Umbre

Capitolul 43

Mai ramasera in Londra inca doua saptamani, apoi se intoarsera in Milbrace.

Lexie simtea o anticipatie crescanda in timp ce trasura inainta pe colina inconjurata de ceata catre castel. O data, i se paruse ceva amenintator, rece si interzis. Acum era casa ei.

Rayven o ajuta sa coboare din trasura, privirea lui  scruta turnurile inalte ale castelului. Avuse o multime de resedinte de-a lungul secolelor.  Dintre toate, castelul fusese resedinta lui preferata, dar niciodata nu se gandi ca la casa lui, asta pana acum. Pana la Lexie.

O ridica pe Lexie in brate si deschise usa principala intrand in vestibul.

- Bine ai venit acasa, doamna mea.

Lexie zambi fericita in timp ce Rayven se indrepta cu ea in brate catre birou.

Saptamanile pe care le petrecusera in Londra fusesera cele mai frumoase. Cele mai bune din toata viata ei. Dormise alaturi de Rayven pe timpul zilei si mersera la teatru si la concerte pe timpul noptii. De diua ori ii ceruse sa bea din sangele ei, nu doar cateva picaturi, ci suficient cat sa ii potoleasca foamea. Rayven nu vruse, ba chiar se certasera pe tema asta, dar la final il convinse, ca era ceva necesar si ca trebuia sa o faca. Fiinca nu putea sa o refuze Rayven aceptase. Experienta o lasase slabita ca un copil nou nascut, dar gasise o profunda satisfactie, in faptul ca il putea alimenta chiar ea dandu-i din propia sa esenta.

Lasand-o jos, Rayen o saruta pe frunte , apoi cu puterea mintii aprinse semineul.

Putea sa il auda pe Ben prin casa, ducand bagajele lor in turmul de esr, facand apoi un alt drum pana la trasura ca sa descarce lucrurile pe care Lexie le cumparase pentru familia ei.

Lexie ramase in fata semineului, tremurand din cauza frigului din camera, pana cand Rayven o luase in brate incojurand-o cu capa lui.

Cu un oftat de satisfactie, isi odihni capul pe pieptul lui , inchizand ochii. Aici  era unde vroia ea sa fie, unde ii era locul.

- Obosita? O intreba.

- De fapt, nu. Il inconjura cu bratele, dorindu-si sa poata intra in sufletul lui si sa ii descopere secretele pe care refuza sa le impartaseasca.

- Infometata? Ii mangaie parul, simturile lui vivrand datorita apropierii ei.

- Nu. Se indeparta putin ca sa ii vada chipul. Tu?

Rayven ii zambi.

- Nu. Luase de doua ori din sangele ei in ultimile doua saptamani. Nu va indrazni sa iei mai mult, nu atat de repede, si nici nu avea nevoie.

La inceput refuzase sa se alimenteze din sangele ei. Una era sa guste din dulceata ei, si alta era sa o foloseasca ca sa isi potoleasca setea de sange. Intr-un final, fiinca nu putea sa ii refuze nimic, se alimenta din ea, cand ea practic il implorase.Savoarea sangelui ei il facura sa isi dea din nou seama de cat de mult ura sangele de oilor.

Acum, ii era greu sa isi aminteasca ca o cumparase doar pentru ai potoli foamea.

Ca prin minune , cateva picaturi din pretiosul ei sange, potolisera foamea asa cum nu o facusera alte femei din care se alimentase pana la Lexie.

- Mai aveti nevoie de mine in aceasta seara? il intreba Ben.

Rayven nega din cap.

- Va deranjeaza, daca eu... Ben isi drese vocea. Va deranjeaza daca folosesc trasura in aceasta dupa -amiaza?

- Bineinteles ca nu, spuse Rayven, apoi isi arcui o spranceana. Unde mergi?

- Eu... Ben isi drese din nou vocea. Cred ca o sa trec sa o vad pe doamna McLeod.