33. Dezamăgiri constante

3.4K 233 0
                                    

- Brad, se desprinse ea din sărutul lui, mi-aş dori acest lucru,  foarte mult, dar vreau să îți mărturisesc ceva important, se ridică în picoare în fața lui, deveni agitată.

- Ce e, Amber? întrebă el, privind-o cu blândețe în ochi.

- Înainte să-ți spun, vreau să ştii că te iubesc şi aş vrea din tot sufletul să mă iubeşti şi tu. Ştiam că Jessica va fi un impediment, de asta am făcut nişte greşeli şi nu am gândit limpede, din cauza geloziei. Însă meriți să fiu corectă cu tine, iar dacă după ce îți voi spune vei avea aceeaşi decizie, atunci da, accept să ne dăm o şansă. Iar dacă nu, te voi înțelege şi te voi lăsa liber.

- Ce s-a întâmplat? Nu înțeleg, ce e cu acest mister?

- Brad, se aşeză, din nou, lângă el. Înainte ca Robert să dispară, am fost la moşia Brown să-i vorbesc Jessicăi, să-i spun să stea departe de tine. A fost exact după ce noi doi am avut acea discuție.

- Aşa şi? Amber, nu mă supăr că ai vrut să vorbeşti cu ea, te înțeleg, dar îți promit că în afară de Robert, eu şi Jessica nu vom avea ce discuta.

- Stai, te rog, lasă-mă să îți spun şi aşa îmi este greu să vorbesc.

Brad încuviință, iar ea continuă.

- Oh, oftă ea, când am ajuns m-am întâlnit cu şoferul, avea un bilet, în mână şi m-a rugat să i-l dau Jessicăi. Însă eu l-am citit şi am văzut că Dave l-a luat pe Robert cu el, iar în acel bilețel o anunța pe Jessica unde sunt şi când revin. Brad o privi nedumerit. Dar eu, se bâlbâi ea, eu l-am pus în geantă, apoi am intrat în casă, iar pe canapea am găsit un ursuleț de pluş şi l-am luat. A doua zi, am sunat la tine acasă şi Garry mi-a spus că Robert a dispărut şi că îl căutați. Atunci mi-a venit proasta idee, să duc ursulețul la marginea pădurii şi să-i trimit Jessicăi, un mesaj, avea o privire tristă şi disperată, chiar îi părea rău.

- Poftim? Te auzi ce spui? se ridică el în picioare, dar se dezechilibră din cauza piciorului în ghips şi căzu pe canapea, apoi îşi căută cârjele şi se ridică, refuzând ajutorul lui Amber.

- Brad, eu...

- Ştiam că eşti rebelă, dar să-i vrei răul fiului meu şi să ne faci să-l căutăm, să ne pierdem în pădure! Asta este absurd! ridică el tonul.

- Nu i-am făcut rău lui Robert şi nici nu aş fi în stare, doar că am vrut să o fac pe Jessica să se simtă vinovată că şi-a pierdut fiul, nu ştiam sigur că nu va vorbi cu Dave sau cu şoferul.

- Amber, e şi fiul meu! M-ai făcut să sufăr, să-l caut, să plâng, să trec prin nişte momente groaznice, atât eu, cât şi Jessica. Cu ai putut să faci asta?

- Iartă-mă, începu să plângă, se ridică de pe canapea şi se apropie de el, dar el o respinse.

- Nu, nu te apropia de mine, că nu ştiu de ce sunt în stare.

- Nu am crezut că vei merge şi tu cu Jessica, în pădure, lucrurile au luat-o razna, iar când am aflat că şi tu erai pierdut, atunci m-am panicat, nu am mai fost în stare de nimic.

- Amber, cum ai putut să faci asta? Adică să trimiți un mesaj, î care să spui că un copil de patru ani va fi lăsat singur în pădure! Nici nu ştii, câte gânduri mi-am făcut!

- Te rog, iartă-mă! Am procedat greşit, dar m-am gândit că se va ajunge atât de departe, spuse ea, plângând din ce în ce mai tare.

- Tu realizezi că eu am avut încredere în tine?

- Ştiu, suspină ea.

- Nu, nici nu ai idee. Am vrut să pot să te iubesc, să fii o mamă pentru Robert şi poate chiar să avem şi noi, copii noştri, să ne formăm o familie.

Medalionul dragosteiOpowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz