Capitolul 19

61.8K 2K 87
                                    

Un vag miros de mucegai a incarcat cu meticulozitate aerul acum devenit sufocant, raceala patrunzatoare chinuindu-mi pielea infiorata. Corpul imi era cuprins de o amorteala aproape dureroasa, iar incapacitatea de a-mi misca orice fibra a muschilor ma speria si mai tare, simtindu-ma din ce in ce mai lipsita de aparare. De asemenea, capul imi bubuia neincetat, fiind parca cufundat intr-un fum opac care avea ca scop sa ma ameteasca si sa imi sedeze mintea definitiv, rapindu-mi orice sansa sa judec limpede sau sa analizez cum se cuvine situatia fara precent in care ma aflam.

In cele din urma, am reusit cu greu sa imi intredeschid ochii uscati de la lacrimile ce se pare ca mi s-au prelins pana la urma obraji, marcandu-mi teama, neputinta. Cercetand atent zona, am putut sa remarc faptul ca ma aflam intr-o camera destul de mica, plina de praf si panze de paianjen de mult uitate prin colturile incaperii sumbre. Camera era privata de aproape orice firicel de lumina, singura astfel de sursa fiind un gemulet minuscul, acoperit de gratii metalice incarcate de rugina capatata de-a lungul vremii. Un lucru care mi s-a parut in schimb destul de dubios era faptul ca incaperea era complet goala, trupul meu fiind singura prezenta materiala din acest loc muribund, sobru.

Acum intelegeam perfect de ce ma durea fiecare os din corp, iar articulatiile nu mai functionau normal. Era abandonata intr-o camera mizera, zacand pe podeaua rece si tare care imi intepenise treptat corpul acum incapabil de orice fel de mobilitate. Si hai sa zicem ca situatia nu ar fi fost asa de critica daca nu m-ar fi durut capul atat de ingrozitor, incat sa imi simt fiecare neuron torturat de o durere intepatoare, insuportabila. Nu stiam ce se intampla cu mine si nici macar cum ar trebui sa reactionez. Stiam doar ca ma simteam coplesita de frica si ca modul in care ajunsesem aici imi era complet strain. Ce mi s-a intamplat pana la urma?

Mi-am dus usor mana la tampla, incercand sa imi amintesc cum am ajuns in aceasta situatie atat de bizara, si nu mi-a luat prea mult sa realizez cauza pentru care acum ma aflam in cel mai mare bucluc al vietii mele. Toate intamplarile serii precedente s-au derulat in mintea mea intr-un mod alert, instalandu-mi si mai mult panica in fiecare celula a corpului. Abia acum constientizam pe deplin faptul ca situatia mea nu era una intocmai roz, mai ales ca nimeni nu stia unde sa ma caute sau macar de unde sa porneasca. Eram singura si eram complet pierduta, iar asta insemna ca eram din nou pe cont propriu si nu stiam daca aveam sa mai scap intreaga de data asta.

Dar nu, nici macar nu vroiam sa concep acest lucru. Nici macar nu vroiam sa ma gandesc la faptul ca viata mea avea sa se transforme brusc intr-un film cliseic in care protagonistul ori este salvat de un erou pe cal alb aparut de nicaieri, ori moare intr-un mod tragic la final. Stiam prea bine faptul ca prima varianta era doar un gand exagerat de fantezist, iar a doua era mult prea dramatica pentru gustul meu. Trebuia sa imi scriu scenariul altfel. Trebuia sa incetez sa o fac pe fetita plangacioasa si sa incep sa gandesc lucrurile cat de poate de logic si rational. La urma urmei trebuia sa existe o cale de scapare, nu?

Dar toate gandurile incurajatoare mi-au fost spulberate in momentul in care niste voci masculine s-au facut remarcate in partea cealalta a usii, tonalitatile grave prevestind lucruri nu tocmai bune pentru viitorul meu devenit dintr-o data incert.

-Poate sa imi spuna cineva de ce dracu ati tarat-o pe tarfa asta aici? s-a auzit o voce aspra, acuzatoare.

-La naiba, ti-am mai zis ca nu e vina noastra! A fost martora uciderii lui Smith, nu o puteam sa lasa sa isi ia jucariile si sa se duca fuguta la sectia e politie. Stii prea bine ca nu am avut de ales! a raspuns la fel de dur o alta voce, ce imi parea destul de familiara.

Oh, cred ca era vocea tipului mai tanar care mi-a lipit o palma peste fata. Minunate amintiri, ce pot sa zic.

-Ma doare fix in cur ca nu ati fost in stare sa va ascundeti faptele! Acum ce se presupune ca vom face cu ea? a continuat prima voce, tipul respectiv parand din ce in ce mai furios.

Play or be playedUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum