O SĂ FIE MULT DIALOG ŞI MĂ URĂSC PENTRU ASTA!
Apropo, după cum cred că ştiţi am şi "blue eyes", nu e cine ştie ce, dar aţi putea trece cu o părere pe acolo :3
Maşina se opri brusc, iar eu zăceam într-un colţ, legată la mâini şi la picioare, gura şi ochii fiindu-mi acoperiţi. Două braţe mă ridicară şi mă conduse afară. Nu aveam de gând să protestez, eram epuizată şi am considerat că am pierdut lupta, o altă luptă cu viaţa.
Am auzit o uşă metalică, după care am fost împinsă de persoana din spatele meu undeva unde, era foarte frig. Aşezată pe un scaun şi legată cât se poate de bine, unul dintre bărbaţi mi-a dat jos eşarfa neagră de la ochi, şi am putut vedea că eram într-un depozit imens, plin de tot felul de arme. În dreapta, în colţ, erau mai multe birouri aşezate cu calculatoare, laptop-uri închise şi multe butoane iar în stânga, pe perete, erau suporturi cu mitraliere care mai de care mai puternice şi mai mari, dar şi puşti, săbii sau cuţite. Într-un final am putut să observ şi pe ceilalţi bărbaţi înalţi, îmbrăcaţi toţi în negru ce stăteau pe scaunele de la birouri.
— Deci ea e tipa? vorbi unul dintre ei, analizându-mă cu atenţie.
— Da, ea e, mi-am întors privirea imediat cum am auzit vocea cunoscută, Damon apropiindu-se de mine, rânjind în colţul gurii. Lăsaţi-mă singură cu ea! ţipă, oamenii ridicându-se şi ieşind afară.
Oh, se pare că el este şeful, de ceilalţi i-au respectat porunca? Se aplecă uşor spre mine şi trase banda de scotch, însă m-am păstrat tare şi nu am ţipat, deşi aveam câteva lacrimi în colţul ochiului.
— Asta păţeşti dacă l-ai ales pe el!
— Îl iubesc! am strigat, neputând să mai tac. Tu nu vei şti niciodată ce e dragostea!
— Dragoste... Uite unde te-a adus dragostea! În loc să mă fi ales pe mine, nu, tu te-ai aruncat în braţele idiotului ăluia! i-am analizat mai atent faţa şi am putut vedea că buza sa de jos era uşor spartă iar la sprânceană avea o cicatrice, obţinute probabil de la lupta cu Daniel.
— E fratele tău! Cum poţi să vorbeşti aşa despre el?
— Fratele care mi-a luat ceea ce iubeam cel mai tare! Pe tine!
— Tu nu mă iubeşti!
— Ah, nu? Iar el da, huh? Dar el ştie ceva despre tine? Nu! Eu ştiu totul!
— Dovedeşte!
— I-a să vedem, ziua ta de naştere este pe 20 august, părinţii tăi au murit când aveai 15 ani, ai locuit cu Rose, prietena ta cea mai bună, până la 20 de ani dar a avut grijă de tine şi bunica ta împreună cu John, "înlocuitorul" bunicului tău, acum câteva zile a apărut un tip pe nume Harry, care este fratele tău. Şi mai ştiu că mâncarea ta preferată este pizza, adori ciocolata şi biscuiţii, îţi este frică de întuneric iar marca preferată este Coco Chanel şi Vogue. Vrei să mai afli ceva despre tine?
— Nu, murmur. Dacă asta ai vrut să-mi spui, dă-mi drumul! strig, zbătându-mă între frânghii.
— Nu încă, ci atunci când va apărea Daniel. Pentru că ştiu că o va face. Dar el nu va mai ieşi de aici viu, iar tu nu vei fi singură. Ci cu mine!
— Nu mă poţi obliga!
— Ba da! ţipă furios şi astfel lovindu-mă. M-ai iubit şi o să mă iubeşti din nou, fie că vrei, fie că nu!
— Eşti o jigodie, nu te-am iubit niciodată! Nu simt nimic pentru tine, decât ură! Te urăsc, te urăsc din tot sufletul meu! ţip, însă din nou palma mare a sa mi-a lovit obrazul.
