"Dragă jurnalule, ziua aceea a fost îngrozitoare. Am aflat că Amanda nu este tocmai cum o credeam eu, şi că mă place... ceva mai mult; iar apoi a venit tipul ăla despre care ţi-am povestit, Damon, la club. Şi tot atunci am aflat că el este fratele lui Daniel. Dar ăsta nu este singurul lucru care m-a dat peste cap, ci faptul că am aflat adevărul despre Daniel... Şi adevărul este că... Doar m-a folosit. A vrut doar să mi-o tragă şi apoi să mă trimită la prostituţie în Germania. Când a recunoscut, am fugit... Şi aşa am ajuns aici, pe patul de spital, în urma unui accident de maşină.
Şi mă distruge faptul că m-am îndrăgostit de el, am fost o proastă că l-am crezut! Şi am ştiut de la început că îmi va aduce numai belele, dar cu toate astea am intrat în jocul lui. Ce spui, voi putea vreodată să-l uit? Dar pentru asta, mai întâi va trebui să-l iert, şi mi-e teamă că nu pot face asta. Îl urăsc!"
Am închis caietul şi l-am strâns la pieptul meu. Acum am cea mai mare nevoie de mama, dar unde e ea? Oriunde aş căuta-o, nu am să o găsesc şi să o strâng în braţe, spunându-i că mi-a fost dor de ea. De aş şti că e acolo undeva şi că, cândva se va întoarce, ar face totul mai uşor. Şi mă doare faptul că nu am fost păcălită când eram mai mică, că nu mi s-a spus că ea a plecat undeva şi se va întoarce, ci mi s-a spus adevărul şi nu am putut trăi cu speranţa că într-o zi se va întoarce; am trăit şi trăiesc cu crudul adevăr.
— Cum te simţi?
— Mai bine, mulţumesc. Cât timp am fost în comă?
— Trei luni de zile. Dar să ştii că nu m-am mişcat de aici nici o secundă!
— Dacă îmi spui asta doar ca să te iert, să ştii că am făcut-o deja. Te iubesc, ai fost alături de mine în toate momentele grele! Nu cred că aş putea trăi fără tine...
— Da, dar nu te merit; nu merit prietenia asta! Te-am vândut pentru nişte bani nenorociţi! Mă urăsc pentru asta.
— Nu, eu te-am iertat, tu de ce nu o poţi face?
Lăsă privirea în jos, apoi se aşeză pe marginea patului şi mă sărută pe frunte.
— Dar să ştii că, şi el a stat aici în aceste trei luni. A părăsit încăperea doar cât să se ducă la baie, atât. Îi pare rău şi e trist, nervos, dezamăgit şi regretă că a acceptat planul ăla; dar spune că acum chiar te iubeşte.
— Nu-mi pasă, acum e trecutul pentru mine. Pot să plec de aici? Cred că trei luni mi-au fost de ajuns în spitalul ăsta!
Îmi întinse punga cu care venise apoi îmi indică baia. M-am ridicat din patul înalt şi am început să fac paşi mici spre uşa albă. Picioarele îmi erau amorţite, dar mă simţeam bine, de parcă doar dormisem o noapte foarte lungă. M-am aşezat pe toaletă şi mi-am dat jos halatul apoi mi-am luat noua lenjerie intimă, tricoul gri şi o pereche de colanţi negri iar în picioare o pereche de balerini negri.
Când să ies din baie, uşa a fost închisă brusc.
— Ce cauţi aici? Ţi-am spus să dispari din viaţa mea! Din cauza ta am stat în comă trei luni! am ţipat.
— Nu spune asta... Eu te iubesc!
— Mă laşi?! Ieşi din viaţa mea, acum pentru totdeauna!
— Uită-te în ochii mei şi spune-mi că vrei să te las în pace, că nu vrei să te mai ating, sărut sau îmbrăţişez! zise luându-mi faţa în palme şi obligându-mă să-i privesc ochii căprui de care îmi era atât de dor. Spune-o!
Dar... nu puteam. Oricât de mult l-aş fi urât, îl iubesc! Nu puteam să-i spun să mă lase în pace, mai ales uitându-mă în ochii ăia ciocolatii, pentru că îmi va fi enorm de dor de parfumul lui, de îmbrăţişările lui lungi, de chipul lui, de săruturile lui, de... El.
