Tabăra Pry Hills

Capitolul 14

N/A Hei, castorilor! Sper să vă placă, ca side note, am schimbat timpul, pentru că îl tot foloseam și voi edita cândva toată cartea la trecut sper să fie ok. Dacă vă place mai mult la prezent decât la trecut vă rog să îmi spuneți, chiar nu știu cum este mai bine. De asemenea, VĂ AȘTEPT NEAPĂRAT COMENTARIILE fiindcă nu am nici cea mai mică idee dacă ceea ce am făcut este okay, dacă dezvăluirea e realistă și are sens. 

Nu uitați de steluțe dacă sunteți drăguți :)

XOXO Iss

De mai bine de zece minute, totul părea un haos, toată lumea țipa continuu, Clary făcea concurs de alergat pe scări cu Amy, iar Annie ajunsese cumva în cabana noastră, deși nu îmi aminteam ca cineva să o fi sunat. Stătea lângă mine de ceva timp, dar nu spunea nimic, doar se uita pe geam, apoi la mine, apoi repeta acțiunea, ca și cum se aștepta ca, în orice secundă, cineva să apară în spatele sticlei înconjurate de o rama de mahon, să o spargă și să mă atace. Nervozitatea mea începea, treptat dar sigur, să ajungă la cote maxime. Nu o mai văzusem niciodată pe Annie atât de serioasă într-un fel... matur, expresia de pe chipul ei fiind de nedescifrat.

- Cine ți-a spus să vii? am reușit în cele din urmă să o întreb, continuând să îl mângâi pe spate pe Christmas, care nu se dezlipea de mine sub nici o formă și, mai mult de atât, părea chiar mai alert decât bruneta.

- Cole.

Răspunsul ei era unul simplu, dar fără vreun motiv aparent, mă enerva la culme. Oftând zgomotos, am pus pisoiul în poala mea înainte să îmi prind părul într-un coc dezordonat cu ajutorul unui elastic bleumarin, hotărâtă să iau atitudine.

Lynn pășea dintr-un colț în altul al camerei masându-și tâmplele, Aly își storcea tricoul în chiuvetă, țipând la Cole care urla mai tare decât ea dar mai încet decât Devon care părea foarte disperat că nu îl poate găsi pe Josh nicăieri.

- Trebuie să anulăm petecerea și să întărim paza., spunea pe un ton decisiv Cole, cu brațele încordate încrucișate peste cămașa bleu deschis.

Lynn, auzind replica iubitului meu, ridică brusc capul, țintuindu-l cu o privire urâtă.

- S-o crezi tu, tatăl tău va face crize și vei avea mari probleme. Toți... partenerii noștri vor da biri cu fugiții, ne vor considera niște lași și vor rupe contractele. Ar fi un haos total, țipă la final cu un aer dramatic, ridicând mâinile în sus în semn de exasperare.

Nu înțelegeam cum amânarea unei aniversări putea crea un așa scandal monstru, la fel cum nu înțelegeam de ce aveam nevoie de pază, dar cel mai mult mă îngrijora faptul că mă gândeam continuu că acei "ei" erau persoanele înspaimântătoare cu hanorace din parcarea din Rosedale Abbey. Simțeam că îmi explodează capul și tot ce îmi doream mai mult era să aflu adevărul. Furia fierbea în mine și simțeam niște arsuri ciudate pe piele, cumva diferite față de cele care îmi aduseră moartea la un milimetru de mine. Era ceva nou, puternic, care trebuia potolit, dar nu știam de ce.

Fără să pot gândi, m-am ridicat brusc de pe canapea și, făcându-mi mâna pumn, am lovit cu toată puterea masa din lemn masiv din fața mea. Sub privirea mea orbită de furie, masa se rupse în două, mai multe așchii ieșind din ea, în timp ce eu urlam. Sau mârâiam, nu îmi puteam da seama.

Toate capetele din sufragerie s-au întors în sincron spre mine, toți prietenii mei având ochii cât cepele și expresii de nedescris pe chip. Cea mai ciudată era a lui Cole, care mă privea speriat, nervos, surprins, șocat și... excitat? La naiba cu băieții!

- Vreau să știu ce se întâmplă și vreau să știu acum! am țipat cât am putut de tare, vocea mea răsunând în toată încăperea și probabil în toată tabăra. Vreau adevărul și dacă cumva încercați să mă mai mințiti o secundă în plus jur că vă sar la gât cât ați zice pește!