Coșmarul de la miezul nopții

,,Pentru Nina!"

                                   1

     — Totul va fi bine, vorbește polițistul, atingându-i brațul tremurând. Nu prezintă leziuni externe.

     — Cum de s-a întâmplat asta? întreabă femeia, neprivindu-l în ochi.

     — Nu știm. Drumul este perfect drept, nu a plouat în ultima vreme și nu vedem niciun motiv pentru care mașina să fi derapat; cel puțin, nu de una singură. De aici, tragem concluzia că este vina șoferului. Dar ancheta este în desfășurare, așa că vă sfătuiesc să vă calmați și să așteptați rezultatele, spune acesta.

     Leah se smucește, în așa fel încât polițistul își depărtează palma de brațul ei.

     — Îmi pare rău! îi spune bărbatul, dar femeia se întoarce pe călcâie.

     Inspiră adânc, atunci când iese din secție. Nu înțelege cum de Maxwell a pierdut controlul volanului. El este mereu calm și atent la drum. Și mai mult de atât, nu înțelege ce căuta soțul ei la ieșirea din oraș. Încotro se îndrepta?

     Închide ochii, strângându-i puternic. De ce a trebuit să se întâmple acest lucru tocmai acum? Astăzi, Leah plănuia să-i dea vestea cea mare. Așteaptă cel de-al doilea copil. Însă se pare că trebuie să mai aștepte.

     — Leah! își aude femeia numele din lateral.

     Întorcându-se, o observă pe Ruth stând în fața ei.

     — Doamne! Ce s-a întâmplat? întreabă aceasta.

     Leah ridică din umeri, apoi răspunde:

     — Nu știu nimic mai mult decât ți-am povestit la telefon.

     — Putem să-l vedem? continuă Ruth, de parcă nici nu a auzit răspunsul Leei.

     — Nu putem. Se pare că este într-un fel de șoc. Polițistul a spus că delirează niște cuvinte despre nu știu ce vrăjitoare, explică Leah. Nu știu mai departe. Nu mai ascultam din acel moment.

     Ruth rămâne nemișcată câteva momente, inspiră adânc, apoi se repede la Leah, îmbrățișând-o.

     — Îmi pare atât de rău! exclamă bibliotecara.

     Leah încearcă să-i răspundă ceva, orice, însă tot ce reușește să scoată sunt doar niște sunete înfundate, înainte ca lacrimile fierbinți să o năpădească.

     Ruth strânge mai tare îmbrățișarea, dar știe că nu o ajută așa pe Leah. Dar speră că, poate așa, se ajută pe sine. Mereu i-a fost teamă că-l va pierde pe Maxwell. Când a aflat de accident, a simțit instataneu cum aparatul eu respirator nu a mai funcționat la parametri normali.

     — Poate că ar trebui să te odihnești puțin, șoptește Ruth.

     Leah dă din cap în semn de ,,da".

     — Când am aflat de accident, i-am lăsat-o pe Elizabeth în grijă Oliviei. Este în siguranță, o asigură bibliotecara. Du-te și odihnește-te. Dacă aflu ceva, îți spun.

     Leah se desprinde din îmbrățișarea celei mai bune prietene a soțului ei și se depărtează cu pași mari. Vrea să fugă de la acea secție, dar, în același timp, vrea să dea buzna acolo, să-l ia pe Maxwell acasă și să nu mai lase pe nimeni să i-l răpească.