Dorințe întunecate!| FINALIZATĂ|

Capitolul 4

   Alex

   Plec din casă val vârtej după discuția avută cu nebuna, încă se ridică părul pe mine când mă gândesc că creatura aia umblă liberă prin casă și țese pânze. Corpul mi se cutremură involuntar numai cât mă gândesc la ei, iar o greață de nestăvilit îmi răstalmăcește interiorul.

     Înghit nodul din gât, care urcă și coboară. Cred că cât de curând voi vomita. Pornesc mașina și plec spre bar, trebuie să beau ceva tare ca să pot dormi și să nu simt cum creatura își face mendrele cu mine.

    " Futu-i mama ei de femeie nebună, o să ajung la nebuni, din două motive! Unul că mă duce în pragul colapsului iar celălat este că mă provoacă cu corpul ăla al ei!"

     Mii de gânduri îmi fac mintea vraiște, după vizita ei din baie de dimineață, pot spune că am rămas cu un gust al naibii de ciudat pe limbă. Lovesc cu pumnul volanul mașinii. De ce trebuia să apară în casa mea Titirezul ăsta?

     " Dacă nu erai mort de beat, acum nu era în casa ta, amice!"

    Zău, acum până și conștiință mă apostrofează! Rău am ajuns! Ies din mașină nervos din cale afară, sper că Nick să îmi țină companie. Nu vreau să beau singur. Intru în bar, mirosul de băutură, țigări, acru, te izbește din plin. Este o adevărata teroare pentru simțul olfactiv.

    Strâmb din nas cu dezgust în timp ce mă așez pe canapeaua din separeul pe care îl folosim destul de des. Scot telefonul să îi trimit un mesaj șatenului.

      " Te astept la bar, de urgență! Fără scuze penibile!"

    Îi fac semn chelneriței în timp ce îmi bag telefonul în buzunarul pantalonilor. Roșcata se apropie de masă cu un mers legănat. Îi place să se lase așteptată. Buza mea de jos face contact cu dinții, mă înjur singur la cât de tare strâng din ea.

            ― Domnule Adamastos cu ce te servesc? într-un sfârșit a catadicsit și ea să apară.

             ― O sticlă de whisky cu două pahare. își arcuiește sprâncenele indiscretă. Ce dracu, nu ai mai văzut până acum vreun bărbat nervos?

            ― Mă scuzați domnule! bolborosește cu obrajii roșii.

    Pleacă ofuscată spre bar. Degetele mele se incordeaza în claia mea de păr. Cuget mult la toată treaba asta cu reporterița. De când dracu o puștoaică de douăzeci și trei de ani este reporter? Că din câte știu îți trebuiesc studii, multă muncă până ajungi să fii unul.

    Întrebarea asta îmi frământă creierii care sunt deja prăjiți, numai când mă gândesc că arătarea aia umblă prin neprețuita mea casă și pe deasupra mai depune și ouă. Chiar că este nebună, ia pus numele de Johnny unei femele de tarantule!

   Chelnerița îmi trântește în față sticla și paharele, o aud cum îmi urează un dulce "să îți stea în gât", eh în gât îmi stă altceva! Nici nu mai am răbdare să apară Nick, desfac sticla și torn o cantitate generoasă în pahar. Dau pe gât lichidul amărui. Huh, este al naibii de bine să simți cum iei foc pe interior!

    Cât mă lupt cu paharul apare și companionul meu de petrecut. Mă examinează pe sub genele alea mari și cu ochii ăia mult prea verzi. O încercare strâmbă de zâmbet câș îi apare în colțul gurii.

          ― Ce s-a mai întâmplat acum? mă ia tare din prima. După ultima pățanie, săracul a devenit un fel de psiholog pentru fobiile mele.