Ziua a început mohorâtă și se continuă la fel. Nori plumburii și pufoși, de poți să-i tai cu cuțitul, prevestesc numai lucruri rele. Tunetele și fulgerele se aud pe fundal ca o melodie macabră care se repetă la nesfârșit. Pădurea, care ieri era atât de veselă, primitoare, astăzi este înfricoșătoare și niciun om nu cred că ar vrea să intre acolo. Ramurile copacilor păreau a fi prins viață și a se mișca într-un mod sumbru. O zi numai bună pentru ce urma să se întâmple.
Viteza cu care mergeam mă făcea să văd totul în ceață. Să nu pot să disting multe lucruri pe lângă care trec. Vedeam celelalte mașini doar pentru că aveau farurile aprinse, iar ele mă vedeau pe mine tot din același motiv. Mă grăbeam și nu-mi dădeam seama că asta era o greșeală imensă.
În câteva minute, stropi mari de ploaie au început să cadă. În următoarele secunde, ploaia era atât de puternică că nu puteai să vezi la cinci metri în depărtare. Era ca o perdea în fața ochilor mei, care încercau obosiți să vadă prin ea.
Și atunci s-a întâmplat... Nu-mi amintesc foarte bine, dar știu că am simțit o durere cruntă la cap și în zona abdominală. Auzeam vag zgomote, dar nu puteam să le disting. Nu mai vedeam nimic. Totul era în întuneric, nici măcar o luminiță nu se vedea la orizont. Nu mai înțelegeam nimic, totul era confuz pentru mine. Începusem să respir din ce în ce mai încet și mai rar. Până când nu am mai simțit nicio durere. Nici la cap, nici la abdomen. Mă simțeam ușor ca o pană care zbura în bătaia vântului și atunci am înțeles ce se întâmplase cu adevărat: murisem.
YOU ARE READING
Poze & fragmente
Non-FictionAici voi posta niște fragmente scrise de mine. Mă inspir din poza din capitolul respectiv și fragmentul va avea legătură cu ea. "În momentul în care foșnetul unei bufnițe s-a auzit din imediata apropriere, am tresărit și i-am strâns mâna lui Eric...
