Capitolul 21

1.4K 79 1
                                    

Autorul POVESTEȘTE

Tony Topaz. O adolescentă de culoare cu un par minunat și rar din naștere, un șarpe înăscut și ajutând mereu când când are posibilitatea.

Acum a ales sa se alăture celor care vor dreptate în cazul FP și Jason Blossom. Cunoscându-se de mult timp cu Cole, Betty nu înțelegea ce este cu acea fată. Deși au făcut cunoștiință amândouă, Betty pare cam afectată de aproprierea celor 2. Se poate spune de o mică gelozie..

Betty POVESTEȘTE

Ma trezesc din cauza căldurii și sudoarea de pe frunte. Era extrem de cald in cameră. Se cunoaște că este vară.

Deja destul de nervoasa duc la ușă balconului și o deschid. In timp ce îmi frec ochii, mă uit la ceas, era 14:44. Nu știu cum am putut sa dorm așa de mult.

Oftând mă arunc din nou in pat. Dar somnul nu mai era. Așa că îmi fac din nou curaj și mă duc ridic din nou. Stand câteva minute pe marginea patului aleg sa mă duc la baie pentru rutină de dimineață.

Îmi curat fata si dinții apoi îmi aranjez parul. Imediat mă duc la dulap și îmi schimb pijamalele.

Îmi pun telefonul la buzunarul de la spate și ies din camera. O liniște deplină în toată casa.

Cobor în living, nu era nimeni. Mă duc la bucătărie, nu era nimeni. Mă duc la sălile de jocuri și cinema, nu era nimeni. Bat politicoasă la camera părinților, nimeni. Intru în biroul lui tata, nimeni.

Mai rămâne camera gemenilor. Ajung în fața ușii și bat. Odată, de două ori, până bat a 10 a oară când mă ia toți nervi. Și ghici ce? Nimeni! Sunt complet singura în toată casa. Unde sunt toți?

Oftând deja iritata de singurătate asta, scot telefonul și încep să sun gemenii. Nu răspundea niciunul. Îl sun pe tata, deloc. Hermione? Nici atât.

Îl sun pe Kevin. N-am mai vorbit cu omul ăsta de mult timp.

Kevin: Alo?

Betty: Hei Kevin.

Kevin: Betty? Bună! Ce faci?

Betty: Uite incerc sa aflu ce se întâmplă. Sunt complet singura in casă și nu dau nicio urmă de gemeni. Ești cu ei?

Kevin: Habar nu am. Eu sunt in Chicago de o săptămână.

Betty: Ah.. ok. Mersi mult.

Kevin: Pa, pa.

Închid apelul și brusc îmi aduc aminte de Truker. Îmi aduc aminte că și el a venit aici. Mai are rost sa urc din nou până la etajul 2?

Betty: Truker?

Mda.. nimeni. Doar eu și persoana mea. Continui de sunat și ajung la Cami. Sun de 2 ori și într-un final răspunde.

Cami: Alo?

Betty: Spune te rog că știi ce se întâmplă..

Cami: Ce ai pățit?

Betty: Sunt complet singura in casă și nu dau de nimeni..

Cami: Suna-i.

Betty: Nu răspunde nimeni!!

Cami: Ok, ok.. calmează-te. Poate că părinții sunt ocupați cu afacerile iar gemenii?

Betty: Habar n-am..

Cami: Nici eu. Încearcă să îi mai suni, ok?

Betty: Bine..

O VarăWhere stories live. Discover now