Gândurile unui Suflet Anonim.

Scrisoare de la noua generaţie.

Înainte să înceapă capitolul, vreau să vă avertizez că unele subiecte din acesta sunt cam sensibile, şi v-ar putea afecta emoţional. Îmi pare rău...
 
                        Stimate părinte,  
     Este adevărat că nu am trecut prin greutăţile vieţii aşa cum dumneavoastră ați trecut, şi că nu am mintea îndeajuns de matură şi înţeleaptă pentru a vă îndruma în ce fel să vă educaţi copii. Însă având încă o minte copilăroasă vă pot spune cum priveşte tânăra  generaţie tot ceea ce îi înconjoară.
     Începând cu ţipete și pedepse, până la  lovituri şi chiar datul afară din casă, mi se pare cea mai greşită variantă pentru a învăţa  un copil ce e bine și ce nu. Notele rele sunt lăsate în urmă o dată cu trecerea anilor, o poznă făcută cu prietenii va deveni în timp doar o greşeală copilărească sau chiar o povestioară hazlie. Însă  ştiţi ce  rămâne şi timpul nu va şterge niciodată? Felul în care mama sau/şi tata, exemplele copiilor de când se ştiu, au ales să-i educe. Bătaia, ţipetele şi ameninţările pot avea urmări groaznice, chiar traumatizante. Şi toate acestea pentru ce? Fiindcă un copil nu a putut învăţa poezia dată la şcoală? Sau pentru că are multă energie, ceea ce este normal la această vârstă, și aleargă cât e ziua de lungă de colo-colo? Toţi copii fac prostii, şi nu este sfârşitul lumii dacă a spart vaza de la o rudă apropiată.  Orice poate fi reparat, dar o copilărie plină de ţipetele părinţilor nu va putea fi niciodată înlocuită. Nimic nu este mai important decât sănătatea psihică şi fizică a copiilor voştri. De aceea e bine  să vă lăsaţi nervii, acumulaţi la serviciu sau în oraş, la o parte atunci când intraţi în casă. Nu e vina copilului că şeful va oprit din salariu, sau că o persoană s-a lăsat aşteptată în loc să vină la ora fixată. Deja copii ies de la școală destul de agitaţi, dacă veniţi şi dumneavoastră cu stres, ei vor căuta o uşiţă de scăpare care uneori le face mult mai rău, intrând în tot felul de anturaje. Dacă fiecare vine acasă cu problemele şi  grijile sale, vărsându-şi nervii pe partenerul de viaţă sau pe copii, aceea nu se  mai poate numi familie. Familia ar trebui să reprezinte un grup de oameni care se înţeleg şi se ascultă unul pe celălalt, care încearcă să rezolve conflictele cu calm, având grijă la alegerea cuvintelor folosite. E păcat că mulţi copii visează la o familie înţelegătoare şi unită. Aşa cum spuneam, aveţi grijă la tonul vocii, la cuvintele rostite şi la mişcările necontrolate. Ignorarea acestor lucruri pot transforma casa într-un loc în care, o dată ce i-ai călcat pragul, orice suflet poate fi sfâşiat în bucăţi. Relaţia dintre părinte şi copil depinde de comportamentul părinţilor unul faţă de celălalt. Niciodată un copil nu se va simţi ataşat de tată dacă îl vede venind acasă beat şi făcând scandal, sau nu o va mai privi la fel pe mama după ce observă că aceasta îl înjoseşte pe tata prin cuvinte jignitoare si acţiuni negândite. Copilul trebuie să simtă că părinţii se iubesc, altfel va căuta atunci când va creşte mai mare ce este iubirea, şi ori va rămâne dezamăgit ori se va ataşa de altcineva simţind afecţiune din partea acelei persoane. Dacă îşi va dori să stea mai mult în preajma altora, decât a dumneavoastră, să nu vă miraţi, aşa l-aţi format şi nu mai este nimic de făcut.
     O  problemă ce mulţi adulţi o aduc în discuţie este că adolescentul  nu ştie să facă un lucru sau altul. Însă o veche zicală spune că: "nimeni nu s-a născut învăţat". Trebuie să le amintim adulţilor  că şi ei au fost copii la rândul lor și că nu ştiau să facă unele lucruri? Cu toate acestea au învăţat, şi nu stând cineva pe capul lor adăugând mereu comentarii ca: "dar aici nu e bine", "hai du-te că nu ştii" sau "alţii la vârsta ta fac mult mai multe". Dacă tânărul nu ştie să facă ceva, ajutaţi-l, dar dacă nu sunteţi în stare decât să-l criticaţi, mai bine îl lăsaţi să înveţe din alte surse.
     Să nu vă comparaţi  copii cu alţii despre care aţi auzit că sunt mai cuminţi, mai deştepţi sau mai harnici. Fiindcă doi oameni nu vor semăna niciodată leit la caracter,  poate au trăit în condiţii diferite şi au o cu totul altă fire. Iar dacă aveţi obiceiul să-i comparaţi, imaginaţi-vă cum ar fi ca şi ei să vă compare cu un părinte mai bun şi mai înţelegător.
   Nu vă constrângeţi copii folosind scuza: "e pentru binele lui". Cum ar putea să fie pentru binele lui că nu îl lăsaţi să se joace sau să se plimbe cu alţii de vârsta lor? E adevărat că sunt multe pericole şi teama este destul de mare, dar nici să-l  ţineţi "legat" astfel nu e bine. Tânărul va avea mereu o reţinere în a se apropia de ceilalţi, va prefera să stea în casă decât să iasă, chiar dacă nu e nici o primejdie. Va începe să aibă o teamă puternică şi atunci când va merge până la magazinul de alături. Oamenii îl vor speria, fiind obişnuit să vadă doar feţe cunoscute. Va deveni anxios numai când va vedea o mulţime de oameni conversând linistiţi. Şi vă asigur că această teamă nu se tratează aşa de uşor. Chiar va creşte, atunci când merge la şcoală şi colegii săi vor începe să  râdă de el fiindcă este mai retras. E bine să se  obişnuiască din timp cu oamenii și să-şi facă prieteni. Prietenii sunt necesari,  şi dumneavoastră aveţi nevoie să vorbiţi cu cineva şi să auziţi o părere despre anumite lucruri. E adevărat că va dura ceva timp până va găsi o  persoană care îi doreşte doar prietenia, şi nu are alte interese materiale. Însă ar trebui să-l învăţaţi cum să diferenţieze tipurile de oameni. Altfel va ajunge să stea în compania unei persoane profitoare doar din teama ca va rămâne singur. Nu-l bateţi la cap cu comentarii ca: "prietenii mereu te vor lăsa", mai ales că dumneavoastră nu prea sunteţi apropiat de copil. Are nevoie de un sprijin venit de la cineva de aceeasi vârstă cu el, oricât de mult l-aţi sâcâi la cap să vă spună problemele sale, mulţimea anilor şi perspectiva generaţiilor de a vedea lumea face diferenţa. Uneori problemele adolescentine vi se par ceva trecător ce nu merită atenţie, însă în sufletul lor de la acele "subiecte banale" se pot forma probleme cu adevărat grave. Și dacă se va ajunge la traume sau chiar boli psihice, ei nu vă vor mai spune nimic considerând că o veţi lua ca pe o glumă,  astfel apare iar neîncrederea în sine şi în cei din jur. Aşa cum spuneam, prietenii sunt o necesitate, absolut nimeni nu poate trăi singur. Sunt adulţi ce susţin că "tinerii au nevoie de sprijin" însă ei nu le acordă nici un pic din timpul lor. Doar ce, nu e de ajuns că muncesc şi aduc bani? Ei bine, nu este. Tinereţea e cea mai grea perioadă din viaţă, e atunci când copilul lasă în spate iluziile despre lume pe care le avea până acum şi începe să vadă adevărul. Este o trecere destul de grea, cu multe obstacole. Descoperă ca nu e atât de uşor să-ţi faci prieteni, că pentru unele lucruri trebuie să lupţi până în pânzele albe, că familia nu este aşa cum credea el. Ceilalţi încep să aibă aşteptări, şi dacă nu le sunt îndeplinite îl judecă. De aceea este nevoie de cineva de aceeaşi vârstă, pentru a creşte şi a evolua împreună, pentru a greşi şi a învăţa cum să se corecteze, pentru a se încuraja şi a se înțelege unul pe celălalt. Şi să nu vă întristați sau să-l certaţi atunci când observaţi că tinerii devin foarte apropiaţi, că sunt ca o familie. Nu vor uita niciodată rolul vostru în viaţa lor, însă, pentru ei, la familie se mai adaugă câteva "rude" în timp.
   Când tânărul are anumite pasiuni care vi se par ciudate sau nefolositoare nu încercaţi să-i opriţi această sete de acţiune sau de cunoaştere (depinde de caz). Fiindcă el trebuie să-şi ocupe mintea cu ceva plăcut. Hobby-urile vor deveni în timp să fie ca un portal spre o lume mai bună, unde problemele de zi cu zi nu pot ajunge. Nu judecaţi genul de carte pe care îl scrie sau îl citeşte, chiar dacă este format din creaturi monstruase. Nu îi spuneţi că vă este ruşine cu pasiunile pe care el le are, sunt singurele momente în care poate fi el însăşi fără ca cineva să-l judece. 
  Acestea sunt doar câteva dintre neînţelegerile cu care se confruntă mintea tinerilor de azi.
  În concluzie, aveţi  grijă cum vă comportaţi, cum judecaţi o acţiune şi cum alegeţi să arătaţi copilului că ceva nu este bine, ignorarea acestor lucruri îl pot afecta mai mult decât credeţi.
                                                  Cu regret,
                               o simplă adolescentă.                     

Îmi cer iertare pentru eventualele greşeli de exprimare sau de punctuaţie..
Sper să vă placă..