Whitney, dragostea mea

Capitolul III

FRANŢA 1816-1820

Situată în spatele unor porţi din fier forjat, casa din Paris a Lordului şi a lui Lady Gilbert era impozantă, fără a fi austeră. Lumina pătrundea în încăperile spaţioase prin ferestre arcuite imense; pastelurile dădeau o notă de eleganţă tuturor încăperilor, de la saloane la dormitoarele de la al doilea etaj.

- Şi acestea sunt camerele tale, spuse Anne deschizând uşa unui apartament cu covoare de un albastru deschis.

Whitney rămase fascinată în prag, zăbovind cu privirea asupra cuverturii albe din satin cu flori de levănţică mov şi roz. O canapea elegantă era acoperită cu acelaşi material. Vazele delicate din porţelan erau pline de flori de aceleaşi nuanţe de mov şi roz. Tristă, Whitney se întoarse spre mătuşa ei.

- M-aş simţi mult mai bine, dacă mi-ai da altă cameră, ceva nu chiar atât de fragil. Cei de acasă, explică ea văzând nedumerirea de pe chipul lui Anne, ţi-ar spune ca nu trebuie decât să trec pe lângă ceva delicat, că-l si trântesc pe jos.

Anne se întoarse spre servitorul care aducea cufărul greu al fetei.

- Aici, spuse ea făcând semn din cap spre minunata încăpere.

- Să nu zici că nu te-am prevenit, spuse Whitney oftând şi, scoţându-şi boneta, se aşeză cu grijă pe canapeaua înflorată. Parisul, îşi spuse ea, avea să fie minunat.

Parada oaspeţilor începu fix la 11:30, trei zile mai târziu, cu croitoreasa personală a lui Anne, însoţită de trei cusătorese zâmbitoare, care vorbiră tot timpul despre modă şi materiale şi îi luară măsurile lui Whitney.

La jumătate de oră după plecarea lor, Whitney se trezi mergând încolo şi încoace cu o carte pe cap sub privirea critica a unei femei plinuţe căreia Anne îi dăduse nemaipomenita sarcină de a o învăţa pe Whitney ceva ce se numea „maniere de salon".

- Sunt îngrozitor de neîndemânatică, Madame Froussard, îi spuse Whitney roşind când cartea căzu pentru a treia oară.

- Ba nu! o contrazise Madame Froussard clătinând din cap. Mademoiselle Stone are o graţie înnăscută şi o ţinută excelentă. Dar trebuie să înveţe să nu meargă ca şi cum ar fi la o întrecere.

Profesorul de dans care veni după Madame Froussard o învârti pe Whitney prin camera după muzica unui vals imaginar si spuse:

- Sunt speranţe... cu mult exerciţiu.

Profesorul de franceză, care veni la ora ceaiului, zise:

- Ar putea să-mi dea ea lecţii, Lady Gilbert.

Timp de câteva luni, Madame Froussard veni câte doua ore, de cinci ori pe săptămână, instruind-o pe Whitney în ale manierelor de salon. Sub îndrumarea ei continuă şi severă. Whitney munci cu sărguinţă ca să înveţe orice o putea ajuta să crească în ochii lui Paul.

- De fapt, ce înveţi de la Madame Froussard? o întrebă unchiul Edward la cină într-o seara.

O expresie sfioasa apăru pe chipul lui Whitney.

- Mă învaţă cum să merg tacticos, nu la galop, îi spunse ea, aproape aşteptându-se ca unchiul ei să pună că era o pierdere de timp fără sens, însă acesta zâmbi aprobator.

Whitney zâmbi şi ea, simţindu-se ciudat de fericită.

- Odată, credeam ca, pentru a merge frumos, nu ai nevoie decât de două picioare zdravene, zise.

Din acea seară, anecdotele lui Whitney despre activităţile ei din timpul zilei deveniră un ritual încântător la fiecare cină.

- Unchiule, ai remarcat vreodată că e o artă să te întorci când ai o rochie cu trenă? îl întrebă ea într-o seară.