Amintiri superbe.

16 3 2
                                    


             În viaţă întâlnim mulţi oameni, unii ne devin prieteni, alţii "rude" şi ceilalţi...ne învaţă lecţii. Dar oricât de mult timp ar trece, oricâţi kilometri ne-ar despărţi, nu aş putea niciodată uita momentele minunate pe care le-am trăit cu prietenii. Acea emoţie pe care o simţi când priveşti cu ochii minţii amintirile, sunt trăiri de nedescris. Poate acele persoane ţi-au greşit, nu există fiinţă raţională care să nu greşească, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-ţi aminteşti frumos de ei. Oamenii vin şi pleacă, e cursul vieţii, chiar dacă aceştia vor sau nu. Dar chiar dacă au plecat, în inima ta îi poţi face să conteze. Să priveşti cu drag pozele în care  au zâmbete sincere, să le dai un sfat la necaz, chiar dacă nu se aşteaptă, să le urezi cele mai bune lucruri din toată inima.  Uneori nu putem opri oamenii să nu plece din  vieţile noastre, dar...îi putem "transforma" în amintiri superbe şi aceştia vor deveni pentru totdeauna o parte din noi.


Gândurile unui Suflet Anonim.Where stories live. Discover now