Poze & fragmente

13.

     Fulgi mari de nea cad din înaltul cerului și se revarsă peste pământul înghețat și rece: ninge.

    Un singur cuvânt care, atunci când ai fi fost mic, ți-ar fi adus un zâmbet pe fața ta mică și rotofeie. Acest cuvânt creat doar din cinci litere, mici și pricăjite, care parcă la o adiere mai puternică a vântului și-ar lua zborul, te pot face să scoți printre buzele, aproape vineții, sunete de uimire și fericire. Țipetele și strigătele, care au de cele mai multe ori rolul să anunțe că ceva rău s-a întâmplat, acum sunt vestitorii unor valuri de bucurie care vin din partea tuturor copiilor de pretutindeni.

    Acei copii, fete sau băieți, care nu au nici o grijă, nici pentru ziua de mâine, nici pentru cea de ieri. Acei copii care trăiesc momentul și atât. Nu gândesc în avans și nici nu gândesc în retrospectivă. Pentru ei cel mai important moment este acea zi și atât.

    Iarna este anotimpul preferat de către majoritatea copiilor pentru că pot să-și lase mintea neîngrădită și să se bucure de tot ce le oferă natura. Copacii, descoperiți de îmbrăcămintea lor de frunze, flori sau fructe, au în locul acesteia altă haină confecționată din omătul mare și alb care se așterne pe crengile dezgolite. Copiii pot să vadă casele și tot ce-i înconjoară acoperite cu stratul acela alb și pufos, numit zăpadă, care creează un peisaj specific zilelor de iarnă.

     Trupurile firave sunt ascunse sub o pătură construită din două-trei straturi de obiecte vestimentare groase. Mâinile mici se îndreaptă spre fulgii tocmai așezați pe pământul înghețat. Palma caldă și roșiatică, atunci când ajunge să atingă acel acoperământ, se afundă și se poate simți cum fulgii fini dispar încetul cu încetul și se transformă în mici, dar foarte mici picături de apă.

      În curtea fiecărei case poți vedea unul sau mai multe creaturi cu ochii de nasture, nas de morcov și brațe create din crengile uscate și nefolositoare lepădate de pomi, numit om de zăpadă. Sau poți vedea cum, luându-și avânt, copiii sar în imaculatul omăt și creează, dând din mâini și picioare, vestiții îngeri de zăpadă. Rezervele de bulgări, mai mici sau mai mari, sunt adăpostite bine prin scorburile copacilor sau pe la strașinele locuințele. Păstrate pentru atunci când ,,dușmanii" vor declanșa război.

      Cel mai special moment atunci când te joci afară iarna este când ninge. Fulgii mari, diferiți unul de celălalt la fel ca oamenii, se desprind din nori și coboară în pași de dans repede și veseli, fără ca să știe ca acea clipă ar putea fi ultima de fericire, așa cum s-a întâmplat cu acel fulg neastâmpărat și naiv. Cred că ați auzit de povestea acestuia. A ajuns să se îndrăgostească de un om și a sfârșit fiind omorât de acesta prin simplul fapt ca a vrut să-l sărute. Așa a învățat pe propria piele sau ar fi învățat dacă ar mai fi trăit că trebuie să fie atent și cumpătat. Așa și oamenii, după o experiență neplăcută, învață ceva -sau așa vreau eu să cred. După cum spune zicala: ,,după ce te-ai ars cu ciorbă, sufli și-n iaurt".

       După ce zăpada a fost geruită, poți vedea numeroși copii care trag după ei sănii  ca să se ducă la derdeluș. E o plăcere să-i vezi cum alunecă, cu colțurile gurii până la urechi, nemaiîncăpându-și în piele de fericire, și să le auzi țipetele pline de veselie. Poți privi cum picioarele, atunci când merg pe munți formați din zăpada dată de pe poteci, li se afundă până aproape de genunchi. Pentru că așa sunt copiii, nu le pasă dacă le va intra zăpadă pe sub pantaloni sau că vor răci dacă mai fac asta. Tot ce contează este se simtă ei bine. Poți vedea la fel de mulți pui de oamenii cum, în naivitatea lor, își ridică mâinile spre cer și cu capul dat pe spate, cu ochii larg deschiși așteaptă ca fulgii să le dezmierde pielea cu atingerea lor rece.

      O plăcere și un sentiment de împlinire la fel mare este atunci când, în seara de Crăciun, toată familia este strânsă la un loc. Felurite mâncăruri specifice acestei perioade a anului stau întinse pe masă. De la sarmale împletite în foi de viță și tobă și caltaboș și  cârnați afumați se trece la cozonaci cu nucă, miere și rahat. În această seară minunată, putem auzi cum pe la porți se aud colinde cântate în cor de bărbați și femei, de copii care vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos. Se știe că atunci când se aproprie 25 decembrie, Moș Crăciun trebuie să-și facă și el apariția. Copiii stau cu sufletul la gură și se întreabă frecvent în acea zi dacă Moșul o să le aducă ceea ce și-au dorit cu ardoare. Iar când deschid cadourile în dimineața de Crăciun, se poate vedea pe fața lor o fericire și o încântare pe care rar ai darul să le vezi.

      În ajunul Revelionului, emoțiile, realizările, eforturile depuse îi cuprind în ultimele ore petrecute în anul care trece. Cu câteva momente înainte de miezul nopții, oamenii ies din curți, după ce aprind toate luminile din casă -o tradiție care încă domnește pe plaiurile țării noastre. Cu ochii  mari și sclipitori aștepți ca anul următor să vină însoțit cu memorabilele artificii la pachet care împânzesc cerul negru ca tăciunele, presărat pe ici, pe colo cu câteva stele aurii. La miezul nopții, când ceasul unui nou an a început să bată, îți închizi ochii și îți pui o dorință, care speri că se va împlini în timpul celor douăsprezece luni magice. Intri în casă după aceea și mănânci ca de fiecare dată boabe de struguri și pește -o altă datină din străbuni. În prima zi a noului an, mergi cu „Plugușorul” și cu „Sorcova", obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. 

      Iarna, așa cum este întruchipată de Hans Christian Andersen, este îmbrăcată în cojocul ei din diamante și flori de gheață și aruncă peste tot ținutul săgețile ei înghețate.