Umbre

Capitolul 3

Luna este soarele meu.

Noaptea este ziua mea.

Sangele este viata  mea.

Iar tu... tu esti prada mea.

Lexie se trezi incet, in momentul in care deschise ochii crezu ca inca viseaza. Se ridica si se sprijini cu spatele de perne. Apoi contempla cu admiratie camera. Peretii erau imbracati cu tapet albastru si dungi albe. Cortinele grele din damasc acopereau ferestrele mari. O canapea cu multe perne era asezata la picioarele patului. Iar un covor gros alb cu dungi albastre ca si tapetul acoperea podeaua.

Era pe punctul de a se da jos din pat, cand auzi o bataie usoara in usa.

- Domnisoara Lexie...?

- Da, intra.

Isi trase cearceafurile pana sub barbie, in timp ce Ben deschise usa si intra in camera.

- Lord Rayven mi-a ordonat, ca in aceasta dimineata dupa micul dejun sa va duc la cumparaturi.

Lexie afirma.

- Da, mi-a spus aseara.

- V-am adus haine sa va imbracati, spuse el lasand o cutie mare pe masuta de toaleta. Va rog sa coborati la micul dejun dupa ce sunteti gata.

- Asa o sa fac, multumesc.

- Mai doriti si altceva?

Lexie nega usor din cap.

- Foarte bine domnisoara. Atunci va astept  peste o jumatate de ora.

- Este perfect.

- Sau poate doriti sa luati micul dejun la pat.

- In pat? Dar nu sunt bolnava.

Un zambet aparu pe buzele lui Ben.

- Bine, atunci ne vedem intr-o jumatate de ora, spuse el iesind din camera si inchizand usa in urma lui.

- Micul dejun in pat, murmura Lexie zambind. Imagineaza-ti asta...

Ridicandu-se, deschise cutia si se minuna de ceea ce era inauntru. Rochia era din tafta cu dungi maro si portocali, iar un manunchi de flori din matase de culoare galbena decora mijlocul rochiei. In cutie se mai afla un colier care contrasta cu rochia si o pereche de manusi lungi pana la cot. Trecu cu mana peste lenjeria intima, incapabila sa creada cat de scumpa era. Era din cea mai fina tesatura de bumbac decorata cu mici broderi roz. Era atat de frumoasa incat ar fi vrut sa o poarte peste imbracaminte. In viata ei nu avuse asemenea tesaturi fine si scumpe. Se imbraca lent, inspectand fiecare articol in parte. Apoi isi roti din nou privirea prin  camera, sperand cu entuziasm sa se poata privi intr-o oglinda. In casa ei o oglinda era considerata un lux pe care nu si-l puteau permite, dar cu siguranta Lord Rayven avea multe.

Totul era ciudat, se gandi ea in timp ce cobora scarile. Dar pe de alta parte acele zvonuri ca ar exista anumite activitati ciudate in castelul Lordului Rayven erau pe buzele tuturor satenilor. Unii spuneau ca acel loc era vrajit, altii stiau despre diferite femei care au mers acolo si  nu s-au mai intors niciodata. Dar pana la urma erau doar zvonuri, iar ea niciodata nu crezuse in acele povesti. Pana la urma, toata lumea spunea ca tatal ei era un betiv care isi batea sotia si fiicele, iar Lexie stia ca acest lucru nu era adevarat. Victor McLeod putea sa nu fie cel mai amabil si afectiv tata, insa nu era un monstru asa cum se spunea.

Cand ajunse la parter, se plimba dintr-o camera in alta descoperind: Toate camerele aveau tavan inalt, cu fel si fel de picturi, peretii erau imbracati in lemn inchis, cortine grele la ferestre, covoare scumpe, numeroase statuiete si sculpturi din argint, lemn si bronz. Sabii incrucisate deasupra unor semine enorme din piatra. Canapele scumpe importate din locuri exotice. Dar nici o oglinda. Isi arcui o spranceana. De asemenea nu exista nici un ceas in casa.