Written In The Scars

25. Scena vieții mele...

- Mia...

- Sam.
Iau paharul între degete și dau să plec pe lângă el, însă mă trage înapoi în brațe. Mi se înmoaie picioarele când mă prinde mai tare de talie ca să nu mă scurg acolo.

Nu pot să cred. Îmi vine să plâng, însă nu știu dacă să o fac.

Nu plânge.
Nu plânge.

- Sam, nu ar trebui-

- Ar trebui. Îmi pare rău, Mia. Nu am vrut să te rănesc în asemenea hal.

- Dar ai făcut-o. Și nu ar trebui să mă îmbrățișezi acum... Așa.
M-am depărtat de el, părând-mi rău în secunda următoare.

- Știu...
Oftează.

Și se apropie din nou.

De ce?

Îmi dă șuvițele de păr de pe frunte și zâmbește.

- Mereu am vrut să te văd blondă...

- De ce ai făcut-o?

- Ști de ce.

- Parțial. Și dacă nu aș fi venit azi aici... Ai fi dat vreun semn?

Tace. Tăcerea e un răspuns. Mă așteptam la asta.

- Asa că nu te preface că ți-a fost dor de mine.
A fost ultimul lucru pe care i l-am spus înainte să îl las în bucătărie și să fug sus unde aveam să plâng. Dar am dat peste ceva care m-a făcut să mă arunc pe geam... Sau să îl arunc pe Jack pe geam.

El și Madison ieșeau din aceeași cameră.
Nu pot să cred așa ceva.

- Cred că glumești....
Amandoi s-au făcut albi la față când m-au văzut. Pentru a mia oara am simțit că inima mea, care era deja ruptă în miliarde de bucățele, s-a mai rupt în alte miliarde. Pentru a mia oară m-a înșelat, pentru a mia oara și-a bătut joc de sufletul meu. Fără să îi pese.

- Mia, nu e ceea ce-

- Să taci dracului, Jack!
Zic și arunc cu paharul după el. Își ferește capul însă văd în privirea lui că s-a enervat. Foarte bine. Chiar aveam chef de ceartă. De data asta chiar m-am saturat de el și de tot.

- Să taci! Nu pot să cred. Ai venit până aici să ți-o tragi cu ea? De aia ai vrut să vii? Atunci de ce m-ai mai adus cu tine, idiotule?

Am început să îl lovesc în piept însă el mă ținea de mâini. Îmi era frică, dar mă simțeam și curajoasă. Un curaj prostesc, aveam să aflu în câteva momente.

- Termină, Mia.

- Termin. O termin cu tine! Bănuiesc că mereu ai fost cu gândul la ea. Și tu...

M-am repezit la ea și am prins-o de păr însă Jack nu m-a lăsat. M-a tras repede înapoi și aproape am căzut. Ceea ce m-a enervat mai tare.

- Te urăsc, Jack. Ești cel mai nemernic om din lume. Tu și tarfa asta va potriviți de minune. Nu pot să...

Acum plângeam.
Grav.

- Încetează sau nu răspund.
Strigă, amenințând-mă. Era și beat...

- Mai ești și al dracului de beat. Sper să arzi în iad cu ea. Să vi-o trageți ca doi h-

- Mia!

M-a lovit. Din nou, m-a lovit pentru ea.

- Te urăsc naibii.

- Taci sau-

- Sau ce? Sau ce, Jack? Nu e ca și cum ar fi-

În acel moment nu am realizat de fapt ce se întâmplă. M-am trezit închisă într-o cameră, trântita pe jos.

Ceea ce avea să urmeze... Nu m-am gândit vreodată ca mi se va întâmpla.

- Jack... Ce vrei să-

- Să taci, Mia!

M-a luat de gat, lipindu-ma de perete. Era turbat. Nici nu îi păsa că lacrimile mele curgeau șiroaie pe pumnul lui. A închis ușa cu cheia și atunci mi-am dat seama că avea sa îmi facă ceva.

- Tu!

Mă lovește.

- Nu ai dreptul!

Mă lovește din nou. Urechile îmi bâzâie și nu mai am aer.

- Să vorbești așa de Madison!

Mă aruncă pe podea, însă nu înainte de a-mi da un pumn în față. Scuip sângele dar gura îmi e plină de lichidul cu gust de metal. Dacă e să mor, mor.

- Ja-

- Ești un nimic! Nu te compari cu ea, auzi?

Acum îmi dă cu pumnul.
Urlu... Încet, dar urlu. Însă e degeaba. Nimeni nu știe, nimeni nu aude că Jack mă snopeste în bătaie pentru că am făcut-o în toate felurile pe femeia cu care m-a înșelat.

Reușesc să mă ridic în genunchi, dar nu pentru mult.

- Jack... Oprește-te. Ești beat...

Plângeam și strigam și iar plângeam și mă gândeam că mai bine leșinam dracului. Măcar să nu mai îmi simt fiecare os zdrobit.

- Nerecunoscatoare!
Mă ridică din nou cu o mână și îmi dă o palmă care mă face să cad și să mă lovesc cu capul de colțul patului. Amețesc imediat... Nu știu dacă mi-am spart capul sau e de la lovitură , însă simt că nu mai pot. Mă innecam cu sângele din gură... Podeaua era plină de lichidul roșu, rochia îmi era ruptă și voiam sa mor odată.
El continua să mă lovească în stomac. Mă cutremur de durere și cad întinsă pe podea, îmi vine să vomit însă mă înec.

- Oprește-
Voiam să ii zic să se oprească însă nu am putut să termin fraza. M-am tras pe coate astfel încât să fiu mai departe de el. L-am privit. Era îngrozit. Cred ca abia acum realizase ce a făcut.
S-a prins cu mâinile de păr și a strigat în timp ce eu eram în agonie.

Sam a intrat în cameră izbind ușa și napustindu-se asupra lui Gilinsky.

- Te omor, Gilinsky!

- Sam, ajut-o pe Mia.
Abia aud, dar cred că era Johnson.

Eram salvată.

De Sam. Îngerul meu.