Written In The Scars

26. Iartă-mă

Îmi simțeam tot corpul amorțit și nu mai conștientizam ce se întâmpla în jurul meu. Auzeam voci dar eram total pierdută. Cineva încerca să mă întrebe ceva și tot repeta întrebarea dar nu puteam desluși ce zice.
Asta până când mi-am pierdut complet conștiința.

Poate am murit. Măcar asa scăpăm de durerea de a fi bătută crunt de către Jack. Și de faptul că îl iubisem ca o idioata și credeam că s-a schimbat.

Poate fusese vina mea... Mereu zicea că eu îl enervez, dar totuși, putea să se oprească la prima palmă. Putea... Dar nu a făcut-o. M-a făcut de rușine, m-a făcut să par din nou slabă și neajutorata. Și proastă. Acum mă voi trezi mâine, toți vor fi în șoc, mă vor trata ca și cum aș fi de porțelan și îl vor condamna pe Jack. Și eu ar trebui să îl condamn. Însă nu știu ce a fost în capul lui... Își petrecuse ultimele zile încercând să nu se certe cu mine, iar în momentul în care a văzut-o pe ea, totul s-a schimbat. Asta înseamnă că o iubește? Sau ce ar trebui să cred? Am prea multe întrebări, unele fără răspuns, unele la care știu răspunsul însă nu vreau să îl cred.

Cum voi mai da ochii cu el?

Îl voi putea ierta?

Îl voi ierta din nou?

Voi părea din nou proasta care îl iubește pe bărbatul care o bate?

Ne vom împăca?

Ce va spune Sam?

Sam...
Sam a fost acolo, știu că a fost. Îmi amintesc că a sărit pe Jack... Se întâmplase exact lucrul care l-a făcut pe Sam sa plece prima dată. Prietenul lui mă luase la pumni din nou.

Oh... Gilinsky... Ce mă fac cu tine?
Cum scap de iubirea asta care mă macină, care îmi macină zilele de atâția ani încoace. Ți-am iertat palmele, pumnii, vorbele însă de data asta a fost altceva. A fost furie pură. A fost dovada că stăteam în calea lui și a lui Madison...

"Nu te compari cu ea"
"Ești un nimic"

Încă nu puteam sa procesez acele cuvinte.
Nu trebuia să existe o comparație, eu trebuia să fiu unica lui iubită, unica preocupare.

*

Următoarea zi

Eram conștientă. Însă nu îmi venea să deschid ochii.

Am făcut-o până la urmă...
Am deschis ochii încet. Mă aflam într-o camera bine cunoscută mie.
Camera lui Sam.

In mod evident, mă durea tot corpul. Purtam un tricou de-al său. Primul instinct a fost să dau pătura la o parte să vad dacă sunt întreagă.

Bun, picioarele erau la locul lor. Am coborât ușor din pat vrând să merg la baie. Am amețit pentru câteva secunde însă mi-am revenit repede.

Reușesc să ajung la baie... În fața oglinzii... Trag aer în piept înainte să îmi îndrept privirea spre ea. Nu voiam, dar trebuia să analizez opera lui Jack.

Privesc.
Mă îngrozesc.
Nu sunt eu.
E doar o epava...

O amintire distrusă a ceea ce eram înainte.

Ochiul vânat... Buza spartă...
Cu mâna tremurând imi ridic tricoul. Vânătăi peste vânătăi. Diferite culori. Diferite forme. O lovitură mare pornea de sub sânul drept și continua sub coaste. Oribil.

Mi s-au înmuiat picioarele instant când am văzut silueta lui Sam în spatele meu. Tresar și las tricoul să meargă în jos.

- Sam... Nu te-am v-
Se apropie și îmi ridica înapoi tricoul. Atingerea lui e rece, îmi face pielea de găină, însă nu mi-e frica. Nu de el.
Fără să-mi dau seama ma lipesc de el. E foarte serios și nu pot desluși la ce se gândește. Bănuiesc doar...

Îmi mângâie încet vânătăile după care mă întoarce pentru a mă lua în brațe. Pentru prima data nu îmi vine să plâng...

- Iartă-mă...

- Pentru ce?

- Că nu am fost acolo. Și pentru că știu că nu o sa auzi cuvintele astea de la el.

Da, avea dreptate. Nu le voi auzi. Sau le voi auzi când va fi prea târziu. Ca de obicei. Deja e prea târziu oricum.

- Mă ierți?

- Sam, nu trebuie să mă întrebi asta. Ști deja răspunsul.

- Pentru că am plecat. La naiba, cine știe ce s-ar fi întâmplat aseară dacă nu veneam sus.

- S-ar fi oprit. Amândoi știm că s-ar-

- Mia!

- Sam... Am văzut-o în ochii lui... Înainte să intri. Era terifiat.

- Cred și eu că era. Uită-te la tine cum arăți... Jur că îl omor. Mia, de data asta jur că îl omor.

- Știu...
Mi-am ridicat mâna spre chipul sau și l-am mângâiat. Avea barba crescută puțin.

- Mulțumesc.
La rândul lui, a vrut sa mă atingă dar s-a oprit.

- Ți-e frica?

- De ce?

- De mine.

- Niciodată.
Își trece degetele peste obrazul meu și îmi aranjează parul după care se apropie mult prea periculos de mine. Mai face un pas. Înghit în sec. Mă săruta pe frunte... Și expir zgomotos. Nu știu ce aveam impresia că se va întâmpla. Bine că nu s-a întâmplat.

- Haide, trebuie să mănânci ceva. Suntem doar noi.

- Sam...

- Da?

- El unde e?
Se uită nedumerit pentru câteva momente.

- Nimeni nu știe.