Coșmarul de la miezul nopții

Destrămare

                                   1

     Gata de atac, Gardienii preiau o poziție defensivă, atunci când ușa casei doamnei Ruth se izbește de perete. Ranela înțepenește câteva secunde. Imediat ce aceștia realizează că nu este niciun pericol, renunță la valurile de energie ce le împânzesc degetele.

     — Ai putea, te rog, să nu mai faci asta? îi vorbește Nicholas Martin, dezvăluind o expresie enervată.

     — Să nu intru la mine în casă? întreabă Ranela, pășind înăuntru.

     — Doar... anunță-ne data viitoare, răspunde băiatul.

     Rebecca se apropie în viteză de brunetă, întâmpinând-o.

     — Sunteți bine? o abordează, plasându-și palmele pe umerii ei.

     — Oarecum, spune Ranela, privind în jur. Maxwell va fi închis iar. Și este posibil să avem mari probleme, dacă mama nu își reîncepe activitatea la bibliotecă. Cum Maxwell este acuzat că le-a omorât pe Nina și pe Leah, eu sunt complice și vecinii spun că n-au mai văzut-o pe mama în ultima vreme, explică ea, în grabă.

     — Cred că am înțeles ideile principale, se aude Paul Young, făcând referire la stilul haotic al brunetei de a relata. Ce facem mai departe?

     — Stai puțin, începe Arnold. Dar Maxwell nu era închis acolo când zice lumea că a murit Nina?

     — Ei cred că eu l-am ajutat pe Maxwell, spune fata, ridicând din umeri. Cred că mă vor ține sub observație. Va trebuie să găsim o cale de a o trezi pe mama, înainte ca polițistul ăla să dea buzna aici.

     Pentru ceva timp, se lasă liniștea. Cu toții se gândesc cum ar putea să încerce măcar să o trezească pe bibliotecară.

     — Arnold, sigur nu știi tu vreun secret legat și de problema asta? întreabă Rebecca Martin, mama lui Nicholas.

     — Nu, răspunde Gardianul. Și dacă e cineva care știe mai multe decât mine, aceea e Ranela.

     Bruneta își duce palma la frunte. Nu urăște când lumea se bazează pe ea, dar urăște presiunea pe care o simte, atunci când se întâmplă asta.

                                     2

     Relația pe care a reconstruit-o cu Ranela îi este de mare ajutor în aceste momente. Acest lucru, însă, este prea puțin... mult prea puțin. A ajuns să privească, din nou, același perete gol, pe care-l știe de șaptesprezece ani. Liniștea îi este întreruptă de un sunet, ce-l face să tresară. Se întoarce către partea goală a încăperii, privind dincolo de peretele din sticlă.

     În fața lui se deschide un portal. Nu mare îi este mirarea, atunci când vede își face prezența nimeni altul decât Alistair King. Era sigur că-l va căuta!

     — Bună ziua, Maxwell! îl salută Gardianul, zâmbind.

     Maxwell nu răspunde. Doar îl privește, comunicându-i, parcă, să treacă direct la subiect.

     — Cum ești? continuă Alistair.

     — Mai are rost să te întreb cum m-ai găsit? îi răspunde Maxwell în scârbă.

     Maxwell, dacă ar putea, i-ar reteza capul de pe umeri lui Alistair chiar în acest moment.

     — Îți vine să crezi că cei din afară sunt atât de primitivi, încât își divulgă toate noutățile? râde Alistair. Am citit într-un ziar despre tine. Fix oamenii pe care-i aperi te-au dat pe mâna mea.