Umbre

Capitolul 23

Rayven se  aseza pe scaun in fata ei si isi turna in pahar vinul pe care i-l preparase Ben. Ridica si studie continutul un moment, inainte de al goli dintr-o inghititura. Apoi cu o fata plina de satisfactie puse paharul pe masa,

- Termina-ti cina, Lexie, as dori sa fac o plimbare prin  labirint.

- Cum doresti.

- Intr-adevar frumoasa mea. Este exact ce imi doresc.

Ii era greu sa inghita ceva, mai ales cand ochii lui o priveau atat de vigilent. Mainile ii tremurau si isi varsase paharul cu apa, apoi se murdari si cu sos pe rochie, iar in tot acest timp, el o privi fara sa clipeasca.

Cand Lexie terminase de mancat, Rayven isi puse capa, apoi ii aseza si ei un sal pe umeri.

O lua de mana si se indreptara spre labirintul care era  luminat de lumina lunii pline. Lexie incerca sa se gandeasca la ceva distractiv pentru a face conversatie, dar nu ii veni nimic in minte.

- Mi-ar placea ca la primavara sa plantezi din nou flori, rupse Rayven tacerea dintre ei.

- Bineinteles , dar va trebui sa imi promiti, ca atunci cand eu voi pleca, nu vei lasa ca totul sa moara din nou.

- Iti promit.

- Cred ca de data aceasta o sa plantez margarete si bineinteles trandafiri.

- Rosii, spuse Rayven.

- Si de asemenea galbeni.

- Nu, doar rosii. Si albi. Rosii ca sangele care il mentinea in viata, si albi pentru puritatea femeii de lângă el.

- Atunci o sa plantez margarete galbene.

El zambi invins.

- De ce nu ai avut grija de florile din gradina asa cum ai avut de cele din labirint? intreba ea.

- L-am averizat pe Ben de repercusiunile care vor fi daca permitea ca trandafirii din labirint sa se ofileasca.

- De ce te-ai ingrijit mai mult de acestia si nu de ceilalti?

Rayven se opri. O intoarse spre el si ii lua mainile intre ale sale.

- Pentru ca ai plantat acei trandafiri pentru placerea ta, iar cei din labirint pentru mine.

Privirea lui ii facu inima sa ii bata cu putere.

- De ce traiesti atat de singur? De ce nu lasi pe nimeni sa se apropie de tine?

- Pentru ca sunt o ceatura solitara prin naturaletea mea.

- Ai o parere ciudata despre tine insuti, ca si cum ai fi diferit de toti ceilalti.

- Crezi ca nu sunt?

Si in acel moment, ea stiu ca el era diferit. Diferit fata de ea, diferit de orice persoana pe care ar fi cunoscut-o in toata viata ei, desi nu stia sa spuna cu exactitate de ce. Apoi isi aminti un ciudat comentariu pe care il facuse el odata.

- Iti amintesti de noaptea de dinaintea plecarii mele la Paris?

- Imi amintesc. Fusese cea mai grea noapte din viata lui.

- Ai spus ceva in acea noapte, ceva care mi s-a parut extrem de ciudat.

- Intr-adevar?

- Da. Ai spus ca niciodata inainte, in toata viata ta nici un muritor nu s-a apropiat de tine asa cum am facut-o eu.

El ezita un moment inainte de a vorbi din nou.

- Asta am spus.

Lexie afirma.

- Nu ti se pare ca e ciudat?

- Explica-te. spuse Rayven, desi stia perfect despre ce vorbea ea.

- Ai folosit termenul muritor, ca si cum mi l-ai atribui doar mie, nu si tie.

- Asa am spus?

- Stii foarte bine ce ai spus!

Ca sa o distraga o stranse in brate.

- Esti cea mai frumoasa femeie pe care am cunoscut-o in toata viata mea, spuse cu o voce ragusita. Ochii ta sunt atat de albastri, ca cerul intr-o zi de vara. Pielea ta este atat de stralucitoare in lumina soarelui, iar parul tau... Rayven isi trecu degetele prin parul ei. Parul tau este atat de moale si de catifelat , ca si cea mai fina matase.

Buzele lui le atinsera pe ale ei.

- Esti indragostita de Montroy?

Lexie clipi nedumerita.

-Ce?

- Esti indragostita de Montroy? intreba. Mainile lui ii stransera umerii micuti si fragili, iar in ochii lui se vedea furia care ardea.

- Nu , Rayven.

- Nu vreau sa il mai vezi.

- Credeam ca iti doresti sa ma casatoresc si sa am copii. Isi dadu capul pe spate ca sa ii poata vedea mai bine fata. Nu asta mi-ai spus?

- Nu cu Montroy, spuse acele cuvinte pe un ton ferm, dar in acelasi timp refuza sa recunoasca ca era gelos pe acel barbat sau pe oricare altul. - Nu Montroy, spuse din nou, si urandu-l pe acel barbat pentru ca putea sa ii dea lui Lexie ceea ce dorea. O familie, familia pe care el nu i-o putea da.

- Foarte bine, Rayven, nu o sa il mai vad atat timp cat voi ramane aici.

Vru sa o scuture, sa o faca sa ii promita ca nu il va mai vedea niciodata, nu doar atata timp cat va ramane la castel.

- Dar... i-am dat permisiunea de a ma vizita.

- Nu e nici o problema, Ben se va ocupa de el.

Lexie nu putu sa evite. Zambi multumita, in fata ideei ca el era gelos pe Daniel . Cu siguranta acesta era un semn bun.

Luand-o de mana, Rayven schimba directia si porni din nou catre castel.

- Am crezut ca o sa mai ramanem un pic in labirint, spuse Lexie grabindu-si pasi ca sa fie in acelasi ritm cu el.

- In noaptea aceasta nu. Nu in aceasta noapte, gandi, nu cand inima lui neagra ardea de gelozie, nu cand furia si foamea curgeau cu rapiditate prin venele lui.

In usa castelului, o stranse in brate, capa lui invaluindu-i pe amandoi ca un cocon de catifea si matase calda. Tremura cand gura lui puse stapanire pe a ei.

- Esti a mea, dulce Lexie, sopti incet. Doar a mea si a nimanui altcuiva.