Dorințe întunecate!| FINALIZATĂ|

Capitolul 5

 

   Soraya

     ― Batman unde ești mămică acum când am mare nevoie de tine? țip ca o disperată sub greutatea lui Adamastos.
 
    Proastă eu că mi-am făcut milă de drac și i-am sărit în ajutor. Trebuia să îl las să îi zacă oasele pe gresia rece, idiot bețiv și îngânfat.

         ― Ce ai femeie, eu te sărut și tu îl strigi pe Nick Bateman? na prostie, ăsta are creierii prăjiți de la cât alcool a crăpat în el.

        ― Merge și Nick, arată trăznet, ar merge o tăvăleală cu el. încerc din răsputeri să dau jos de pe mine cantitatea asta enormă de moloz.

         ― Sunt eu disponibil, puștiul ăla este la mii de kilometri distanță! belesc ochii la el când îi aud propunerea.

         ― Cu tine? Nu prea cred! Cât despre Nick nu este un puști, este un bărbat de treizeci și doi de ani, matur, responsabil care ar face orice femeie să se simtă specială în pat!

     Vena aia îi pulsa așa mai devreme sau îmi imaginez eu? Nu, aproape explodează, o vai!

          ― Tu ești nebună! Zici de el că este un bărbat matur la treizeci și doi de ani! Dar eu la treizeci și cinci ce naiba sunt? mă întreabă cu ochii roșii.

          ― Un moșneag! Apropo ți-a murit pantera! sunt al naibii de sarcastică.

    Reușesc în sfârșit să scap de sub el când se dă într-o parte și se uită la pantaloni.

          ― Eu moșneag, Soraya dacă te prind, las toată rușinea deoparte și jur că ți-o trag până mă implori să mă opresc! prea sigur pe el se crede.

          ― Poate în visele tale alea mai deocheate. Eh, ce să-i faci, toți vor o bucățică din fundul ăsta! mă întorc pe o parte și îmi ridic ușor șoldul drept arăt cu degetele fesele mele ferme.

      Se uită cu jind la mine când fac gestul ăsta.

           ― Arată de milioane iar chiloței ăia trebuie să zboare. ce să vezi  domnul entomofob este prea sigur pe el.

            ― Ee, rămâi cu pofta!

   Aproape de ușa stau și fac din mâini semne cum că trăncănește prea mult și eu nu îl aud. Se ridică cu greu din pat, cu un mers pe șapte cărări vine spre mine. Ies afara din camera și fug spre camera mea. Intru cu respiratia agitată, încui ușa cu cheia că n-am chef să mă trezesc cu bețivul în pat.

    Îmi liniștesc inima agitată după ce beau câteva guri de apă din paharul de pe noptieră. Adamastos bate în ușa cu pumnii. Nici nu îmi mai bat capul cu el, știu deja ce să îi fac mâine dimineață. O fotografie cu el când doarme și arată praf, ca după o betie de pomină.

    Mă strecor între cearceafurile albe ale patului, adorm în ritmuri de pumni în ușă, înjurături și cuvinte de ocară. Că dorm dusă.

***

    O lumină puternică mă izbește în plină figură, încerc să mă răsucesc pe burtă, dar nu pot. O greutate enormă îmi apasă în piept, o mână zace între picioarele mele, aproape de zona mea intimă, niște fire de păr rebele îmi gâdilă nările. Urlu cât mă țin plămânii.

          ― Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! sare de pe mine îngrozit.

         ― Ce arde? întreabă cu o voce al naibii de schimonosită.

           ― Tu, dacă nu îți iei labele de pe mine! Cum boi bălțați ai ajuns aici că ușa era încuiată! mă răstesc la el.

    Își duce mâna prin părul dezordonat și se uită în jurul lui.