29. Sunt aici

27 3 0
                                    

S-a terminat?

Asta a fost tot?

Jack a plecat. A plecat și nu se va întoarce de curând.
A făcut-o pentru binele amândurora.

Stau pe treptele casei lui Sam și mă uit în direcția în care a mers Jack.
Mă simt eliberată, într-un fel...
Nu credeam că nu voi sparge pereți când nu va mai fi nimic între mine și Jack. Dar sunt bine. Trebuie să fiu bine.

S-a întâmplat totul repede. A fost ca și cum ai smulge bandajul de pe rană.

Este timpul să o iau de la capăt.

Un nou început.

- Deci... Ești în regulă?
Vocea prietenei mele răsare din spatele meu și nu pot decât să îi fac semn să ia loc lângă mine. Îmi rezem capul pe umărul ei, zâmbind.

- S-a terminat.

- Am auzit. E cel mai bine, draga mea. Sunt chiar mândră de el că a recunoscut că are nevoie de reabilitare.

- Știu... Presimt că va fi bine. Că voi fi bine. Pentru prima data în mult timp...

- Va fi. Gata cu dramele, promit.

- Bun.

*

Casey gătise cele mai bune paste din univers, deja mâncsem cam o tonă... Și îl așteptam pe Sam. Nu dăduse niciun semn toată ziua.

- Case, când mergem acasă?

- Vrei să plecăm?

- Nu știu... Presupun...

- Încă puțin. Nu ești vindecată complet.

Sunt curioasa dacă aș pleca, Sam ar veni cu mine?
Aș vrea să o facă.
Dar mă gândesc dacă nu e prea devreme pentru a mă arunca așa cu avânt înainte... Adică pe Sam...

Iau rapid telefonul și îi trimit un sms. Poate era cu Danielle...

Unde ești? Nu ai dat niciun semn azi...

5 minute.

10

20

Jumatate de oră.

O oră.

Niciun răspuns.

Renunț.

Pun pastele rămase într-un vas după care le bag înapoi în cuptor. Dacă cumva apărea Sam, erau încă calde.
Spăl vasele, mă simt ca o adevărată gospodina, exceptand că nu știu deloc să gătesc. Noroc cu Casey, altfel ajungeam să mâncăm o săptămână de la takeaway.

Părinții lui Sam erau plecați în concediu, deci de aia eram noi singuri. Îmi părea rău, adică mereu ma înțelesesem bine cu ei. Apropo de părinți, o sunasem ieri pe mama... Ca să îi spun că șederea mea se prelungește. Că sunt ok...

Am mințit.

Nu eram ok ieri... Nu sunt în totalitate bine, dar nu voiam ca mama să afle prin telefon că Jack mă bătuse. De aceea trebuia să mi se vindece rănile ca să pot merge acasă. Pentru că nu voiam să îi spun mamei tot, doar partea în care eu și Jack ne despărțisem.

**

Mă ridic în capul oaselor și respir. Nu puteam să dorm nicicum.

Ies încet din cameră.
Voiam să vad dacă Sam venise.

Deschid ușa încercând să nu fac zgomot. Era aici.
Dormea liniștit și era atâta de drăguț.
M-am apropiat de pat pentru a-l privi mai de atent. Respirațiile scurte îi făceau pieptul gol unde avea un tatuaj nou să se ridice cu mișcări rapide.

Aș putea să stau aici... O vreme.

- Mia?... S-a întâmplat ceva?

Bravo, acum l-ai trezit.

- Nu.. Nu pot să dorm...

Se ridică pe coate și îmi zâmbește iar în acel moment sunt cea mai fericită că pot să văd zâmbetul ăla zilnic.

- Haide.
Și îmi face semn să urc în pat lângă el. O, nu. Asta e o idee periculoasă.

Nu cred ca as fi în stare să-
OK, urc lângă el.
Încerc să păstrez o distanță acceptabila însă inima mea o ia la goană și mă iau toate transpirațiile când se întoarce către mine și îmi mângâie parul.

- Ești așa frumoasă.

- De la vânătăi se trage.
Râd ironic, însă gluma mea nu pare să ajungă la el.

- Să nu mai aud asta. Niciodată.

- Scuză-mă...

- Îmi cer scuze că nu te-am sunat azi înapoi.

- E-n regulă... Eram doar îngrijorată.

- Să nu mai fi.

- Nu pot.
Zâmbește din nou.
Și mă înmoi din nou.
Și din nou.
Iar în mine răsare o dorința arzătoare de a-l săruta.
Însă nu am curajul să o fac. Poate că el nu vrea.
Poate s-a saturat să mă iubească iar acum se mulțumește cu adevărat să fie prietenul meu.

Să fi oare așa?

Adorm, învăluită în propriile gânduri.

Însă nu durează mult până când mă trezesc toată transpirata și fără răsuflare.
Pentru prima dată în mult timp am avut un coșmar. Cu Jack. Și sincer, nu înțelegeam acțiunile subconștientului meu, adică de ce visam asta acum că Jack nu mai e?

M-am întors pe toate părțile posibile în încercarea de a adormi la loc, dar eșuam lamentabil. Creierul meu nu voia să se oprească. La naiba cu ele amintiri. Au decis să mă chinuie chiar acum.

Aveam nevoie de puțină apă. Noroc că avea Sam o sticlă pe noptieră, însă asta însemna să mă întind peste el. Oh, fira-r să fie de treabă.

Trebuie să o fac... Dau pătura la o parte și mă întind ușor peste el. Adică încerc. Și nu ajung. Mă duc mai aproape încercând să apuc marginea paharului. Și reușesc, dar mă trezesc cu cealaltă mână sprijinindu-ma de abdomenul lui.

- Mă lași fără aer, prințesă.
A spus exact același lucru pe care l-a spus când a venit prima dată din Arizona iar eu l-am așteptat la aeroport.

- Scuze... Am... Avut un coșmar. Voiam să beau putina apa.

Se ridică puțin mai sus și mă privește în ochi. Încerc să nu mă innec cu apa aia totuși.

- Sunt aici...

Written In The ScarsWhere stories live. Discover now