Tabăra Pry Hills

Capitolul 2

Trecem pe podul lat din lemn. La o distanta de un metru si jumatate in jos se afla un mic parau cu apa cristalina, care straluceste in lumina scăzută a soarelui. Chris mai conduce inca o suta de metri si parcheaza autocarul. Usile se deschid si o gramada de adolescenti de la doisprezece pana la optsprezece ani se imbulzesc pentru a iesi din mini iadul asta pe roti. Cand te gandesti ca si eu am fost unul dintre acei diavoli care enervau lumea cu tipetele si intrebarile referitoare la cat mai avem pana la destinatie...

Cand mai raman cativa copii in autobuz ma ridic linistita de pe scaunul tare, imi iau geanta din compartimentul scaunului din fata si toate lucrurile mele, apoi ies calma din autocar. Cobor treptele inalte si aterizez cu tenisii pe iarba moale. Inspir aerul curat si ma bucur de mirosul de conifere si ...lemne arse. Cred ca o sa fie un foc de tabara! Ma uit imprejur, asteptand ca ceilalti sa isi ia valizele din portbagaj pentru a nu ma imbranci si arunc o privire asupra locului in care voi sta o vara intreaga.

Suntem intr-o parcare oarecum improvizata, imprejmuita de busteni micuti, perfect taiati, asezati pe vericala, fiind prinsi intre ei cu niste sarme aramii. In apropiere se zareste o casa mare din butuci de lemn si piatra, superba, cu geamuri gigantice prin care se poate vedea tot ce ne inconjoara, adica natura. In jurul ei sunt construite niste cabanute mici, dar dragute, care imi aduc aminte de un film simpatic pe care l-am vazut mai demult. In stanga, langa niste molizi, este un foisor mare in forma hexagonala, cu pietre de râu pe fețele laterale. Acoperișul acestuia este din lemn, cu o tigla maronie, fiind sustinut de stalpi.

In fata sa este o alta cabana, de doar un etaj, foarte lunga si de o inaltime mica. Probabil este sala de mese, iar in spate se afla mai mult ca sigur bucataria.

Aleile sunt asfaltate cu pietre de rau de diferite forme, iar pe marginile acestora se afla fel de fel de flori multicolore care iti bucura privirea si te imbata cu miresmele pe care le emana. In dreapta, spre pod, se vad cateva capite de fan, pe care as fi mai mult decat fericita sa le pictez.

Arunc din nou o privire pe langa autocar si vad ca adolescetii s-au rasfirat si au mai ramas doar cateva bagaje.

Ma apropii de Chris si spun, ridicand din sprancenele mele pensate:

--- Hei, domnule sofer, imi dai si mie bagajele te rog frumos?

Se intoarce spre mine, chicotind, isi drege glasul si zice:

--- Sigur, Celeste. Care sunt?

--- Cele mov si cele albastre cu stele pe ele.

Trolerele acelea nu aveau stele la inceput. Le-am desenat acum vreo doi ani inainte de o excursie la Sighisoara, fiind foarte incantata ca pot sta noaptea pe baconul apartamentului, pe timp de iarna, fara sa imi fie frig. De-abia reabilitasera blocul si inlocuisera geamurile vechi si neclare cu termopane. Mi-era teama ca poate cineva se va trezi sa imi ia bagajul meu din greseala -- realizez ca nu avea niciun sens la ce ma gandisem -- asa ca m-am hotarat sa il celestilizez -- asta era cuvantul pe care il foloseam cand voiam sa fiu pompoasa-- si cum nu aveam absolut nicio idee ce as putea sa ii fac m-am uitat in sus, la cer. In secunda urmatoare mi s-a aprins beculetul.

--- Stele, ha? Vad ca iti place cerul, Celeste, rade.

--- Da, imi place de cand m-am nascut si mi-am dat seama ca mama si tata nu vorbeau cu cerul, ci cu mine, chicotesc, punandu-mi geanta mai bine pe umarul drept.

Chris imi pune pe iarba proaspat taiata toate cele sapte valize si trolere, iar eu ma intreb de ce i-am mai dat inca trei bagaje. Adica da, stau trei luni aici, de fapt doua, dar o sa imi ia o gramada de timp sa despachetez tot ce am si sa le impachetez va fi si mai greu.

--- Si...unde voi sta? il privesc curioasa.

--- Stai sa ma uit, imi raspunde, luand clip-board-ul de pe iarba. In cabana numarul...