Coșmarul de la miezul nopții

Dorința lui King

                                  1

     — A spus Maxwell asta? întreabă Rebecca sceptică.

     Cei patru, Ranela, Arnold Hyde, Nicholas Martin și Rebecca Martin, stau în jurul mesei din bucătărie.

     — Da, răspunde ea.

     — Înseamnă că s-a gândit mult la asta, spune Arnold.

     Ranela se încruntă la el, după care răbufnește:

     — Sunteți amândoi scrântiți? Cum poți să spui că s-a gândit mult la asta? Nici nu ar trebui să vorbești despre asta! Nu ar trebui să ne gândim nici măcar o fracțiune de secundă! Nu discutăm! N-o facem!

     — Ranela, liniștește-te! intervine Nicholas. Știu că este greu pentru tine și că fiecare pierdere pe care o suferim este o lovitură foarte grea. Dar trebuie să luăm în calcul toate variantele. Pur și simplu nu ne permitem luxul de a ne alege ce vrem și ce nu vrem să facem.

     — Vreți s-o omorâți pe Beth? se revoltă ea, refuzând să scadă din intensitatea vocii.

     — Beth e deja moartă! i-o întoarce băiatul. Chiar Maxwell a spus-o!

     Atunci când vede că ochii brunetei se umezesc, Nicholas lasă tonul, vorbindu-i calm:

     — Chiar tu ai spus-o, în peșteră. Mai știi?

     Mușchii feței ei se relaxează. Dar ea nu.

     — Dar pot încerca să găsesc ceva, insistă Ranela.

     — Știu, o întrerupe Nicholas, dar nu avem timp și tu nu mai ai putere. Nu trebuie să porți tu toate poverile. Nu trebuie să rezolvi tu toate problemele. De aceea suntem aici, să te ajutăm. Exact așa cum am procedat și cu Ruth. Dar, te rog, înțelege că Maxwell are dreptate... într-un fel. Elizabeth nu mai e. Și... uită-te la ea! Zailla o chinuie.

     — Sper că realizezi că, dacă Elizabeth moare, sacrificiul mătușii tale va fi în zadar, nu? îl întreabă Ranela.

     După o secundă de liniște, Nicholas răspunde la fel de calm:

     — Sacrificiul mătușii Allison nu va fi niciodată în zadar. Ea a ajutat nu numai la eliberarea lui Elizabeth, dar și la capturarea Teresei și, mai mult de-atât, s-a ajutat pe ea. A ales să țină cu dreptatea în ultimul moment. Să ții cu dreptatea nu e niciodată în zadar, indiferent de împrejurări. Plus că Alistair ar fi scăpat de ea oricum, atunci când nu i-ar mai fi fost de folos. Și, până la urmă, dacă asta e alegerea lui Maxwell...

     — Nu! se opune fata. Nu se poate! Nu...

     Lacrimi de frustrare își fac loc pe obrajii săi, fără a putea fi oprite în vreun fel. Suspine înfundate se strecoară printre buzele sale. Arnold își pune palmele pe umerii săi, trăgând-o la el.

     — Nimeni nu a spus că e ușor să iei decizii, încearcă Gardianul să o liniștească.

     — Dar nu trebuie să iau decizii, murmură Ranela. Eu trebuie să o omor pe Beth.

     — Noi suntem fugari fix fiindcă am încercat s-o salvăm, vorbește Rebecca. Asta chiar ar fi degeaba...

     — Nu a fost corect felul în care Alistair a încercat să scape de ea, răspunde Arnold. Și știm că el nu făcea asta doar ca să o ,,elibereze". Făcea asta ca să se răzbune, din orice motiv ar avea. Și, după Elizabeth, ar fi urmat Leah oricum și apoi eu. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut ca să împedicați asta. Doar pentru că Alistair a vrut să facă același lucru pe care Maxwell vrea să-l facă, asta nu înseamnă că tot ce ați făcut până acum e degeaba sau că Maxwell ar fi ca Alistair. Noi nu am tortura-o niciodată pe Elizabeth așa cum a vrut el s-o facă. Dacă am fi fost ca el, i-am fi scos informațiile cu cleștele Teresei... și la propriu și la figurat. Însă trebuie să facem tot ceea ce este necesar ca să înaintăm. Uneori, ca să putem înainta, trebuie să dăm drumul la ceea ce ne trage înapoi. Mi-e greu s-o recunosc, dar Elizabeth ne trage înapoi. Mă doare că spun asta. Dar ea nu mai e... ea. Și există riscul ca Zailla s-o pună să facă lucruri mult mai îngrozitoare decât își face deja...