Umbre

Capitolul 30

Rayven o prinse inainte sa cada de pe banca. O sustinu cu putere in bratele lui, scrutand-o cu privirea. Poate ca nu ar fi trebuit sa ii spuna. Dar in ciuda a tot ceea ce se intamplase, se simti usurat. Parca se purificase cumva prin spunerea adevarului. Isi dorise ca ea sa stie, nu mai vroia minciuni intre ei, atata timp cat ea va ramane acolo. Iar dupa ce anul se va termina , el va abandona acel loc fara sa se mai uite inapoi, si nu va mai avea nici o importanta daca ea va spune cuiva adevarul.Oricum , nimeni nu o va crede. In ciuda, tuturor povestilor si zvonurilor , care circulau intre tarani, in realitate, nici unul dintre ei nu credea ca este un monstru.

Nici Lexie nu crezuse, dar acum  stia adevarul. Maine va stii cu siguranta daca  este destul de puternica sa accepte si sa traiasca cu asta. Si cu el.

Si daca nu era...

Isi indeparta  gandul , ca si cum ar fi o insecta enervanta. Maine va avea timp suficient ca sa isi faca griji. In noaptea aceasta o va tine in brate si se va preface, pentru un moment, ca in ciuda faptul ca stia ce este el, ea il va iubi.

Fara nici un efort, o lua in brate si se indrepta spre castel, urcand scarile pana in dormitorul ei. Usor , o aseza pe pat. Apoi , isi scoase cizmele si isi dadu jos capa, si se aseza langa ea si o lua in brate. 

Isi petrecu noaptea acolo, cu ea in brate, observand-o in timp ce dormea, ascultandu-i respiratia domoala. Sensibilitatea puse stapanire pe el, in momentul in care ea se cuibari la pieptul lui strangandu-l in brate. Isi ridica o mana si ii mangaie cu blandete obrazul , minunandu-se  de moliciunea si delicatetea pielii ei, care era calda in comparatie cu a lui.

- Lexie... Dorinta se trezi in el cu o dureroasa intensitate. Deschide ochii pentru mine, frumoasa mea, murmura.

- Rayven... Pleoapele ei se deschisera incet. Visase cu el, si acum era acolo, contempland-o cu ochii lui negri si profunzi.

- Saruta-ma. Isi inclina capul spre ea. Saruta-ma.

Isi lasa capul pe spate, lasand sa ii iasa un geamat de placere atunci cand buzele lui le gasi pe ale ei. Era un sarut dogoritor, care ii indeparta orice gand rational din mintea sa.

Isi schimba pozitia, iar acum erau fata in fata. Corpurile lor erau unite de la umeri pana la coapse. Dorinta crescu in interiorul ei. 

Rayven isi trecu limba peste buzele ei. Ii auzi bataile ritmice ale inimii , si simti cum foamea urla in interiorul lui, simti cum coltii lui se alungeau, in fata nevoii de a bea, si de a se umplea cu dulceata ei.

Lexie gemu usor. Instinctiv se lipi si mai mult, dorindu-si sa fie cat mai aproape de el. Mainile ei , intrara pe sub camasa lui, mangaindu-i linia spatelui . Pielea lui era rece sub degetele ei, dar stia ca el era la fel de exitat ca si ea. Respiratia ii era eratica , iar mainile ei se miscau cu frenezie pe spatele lui. Ii simti dintii pe gatul ei, si isi indeparta parul, voind sa ii simta limba pe pielea ei.

Mana lui se inchise peste coapsele ei, tragand-o mai aproape de el, lasand-o sa simta dorinta lui. Faptul ca saruturile si apropierea lui aveau puterea de a o exicita, o fascina.  Trase de hainele lui vrând sa il simta si mai mult.

- Lexie... Vocea lui suna grea, ca si drogata. Trebuie sa ne oprim.

- Nu. Ea se lipi si mai mult, degetele ei mangaindu-i spatele umerii, soldurile ei miscandu-se in acelasi ritm cu el. Saruta-ma , murmura. Atinge-ma.

- Lexie.... Imaginea ultimei femei cu care se culcase ii reveni in minte. Trebuiau sa astepte, sa astepte pana cand foamea lui era saturata si sub control.

Dar ea nu vroia sa astepte. Degetele ei agile ii indeparta capa si camasa, pana cand nu mai exista nimic intre ei, decat fina tesatura a camasutei ei. El putea sa ii simta sanii moi si calzi lipiti de pieptul lui.

Marai , incet.

- Rayven , te rog... Lexie se arcui, impinsa de o nevoie pe care nu o putea intelege, si la care nu putea sa ii reziste.

Rayven ii simti nevoia ca si cum ar fi a lui propie. Corpul lui ardea de dorinta pentru ea, simti cum  coltii ii  se alungesc din ce in ce mai mult, simti cum foamea urla in el in timp ce  Lexie ii dadea pantalonii jos.

Tremurand de nevoie, se puse deasupra ei sprijinindu-si greutatea in brate, si isi ingropa fata in scorbura gatului ei.

- Lexie, esti sigura?

Ea afirma si isi incolaci bratele in jurul gatului sau aducandu-l mai aproape.

Foamea si dorinta urlau in el. Cei patru sute de ani de asteptare erau pe punctul de a se finaliza. Si apoi, ca si cum ar fi o subita explozie, simti iesirea soarelui.

Cu un suspin se ridica, si privi spre geam.

- Ce s-a intamplat? intreba Lexie. 

- Trebuie sa plec.

- Sa pleci? Il privi cu ochii plini de confuzie. Unde? De ce?

- Se creapa de ziua. Cu miscari agile sari din pat. Isi lua capa si si-o aseza pe umerii. Ne vedem diseara, dulce Lexie, spuse cu o voce ragusita din cauza dorintei pe care nu si-o indeplinise.

- Rayven, asteapta....

Dar el plecase.