După furtună apare și curcubeul. Dar nu întotdeauna aceasta –furtuna– te face să te simți mai bine.
Mulți spun că aceasta este liniștea dinaintea furtunii. Dar eu cred că și după furtună se așterne liniștea, dar una de alta sunt foarte diferite.
Prima este o liniște reconfortantă atunci când oamenii doar presimt că li se va întâmpla ceva, foarte important chiar, dar nu știu ce anume. Acest lucru se numește calmul dinaintea furtunii. Este acea senzație care te macină, care iți apasă sufletul, te face să ți se pună un nod în gât și să nu mai poți să respiri cum trebuie, care nu-ți dă pace decât atunci când inevitabilul se întâmplă.
Apoi apare furtuna. Primii care arată asta sunt norii grei și plumburi care încep să împânzească cerul din toate părțile, să-l acapareze ca să nu se mai vadă deloc, apoi apar tunetele care îți fac părul măciucă și sângele să circule mai repede prin vene. Adrenalina își face și ea simțită prezența. Următorul pas sunt fulgere ce despică cerul și ar vrea să-l sfâșie în două. Atunci când își fac simțită prezența, te fac să te ascunzi sub pat de frică. În negura din cameră, îți fac privirea să-ți joace feste și să vezi lucruri care de fapt nu sunt acolo. Iar ultima care vine este furtuna în toată măiestria ei. Vijelioasă, care te lovește din plin, fără pic de milă. Și aduce cu ea stropii mari de ploaie care îți biciuiesc corpul și hainele, care împreună cu frigul te fac să tremuri și să nu-ți mai simți degetele de la picioare și de la mâini. Furtuna care parcă își exteriorizează toată furia asupra ta pentru că tu ești doar un fir de praf în drumul ei necontenit. Furtuna care nu e o simplă ploaie care trece în câteva minute.
Iar după ce te lasă dezarmat și neprotejat, se oprește, iar în câteva secunde poți vedea pe cerul, cu norii care se disipă încet, făcându-și apariția un curcubeu în toată splendoarea lui. Încep să se vadă ușor culorile lui: roșul aprins, portocaliul, galbenul spălăcit, verdele crud, albastrul deschis, indigoul și violetul.
Iar tocmai acum vine și cea de-a doua liniște care este una ciudată. Nu mai simți că ai un bolovan pe inimă care parcă te face să nu mai poți să respiri. Te simți ușurat de parcă acea piatră inexistentă a dispărut. Acum simți doar că ești gol pe dinăuntru, că sufletul tău e gol și nu știi cum să-l umpli la loc.
*****
Textul nu știu cât de bun este, dar sper să vă placă! O părere nu mi-ar strica. Poza mi-a dat-o Lav_Suga și îi mulțumesc pentru asta! Hai să te aud, Lavi. Ce crezi despre text? *smile face*
CITEȘTI
Poze & fragmente
Non-FictionAici voi posta niște fragmente scrise de mine. Mă inspir din poza din capitolul respectiv și fragmentul va avea legătură cu ea. "În momentul în care foșnetul unei bufnițe s-a auzit din imediata apropriere, am tresărit și i-am strâns mâna lui Eric...
