Medalionul dragostei

46. Povestea de dragoste

Jessica urcă repede scările, îşi dorise în sinea ei să ajungă acasă, dar nu avea acel dor, de care credea că-şi aminteşte. Ajunsă pe coridor, se oprise, simțea un gol, cu siguranță erau mult mai multe lucruri, pe care ar trebui să-şi amintească, decât i se spusese, aceste gânduri o măcinau. Toți se comportau cu ea, ca şi cu un glob de cristal prețios, gata să se spargă în mii de bucățele.

Vazu că acea camera de vis-a-vis de a ei era încuiată, ba chiar avea un lacăt, aşa fusese de când se ştie, era o cameră nefolosită. În schimb ea nu ştia că Dave alesese să încuie camera aceea, pentru că era a lui Robert. Voia să o lase să-şi amintească singură, de tot ceea se petrecuse în viața ei, bune şi rele.

Intră în camera ei cu paşi mărunți, nu era nimic schimbat, doar că parea utilizată, Jessica se gândi că poate Antonia stătea în camera ei. Ce dor îi fusese de acasă, dar nu simțea nimic, era imună, nu înțelegea de ce.

Dave bătu uşor în uşa camerei ei, apoi intră. Jessica era aşezată pe pervazul geamului, ghemuită, privind moşia prin fereastră.

- Scumpo, eşti bine? întrebă Dave, apropiindu-se de ea.

- Da, avea un zâmbet fals.

- Când ai nevoie de cineva cu care să vorbeşti, sunt întotdeauna aici! O sărută pe frunte.

- Ştiu, tată! Doar că am nevoie să fiu singură...

- Bine, draga mea, cum doreşti! Să ştii că suntem aici pentru tine când ai nevoie!

- Ştiu, vă mulțumesc!

Dave îi sărută obrajii şi ieşi din cameră.

Dave coborî în sufragerie, unde erau Jordan şi Brad.

- Cum se simte? întrebă Brad, agitat, ridicându-se de pe canapea.

- Mi-a zis că bine, dar nu e aşa. A vrut să rămână singură.

- Merg eu să stau de vorbă cu ea, zise Jordan, îndreptându-se spre scări.

- Nu, o apucă Dave de mână. Mai bine să o lăsăm puțin singură. Nu vreau să se simtă sufocată.

- Ai dreptate, dar nu-mi place să o văd aşa.

- Nici mie, Jordan, dar eu nu mă pot apropia de ea, pentru prima dată simt că Jessica îmi este interzisă, cineva pe care nu pot să o ating nici măcar cu privirea, deşi avem un copil împreună.

- Sper să îşi aducă aminte de toate momentele bune şi chiar şi de cele rele, doar să redevină Jessica noastră, spuse Dave.

- Jessica noastră...şopti Jordan.

- Da, cât e de ciudat! O am aici aproape, dar mi-e dor de ea, aş putea să alerg la ea, dar rămân în loc, pentru că sunt un străin în ochii ei.

- Dar nu şi în sufletul ei, fiule, îl lovi uşor cu palma pe braț.

- Nu pot decât să sper...tăcu o clipă. Trebuie să mă întorc acasă, David şi Antonia sunt acolo, stau cu Robert. Este foarte irascibil, mă întreabă mereu de Jessica, nu mai ştiu ce să-i spun.

- Mereu acelaşi lucru, că mama lui va fi lângă el în curând, că plecată, dar va reveni.

- Da, Dave, dar câteodată cred că ştie că-l mint!

- Va fi bine, vom trece şi peste acest impas, adăugă Jordan.

Mai spre seară, Brad ajunse la moşia Miller, de ceva vreme, Antonia se reîntoarse acasă la Dave, David rămase la Brad, pentru că Jessica nu ştia de casătoria surori ei.