e Madison?

- Am trimis-o acasă. Ieri. Venisem să îți spun, dar tu ai început sa te cerți cu mine.

- Sunt atât de sătulă de toate astea... Nu mai pot.  Și nu m-am certat. Ți-am pur și simplu...

Aveam câteva lacrimi în ochi care amenințau să cadă însă am reușit să le opresc. Mi-am așezat capul pe umărul lui Jack iar el a început să îmi mângâie ușor părul.

- Știu.
Era atât de aproape încât nu am putut rezista. Gâtul meu s-a lungit ca al unei girafe... l-am sărutat. L-am sărutat ca și cum eram împreună și nimic nu s-ar fi întâmplat. L-am sărutat ca și cum ar fi prima dată. Ca și cum îl iubeam iar el mă iubea.

- Mi-a fost dor de tine...
Șoptește, lipindu-și buzele încă o dată de ale mele. Erau dulci.

Și mie mi-a fost dor de el, oricât am încercat să îl urăsc, se pare că ființa mea nu se poate conforma.

- Mă vei ierta vreodată?
Întreabă în timp ce își trece degetele reci peste cicatricile de la încheieturile mâinilor mele.

- Cred că am făcut-o deja.
Inima îmi bătea mult prea tare în acest moment...simțeam cum oxigenul dispărea din jurul meu.

Frunțile noastre erau lipite... Mâna lui a urcat încet pe abdomenul meu către rana proaspăt vindecată cauzată tot de el acuma câteva zile.

- Îmi pare rău.

- Jack...
L-am împins ușor de piept pentru a-l îndepărta și pentru a putea să îl privesc în ochi. Dacă tot era momentul confesiunilor...

- De ce ai făcut-o?

- Ce anume?

- Totul. De ce ai ales-o pe ea? De ce m-ai lovit? De ce m-ai lăsat? Doar.... De ce?

- Știam că va veni ziua în care va trebui să îmi explic acțiunile...dar știu că orice aș spune nu scuză ceea ce ți-am făcut.

Ce filosof era. Clar nu știa ce să spună, îl luasem pe nepregătite.

- Jack, zi odată.
Am râs scurt și mi-am încolăcit mâinile în jurul gâtului sau. Îmi fusese dor de parfumul lui, de el în general.

- Am fost idiot, Mia.
Zi-mi ceva ce nu știu deja, mă gândeam eu.

- Mi se părea că dacă fac ceea ce făceam aveam putere asupra ta. Erai a mea și puteam face orice voiam cu tine.

- Te simțeai puternic dacă mă loveai, huh?

Written In The ScarsUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum