Umbre

Capitolul 21

Ben urca scarile care duceau catre turnul de est, constient de nelinistea care il deranja pe stapanul sau. Lucrase pentru Rayven mai bine de cinzeci de ani. Avuse dor paisprezece ani cand vampirul ii salvase viata. Iar in schimb , Ben declarase sub juramant ca isi va dedica intreaga viata in serviciul lui Rayven. Ramase in pragul usii, observandu-l pe Rayven in timp ce isi dadea jos capa si o aseza pe unul dintre scaune.

Ben privi capa cu precautie. Era o imbracaminte ciudata, si de multe ori parea ca are propia ei viata.

- Ce voi face? Spuse Rayven cu o voce stinsa. Ea nu poate ramane aici! Nu as suporta.

Ben ramase in tacere. Niciodata nu isi vazuse stapanul atat de agitat.

Rayven isi trecu mainile prin par, si un lung sir de injuraturi ii scapa de pe buze in timp ce se plimba prin camera ca un leu in cusca. Se opri dintr-odata, schimba directia si merse spre fereastra. Putea sa simta tensiunea ce crestea in interiorul lui in timp ce privea gradina. In cate nopti se trezise si ramase acolo contempland zidurile castelului, dorindu-si ca ea sa fi fost acolo, dorindu-si sa isi mai petreaca o noapte sau macar o ora in prezenta ei. Dar un an intreg?

Marai incet. O alungase pentru ca isi pierdea controlul asupra dorintei lui, si asupra foamei acute care il consuma. Intodeauna fusese arogant si egoist, dar niciodata nu fusese nemilos, si pentru asta o alungase, ca sa o protejeze de el insusi. Si acum ea era din nou acolo, in castel, in viata lui, ca si cum niciodata nu ar fi plecat. Parfumul ei era impregnat in toata casa, in pielea lui, in hainele lui, in aerul pe care il respira.

- Mai doriti ceva? intreba Ben.

- Ce? Rayven se intoarse cu rapiditate. Aproape ca uitase ca Ben se afla in camera. Nu. Du-te la culcare. Asteapta un moment. Maine dimneata o sa mergi sa ii aduci lucrurile lui Lexie si de asemenea inainte sa pleci iti va da un bilet pentru mama sa.

Ben afirma.

- Ma voi ocupa de asta. Respira profund. O sa coborati maine seara?

- Doar i-am promis, nu?

- Da, Excelenta. De asemenea ve-ti lua si cina cu ea?

- Da. Rayven isi stranse cu putere pumnii. Nu uita de vin.

Ben dadu din cap, apoi iesi din intunecata camera a turnului de est, inchizand usa in urma lui.

Va fi un an lung, gandi. Pentru toti.

In seara urmatoare ea il astepta in sufragerie, pentru a lua cina. Era imbracata intr-un costum auriu care contrasta puternic cu parul ei negru si lucios. Era atat de frumoasa incat il lasase fara rasuflare.

- Buna seara, ii spuse ea zambindu-i. Era imbracat in negru din cap pana-n picioare. Arata intunecat si periculos, si ii facea inima sa ii bata cu putere. Sunt foarte bucuroasa ca ai decis sa imi tii companie in seara aceasta.

Rayven se aseza in fata ei.

- Doar ti-am promis, nu-i asa?

- Da, dar am crezut ca poate ti-ai razgandit.

- Sa ma fereasca Dumnezeu! Cand promit ceva, ma tin de promisiune, exact ca orice alt barbat.

-Te simt ca si cum te-as fi inselat intr-un fel.

- Iar eu credeam ca o sa imi ceri ceva in beneficiul tau sau al familiei tale.

Rayven lua carafa si isi servi un pahar de vin.

- Da, familia mea. Ai fost foarte amabil cu ei. Iti multumesc pentru asta si pentru dota pe care i-ai dat-o surorii mele.

El facu un semn vag cu mana.

-De ce insisti sa ramai aici, cand stii perfect ca vreau sa pleci?

Lexie il observa cum goli paharul dintr-o singura inghititura, intrebandu-se de ce il bea asa de repede. Nu ar fi trebuit sa savureze vinul?

- Pentru ca de data aceasta dorinta mea inseamna mai mult decat a ta.

Indeparta farfuria si se ridica, oferindu-i mana sa. - Mergem in biblioteca? Ben a facut focul si am o carte noua pe care as dori sa o citesc.

Ridicandu-se, Rayven ii prinse mana, si in acel moment simti o descarcare electrica prin tot bratul.

Ea il privi fix, cu ochii ei mari si albastri. - Rayven , exclama, iar el stiu ca si ea simtise aceas descarcare electrica.

Incapabil sa se controleze, o inconjura cu bratele. Privi cu atentie in ochii ei, apoi o saruta. Nu era un sarut bland, ci unul brutal, violent, furios. Un sarut plin de o dorinta pe care nu o putea indeplini.

Apoi, dintr-odata, o indeparta de el.

-Lexie, te rog, cere-mi orice altceva. Orice lucru. Vocea lui era plina de disperare. Iti voi da orice, orice. Iti voi da castelul daca ti-l doresti, iti voi da toata averea mea, orice lucru.

- Vreau doar sa raman aici cu tine, Rayven. Stiu ca atunci cand se va termina anul ma vei alunga, dar pana atunci vreau sa imi petrec timpul acesta alaturi de tine.

- Doar sper ca asta sa nu fie pieirea ta, spuse Rayven intorcandu-i spatele si iesind din camera.

In acea noapte vanase, plecase in cautarea unei prazi, asa cum nu o mai facuse de mult timp, stiind ca , cateva picaturi din pretiosul sange a lui Lexie, nu vor fi suficiente pentru as potoli foamea. Un an filozofa in timp ce se apropie de victima sa. In comparatie cu secolele pe care le traise, cu eternitatea care se asternea in fata lui 12 luni nu erau decât un simplu moment din viata lui, dar se temea ca in acest an isi va gasi sfarsitul sau ea va fi cea care si-l va gasi.