Coșmarul de la miezul nopții

Creatura

                                     1

     ,,Nina..."

     Deschide brusc ochii, tresărind.

     ,,Nina..."

     Se uită în stânga, apoi în dreapta.

     ,,Nina..."

     — Cine e acolo? strigă, ridicându-se brusc în picioare. Timeea, tu ești?

     Șoaptele nu se mai aud.

     — Timeea! strigă Nina, însă nu îi răspunde nimeni. La naiba! O să înnebunesc de tot aici! vorbește aceasta pentru sine.

     ,,Ai pierdut."

     O altă serie de șoapte îi atrage atenția.

     ,,O să mori!"

     Șatena își mușcă buza până la sânge. Rămâne nemișcată câteva secunde. Doar respirația ei se mai aude în întregul van. Deși privirea sa este ațintită în față, nu poate să nu observe degetele albe care se strecoară, din spate, pe umărul ei. Nu mișcă niciun mușchi, ci doar stă și privește cu coada ochiului cum palma îi mângâie umărul, apoi urcă pe gât, până pe obraz. Recunoaște acea mână. A mai simțit-o odată și apoi, s-a trezit în acest loc și a întâlnit-o pe Timeea. Închide ochii, după care trage aer adânc în piept. Îi deschide pe rând, constatând că mâna a dispărut. După câteva secunde în care nu face nimic, se întoarce brusc la o sută optzeci de grade. Nu a fost nimeni și nimic în spatele ei.

     ,,Asta-mi mai trebuia!", gândește Nina, ,,Nu este de ajuns că îmi trăiesc cele mai neplăcute amintiri la nesfârșit. Acum trebuie să fiu și bântuită de Zailla.". Totuși, răsuflă ușurată, știind că aceste lucruri sunt doar în capul ei. ,,Ea nu e aici.", se îmbărbătează singură. ,,Știu că nu am oprit-o, dar știu că nu e aici.", continuă, de parcă s-ar mustra singură.

     ,,Nina...", își aude aceasta, din nou, numele șoptit.

     — Ești doar în capul meu! spune aceasta, cu voce tare. Nu mă poți răni!

     Deși știe că nu i se adresează cuiva anume, continuă să vorbească. Se simte mai în siguranță așa.

     ,,O să mori!", cuvintele se strecoară în urechile ei, precum niște șerpi veninoși.

     ,,Stai așa!", își spune ea mintal, ,,Nu am auzit niciodată aceste cuvinte din gura Zaillei. Niciodată!". Dintr-odată, un fior rece o cuprinde. Creierul poate reproduce doar lucruri pe care le-a văzut în trecut, indiferent dacă este conștient sau nu de asta. A citit acest lucru într-o carte, acum mult timp. Deci, dacă nu a mai auzit aceste cuvinte înainte, nu au cum să fie reproduse de creierul ei. Înseamnă că...

     Un râset puternic inundă întreg locul.

     — Nu ai cum! murmură ea, încercând să rămână calmă. Oi deține tu Golul, dar locul ăsta este peste puterile tale, continuă șatena.

     Râsetul se oprește. În schimb, aude un mârâit, care, orice-ar spune, nu are cum să fie omenesc.

     — Nu mi-e frică de tine! spune șatena, prinzând curaj. Umbrele au dansat mereu în jurul tău. Mereu ai stat în întuneric. Nu o să reziști să stai în lumină!

     Un alt mârâit se aude de nicăieri.

     — Dacă asta este tot ce vei face de acum înainte, atunci poți să te oprești. Nu-mi este frică de tine! râde aceasta, deși nu simte chiar tot ceea ce spune.