Elijah

Partea 15. Spune-mi Și Voi Pleca!

PARTEA 15

Alysha

  Am crezut ca dacă îl evit și azi voi putea scăpa de sentimentul asta de ura și dezamăgire pe care îl am și cu toate astea nu îl învinuiesc pentru ca pana la urma el nu trebuie a facă nimic pentru mine. Nici nu înțeleg ce cauta aici când  putea foarte bine sa stea cu mama lui.. M-am saturat sa îmi pun întrebai la care oricum nu voi primii răspunsul.

-Ești bine Alysha? Ma întreabă Nick stand la volan.

-Da. Sunt bine. Spun și oftez dar pe cine păcălesc. Chiar nu sunt.

  Ma bucur ca s-a oferit sa meargă cu mine sa iau cadouri caci sigur vor închide mai târziu.

-Știu ca nu petrecem mult timp împreună Alysha. Nu sunt cu mult mai mare decât tine deci îmi poti spune ce ai pentru ca se vede ca nu ești în apele tale.

  Are dreptate, are doar 20 ani.

-E vorba de Elijah.

-Elijah? Ce a făcut?

-Aseară am fost sa facem niște poze și cumva..m-a sărutat.

-Regreți ca a făcut-o?

-Nu e vorba de asta. E vorba de ce a urmat după. El a regretat asta e faza nu eu și ma întreb de ce. De ce simt ca nu e un lucru rau ca s-a întâmplat?

-Te-ai gândit vreodată la  Elijah mai mult decat la un prieten?

-Nici nu știu dacă suntem prieteni, chiar nu știu ce suntem. Niciodată nu îmi spune ce simte.

-Pentru ca el crede ca odată ce îți va spune ce simte vei pleca la fel cun toată lumea l-a lăsat.

-Tu de unde ști? Întreb eu.

-Mama nu își poate tine gura. Spune și zâmbește.

-Asa e...

-Sper sa rezolvați pentru ca el când e cu tine Alysha e schimbat.. Nici nu știi cum ii se aprind ochii când aude numele tău.

-Da?

-Doar nu te minteam acum. Doar încarcă sa vorbești cu el.

-Dacă el va vrea sa vorbească cu mine..

-Va vrea.

-Tu de unde știi? Și când te-ai maturizat atâta?

-Pentru ca știu.. Sunt baiat Alysha. Nu m-am maturizat neapărat dar trebuie sa o ajut pe verișoara mea preferata.

-Sunt singura ta verișoara. Spun și îmi dau ochii peste cap.

-Tot te iubesc.

- Și eu Nick.

 
   A fost o zi destul de lunga. Am găsit foarte greu cadouri și sper sa le placa. Când am intrat în casa mătușa și Elijah erau la masa însă nu am zis nimic ci doar am urcat sus iar Nick a oftat în urma mea.
  Nu pot da ochii cu el... Chiar nu pot. Nici nu știu unde a dormit deoarece nu a mai intrat în camera cât am fost eu și vad ca și-a mai luat câteva lcuuri.

  Când băieții au plecat am ajutat-o pe mătușa sa pregătească mâncarea. Ma bucur doar ca m-a lăsat în pace, chiar nu aveam chef de explicații. După aceea am făcut un dus și ma pregăteam sa ma culc însă mi s-a făcut foarte foame.

Am coborât încercand sa fac liniște căci toată lumea doarme și m-am dus la frigider însă am auzit ușa și m-am speriat.

  Când sa ma uit era Elijah cu o punga mare în mana. S-a uitat mirat la mine și avea o privire ce pur și simplu nu știu cum sa o descriu.

  Am rămas totuși la masa și am tăcut din gura încercând totuși sa mănânc.

-Ai de gând sa ma ignori toată vacanta? Spune el la un moment dat așezându-se lângă mine.

  Nici măcar nu mi-am luat privirea din locul în care ma uitam...nu am putut.

-Am venit aici crezând ca totuși o sa stau cu tine ca să te fac sa vezi ca îmi pasa de tine și sa vezi ca poate ai dreptate ca nu sunt cum ma cred dar ma îndoiesc de asta. Poate ca nu am făcut bine ce am făcut dar a fost un impuls pe moment și da frate aia a fost! Dacă ai de gând sa ma ignori spune-mi și mâine dimineață eu nu voi mai fi aici.

-Las-o balta Elijah! Spun si ma ridic sa plec însă mă apuca de brat și ma oprește.

-Spune-mi ca vrei sa plec atunci!

-Nu vreau sa pleci, vreau doar sa..nu știu. Ma duc sa ma culc.

   Într-un final mi-a dat drumul la mana și a oftat puțin trist. Nu pot sa vorbesc cu el, nu fără vreo explicație sau ceva pentru ca nu pot sa îmi scot din minte sarutul acela. Efectiv e tipărit în mintea mea. Ce naiba se întâmplă cu mine de sunt atat de naiva?

  Am adormit cu lacrimi în ochi deoarece mâine e Crăciunul și eu totuși stau aici mai trista ca niciodată..

  Stau și ma gândesc ca poate dacă nu eram acolo în ziua aia nenorocita când a avut accidentul nu mai eram aici stand ca proasta și gândindu-mă la el. Și totuși as fi regretat...ma face fericita în momentele lui în care uita sa fie un nesimțit. Dar totuși nu mai sufeream după el și poate ma distram în momentul asta. Urăsc când ma gândesc la el când el nu cred ca ar da doi bani pe mine..

   Ma urăsc și urăsc momentul în care m-am născut. Pana la urma dacă nu ma nașteam poate le era mai bine tuturor, sunt o pacoste și niciodată nu sunt mulțumită de nimic și încerc sa fac mereu pe aia deșteaptă când defapt sunt atât de pierduta încât nu știu ce e cu mine si nimeni nu ma poate salva din negura asta a mea din care încerc sa scap de atât de mult timp încât am încetat sa cred ca voi mai putea vreodată.