16. Am obosit

24 2 0
                                    

Eram doar de două zile aici și deja mă simțeam prinsă într-un adevărat haos. 

Deși nu credeam că se va întâmpla, după faza cu Sam am reușit să îmi revin cât de cât. Să zicem.

Am coborât în bucătărie și am mâncat cuminte ce îmi pregătise Skate. Era și Sam acolo, dar stătea în cealaltă colt al încăperii. Vorbea cu băieții, râdea, de parca eu nu aș fi fost aici.

Dacă nu ai știut să îi prețuiești prezența, acum te ignoră.

- Frate, trebuie sa mergem la barul ăla mișto de la poalele muntelui. E musai!!
Se aude brusc propunerea lui Skate iar toți își îndreaptă atenția spre el.

- Mă bag.

- Și eu!
Da, chiar aveam nevoie să mă îmbăt.

- Asta-i fata mea!
Zice Skate și mă săruta pe frunte în timp ce Sam mă privea suspicios. Uram să nu vorbesc cu el. Nu puteam. Nu puteam trăi fără el, iar acum că era atât de aproape de mine și nu îmi adresa un cuvânt era și mai dureros.

*

- Aș vrea să fii aici... E super nașpa fără tine.

- Și eu aș vrea... Așa poate nu ai fi omis să îmi zici că te-ai culcat cu Jack.

- Casey...

- Mda, Sam m-a informat.

- Te-a informat și că nu mai vorbește cu mine?
Mi-am întrebat prietena folosind cel mai trist ton posibil.

- Haide, nu cred că se poate abține.

- Oh, ba da. Nu a zis nimic toată ziua.

- Și totuși, ce ai de gând să faci cu Jack?

- Nu am idee, știu doar că vreau să beau asta seara. Jack  genul ala de om pe care nu îl vreau dar îl vreau... O să... Fac ceva. Dar tu? Nu era vorba ca vei veni cu Skate?

- Da... Însă trebuia sa fac chestia asta cu părinții. Era plănuită de mult. Îmi pare rău că te-am abandonat.

- E-n regulă. Nu am făcut decât să-mi distrug viața.
Râd amar, știind că am dreptate.

- Bine, te las să te pregătești. Te iubesc.

- Și eu, ne vedem peste câteva zile.

Am răsuflat greoi în urma conversației cu cea mai mai bună prietenă, așzându-mă apoi pe marginea patului. Trebuia să fiu gata peste o jumătate de oră însă eu eram tot în pijama și cu fața plânsă, la fel ca azi dimineață.

- Deci... Nu mă vrei, dar mă vrei. Cum rezolvăm dilema?

Se putea ca Jack sa nu audă când vorbesc despre el?

Nu prea.

M-am întors către el el cu cea mai serioasa expresie a mea și i-am răspuns pe un ton ferm.

- Jack, nu azi. Nu pot azi.

El m-a privit cu părerea de rău și a venit mult prea aproape de mine. Stătea aplecat în fața mea, dar fiind înalt, eram la același nivel. Îmi era teamă de ce urma să facă, ne despărțeau doar câțiva centimetri.

- Știu...
Tot ce a făcut a fost sa mă sărute pe frunte și să îmi mângâie chipul.

Ce tocmai se întâmplase?

Eu și Jack să nu ne certăm?
Imposibil.

- Vrei să plec?
Uau, nu pot să cred. Mai exista o fărâmă de decență în el. Credeam ca e moartă.

- E-n regulă.

- Mia... Știu ca am dat-o iar în bară. Și știu ca e vina mea.

- E și vina mea. Nu mi-ai tras-o cu forța, Jack.

- Nu ma refer doar la aia. Pentru ca aia e singura clipă pe care nu o regret de când am venit în orașul ăsta. Ma refer la ce ți-am făcut când eram la Skate.

Își pune mana în locul unde era rana mea și mă mângâie ușor prin tricou.

- Nu știu ce să îți spun în acest moment. Am obosit. Sincer. Am obosit să fac... Ce facem noi. Sunt confuză.

Câteva lacrimi își croiesc drum pe obrazul meu însă el se grăbește să le șteargă.
Nu ma chinui să înțeleg ce se întâmplă.

Am obosit.

- Știu că plângi din cauza mea. Mereu a fost din cauza mea.

Așa e.
Felicitări pentru recunoașterea vinei.
Primești o steluță.

- Ești sigură că vrei să ieși în seara asta?

- Jack... Știu ca sunt varză, însă nu trebuie să te prefaci că îți pasă sau ceva.

- Imi pasă. Nu vezi? Credeam ca ma cunoști, Mia.

- Nu cred ca te cunoaște cineva, nici măcar eu...

E dezamăgit de răspunsul meu.
Dar știe in același timp ca am dreptate, și nu pot sa șterg totul cu buretele și sa cred tot ce spune.

- Te las să... Ne vedem acolo.

Written In The ScarsUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum