Whitney, dragostea mea

Capitolul V

Pentru a treia oară în zece minute. Whitney îşi dădu seama că nu era atentă la conversaţie şi le privi vinovată pe fetele care o vizitau în dimineaţa aceea. Din fericire, ele erau atente la povestirile pline de entuziasm ale Theresei despre noua ei viată de femeie căsătorită şi nu păreau să remarce neatenţia lui Whitney.

Aceasta ţinea în mână o scrisoare de la Emily, care tocmai îi fusese adusă, şi se întreba, la fel ca de fiecare data, dacă aceea avea sa fie scrisoarea care avea să-i dea groaznica veste că Paul îşi alesese o soţie. Neputând să mai suporte suspansul, o deschise şi inima începu să-i bată si mai tare când citi:

„Dragă Whitney." scria Emily. „de acum va trebui sa mi te adresezi cu Lady Emily, baroana Archibald, Cea Mai Fericita Femeie. Mă voi aştepta să faci plecăciuni şi să mă ciupeşti când ne vom vedea, ca să cred cu adevărat că s-a întâmplat aşa ceva." Următoarele doua pagini erau pline de elogii la adresa soţului ei şi detalii legate de căsătoria care fusese oficiată cu aprobare specială. „Ceea ce ai spus despre Franţa e valabil şi pentru Anglia." scria Emily. „Indiferent cât de groaznic ar fi el, dacă un domn are un titlu, e considerat o partida minunată, dar îţi promit că, atunci când îl vei cunoaşte, vei fi de acord ca soţul meu ar fi minunat si fără niciun titlu."

Whitney zâmbi, ştiind că Emily nu s-ar fi căsătorit cu baronul ei fără să-l iubească. „Destul despre mine," continuă ea, „trebuie să-ţi mai spun ceva ce am uitat să-ţi pomenesc în ultima mea scrisoare. Am fost la o petrecere la Londra, unde gazda a prezentat un domn care a plăcut imediat de doamne. Şi nu e de mirare, căci era foarte chipeş şi înalt şi dintr-o familie franceză distinsă. Whitney, era M. Nicolas DuVille! Am fost sigură că era acelaşi domn despre care ai pomenit în scrisorile tale şi l-am întrebat dacă te cunoştea. Când a spus că da, Margaret Merryton si celelalte fete s-au strâns în jurul lui, exprimându-şi compasiunea. Cât ai fi râs, pentru că, a povestit despre toţi pretendenţii tăi şi cuceririle tale de la Paris. A lăsat să se înţeleagă chiar faptul că el însuşi ar fi îndrăgostit de tine, ceea ce le-a făcut pe fete să se îngălbenească de gelozie. E adevărat ce a spus? Şi după ce le-a aruncat o privire ce ar fi trebuit să le transforme în piatră, M. DuVille le-a pus pe jar spunând că Parisul e la picioarele tale.

Whitney zâmbi. Deşi Nicki îi spusese că o cunoscuse pe Emily la Londra, nu pomenise nimic despre duşmanca dintotdeauna a lui Whitney, Margaret Merryton, sau despre celelalte fete. Bucuria pe care o simţise la gândul că îi luase apărarea păli când realiză că Nicki ar fi putut dori să-i fie mai mult decât prieten. Timp de aproape trei ani, fusese doar un chip plăcut care apărea lângă ea pe neaşteptate pentru a o invita la dans sau pentru a o tachina în legătură cu vreunul din numeroşii ei pretendenţi. După care dispărea cu o femeie frumoasă la braţ.

Însă, cu câteva luni în urmă, totul se schimbase. Se întâlniseră la teatru şi Nicki o invitase pe neaşteptate la operă. Acum o însoţea peste tot, la baluri şi petreceri, la operă şi piese de teatru.

Dintre toţi bărbaţii pe care îi cunoştea, Nicolas DuVille era cel cu care îi plăcea cel mai mult să stea, dar nu suporta gândul că el ar fi avut intenţii serioase în ceea ce o privea.

Whitney se uită la scrisoare fără să o vadă, cu ochii trişti. Dacă Nicki ar fi cerut-o în căsătorie şi ea l-ar fi refuzat (ceea ce avea să facă), ar fi pus în pericol prietenia ei cu Therese, prietenia mătuşii şi unchiului ei cu soţii DuVille şi chiar prietenia ei cu Nicki, care însemna foarte mult pentru ea.

Se forţă să citească scrisoarea în continuare. La sfârşit, era o veste despre Paul. „Elizabeth e la Londra pentru durata sezonului, dar la întoarcere, toţi se aşteaptă ca Paul să o ceară în căsătorie, din moment ce părinţii ei consideră că ar cam fi timpul."