Umbre

Capitolul 1

Milbrace 1843

Rayven se lasa pe spate in scaunul sau, incercand sa își  disimuleze dizgustul pe care il simtea fata de Victor McLeod in incercarea lui patetica de a-si vinde una dintre cele cinci fete.

Cu capul aplecat si cu bratele pe langa corp, fata statea in picioare langa tatal sau ca si cum ar fi un biet animal pe punctul de a fi dus la taiere. Parul sau lung si negru, nepieptanat ii cadea dezordonat pe micutii umeri de culoarea mierii salbatice ascunzandu-i chipul la fel ca si mizerabila rochie gri care ii ascundea corpul.

- Vedeti Lord Rayven ? intreba Montroy. Nu putem avea mai multa lumina?

Rayven nega din cap. Incaperea era intunecata, iar lui ii placea asa. Peretii erau imbracati in lambriuri de culoare inchisa, pe jos erau asezate covoare de un verde inchis iar la ferestre atarnau cortine grele, iar lampile care se aflau in incapere luminau slab. Toti cei care se aflau in compania Lordului Rayven stiau ca el intodeauna evita lumina puternica.

- Atunci, daca nu putem avea mai multa lumina propun ca fata sa se dezbrace, spuse Lord Graydon. Refuz sa licitez pentru ceva sau pe cineva fara sa il pot vedea suficient de bine.

- Are dreptate fu de acord si Noel Jackson. Spune-i fetei sa isi dea jos acele carpe ca sa putem vedea mai bine ce cumparam.

Comentariul fu aprobat de toti cei din incapere.

Batranul ezita un moment, apoi ii sopti ceva fetei. Cu capul inca aplecat incepu sa isi desfaca  cu maini tremurande corsetul rochiei.

Rayven o privi cu ochii mijiti, observand felul in care mainile fetei tremurau in timp ce isi deschidea acel corset zdrenturos. Desi nu ii putea vedea chipul stia ca obrajii ii ardeau de rusine, si inima ii batea atat de tare ca a unui pui de caprioara prins in coltii lupului.

- Suficient! Un singur cuvant, incet soptit, dar care rasunase in intreaga incapere.

- Vedeti, dumeavoastra Lord Rayven - incerca sa protesteze Graydon. Eu cred...

Rayven il reduse la tacere cu o simpla privire plina de repros.

- Fata este a mea. Decise sa o cumpere chiar in acel moment, desi inca nu-i vazuse chipul.

- Va luati o noua amanta? intreba Montroy.

- Nu.

- Atunci poate o servitoare?

Rayven il privi fix pe Montroy. Daniel Montroy, era un barbat inalt, frumos, si aproape la fel de bogat ca si Rayven. Dintre toti barbatii cu care Rayven jucase pana acum, Daniel era cel care se aratase mai prietenos.

Ignorand intrebarea vicontelui, ii facu un semn cu mana batranului.

- Adu-o aici.

- Da, milord. Victor o prinse pe fiica sa de brat si o trase dupa el. Nu o sa fiti dezamagit milord, spuse acesta frecandu-si palmele de incantare ca reusise sa o vanda.

Rayven scoase din interorul sacoului un teanc de bani si ii intinse batranului Victor caruia ii sclipira ochii la vederea banilor.

- Are un nume?

- Bineinteles, Excelenta. Se numeste Lexie, dar o sa raspunda la orice nume doriti sa ii puneti.

- Stii unde locuiesc, nu?

- Da, domnule.

Toata lumea cunostea castelul Rayven. Localizat in varful muntelui Diablo, era ca o umbra intunecata care se inalta peste intreg satul, inalt si misterios la fel ca si stapanul sau.

- Du-o acolo. Slujitorul meu se va ocupa de ea.

- Da, Excelenta.

Rayven ii facu semn ca poate pleca.

Intorcandu-se la joc isi relua din nou cartile.

- Se pare ca pierzi din nou Montroy, sopti el incet, apoi isi arunca cartile de joc pe masa.

Si Daniel isi puse cartile pe masa.

- Se pare ca aceasta este noaptea ta norocoasa, comenta Daniel.

Rayven scoase un marait usor.

- Poate ca ai dreptate, spuse el in timp ce o privi pe fata cum se indrepta spre usa. Poate...