Coșmarul de la miezul nopții

Lungul drum spre casă

                                     1

     În momentul în care a ales lupta, era sigură că Nina nu știe să lupte corp la corp. Și e adevărat. Dar Ranela a uitat că nici ea nu știe să lupte. Și asta ar trebui să facă lupta corectă, într-un fel. Dar, aparent, atunci când forța fizică iese din calcul, sentimentele iau locul. Iar sentimentele Ninei par foarte intense în acest moment. Așa că pe Ranela nu o surprinde deloc momentul în care este împinsă într-unul dintre pereții clădirii. Impactul îi trimite un spasm puternic prin întreg corpul.

     — Au! icnește ea puternic, încruntându-se. Dacă promiți că mă lași să te salvez, poate te las să mă bați, continuă Ranela, ferindu-se de lovitură venită din partea Ninei.

     Șatena își încleștează pumnul, dar, din cauza lipsei de antrenament, nu reușește să construiască un atac puternic.

     — Pare că pierzi, sincer, râde Nina, dându-se un pas în spate.

     — Nu pot să te rănesc, i-o întoarce Ranela. Nu vreau să te mai rănesc... în niciun fel.

     Nina tace, oferindu-i o privire glaciară. Bruneta se dă și ea câțiva pași în spate. Nina are dreptate. Ranela pierde. Dar asta se datorează furiei cu care Nina luptă, fără a ține cont de orice tactică a vreunui stil de luptă.

     — Ce-ar fi să ne împăcăm și să lăsăm trecutul în urmă? întreabă Ranela, încercând să schițeze un zâmbet.

     — Sună atât de ușor pentru tine! se răstește Nina. Tot timpul lași în urmă, nu?

     Ranela trage aer adânc în piept și simte cum ochii i se umezesc imediat. Știe că vorbele Ninei nu sunt menite să cuprindă tot ceea ce a făcut Ranela, însă brunetei îi aduc aminte de vina pe care o poartă.

     — Îmi pare rău, Nina! rostește încet, încercând să se ferească de o altă lovitură a Ninei, ce apare pe neașteptat.

     De data asta însă, Ranela nu este destul de rapidă, astfel că șatena reușește să-și izbească pumnul de urechea ei. Bruneta simte cum un țiuit puternic îi cuprinde întreg capul și pământul parcă îi fuge de sub picioare. Fără a apuca să scoată un sunet, Nina o atacă din nou, aruncându-se asupra sa. Corpul fetei se izbește puternic de unul dintre rafturi și acela este momentul în care Ranela știe că nu mai are șanse egale de câștig.

     — Ești nimic fără puterile tale, se amuză Nina, privind-o aproape compătimitor. Ești demnă de milă.

     Ranela i-ar răspunde bucuroasă, dacă nu ar simți atât confuzie. Ochii aproape că i se împăienjenesc și o ceață profundă o cuprinde.

     — Ai fugit atât timp doar ca să sfârșești aici, în cel mai înjositor mod, continuă șatena pe cel mai satisfăcut ton pe care l-a avut vreodată.

     Ușor, ușor, bruneta își revine în simțiri. Însă nu se simte capabilă să se ridice, așa că preferă să rămână jos și s-o privească pe Nina cea malefică din fața ei.

     — Sunt aici pentru tine, spune aceasta, încordându-se.

     — Nu, Ranela, o constrazice ea, ești aici pentru tine. Pentru că știi că nu ți-ai ierta-o niciodată dacă totul s-ar distruge din cauza ta. Pentru că ai crezut că fuga va fi o soluție...

     — La naiba! strigă Ranela, încruntându-se.

     Pentru o secundă, Nina pare că este surprinsă de reacția Ranelei.