Dorințe întunecate!| FINALIZATĂ|

Capitolul 13

Alex

Mă trezesc bine dispus după noaptea trecută. Am dormit mai ceva ca un bebeluș cu Titirezul în brațele mele. Mă uit în dreapta după Soraya, dar nimic. Încerc să mă ridic din pat, cam greu, of, îmbătrînesc, dar reușesc să trag de mine să mă ridic măcar în fund. Usa se izbește de perete brusc și pe ea intră mica furtună, cu ochii caramelii în flăcări și cu un buchet de flori într-o mână.  Strânge cu putere cozile lor între degete. Se urcă în pat în picioare și îmi trântește florile în cap.

 ― Ce ai femeie?

 ― Ce am? I-ai trimis, pardon le-ai trimis flori celor două bețive de jos care acum stau tolănite pe canapea cu câte o țigară între degete și pahare de martini! Iar mie nici măcar una. Mai ai și pretenție de ieșire la cină! Ieși pe dracu să te ia. De duci cu amândouă la masă.

Se rotește să coboare din pat, dar o apuc de gleznă. O trag ușor cât să se dezechilibre. Cade în patul enorm țipând. Îi apuc ambele încheieturi ale mâinilor și o fac să se uite la mine.

 ― Femeie încăpățânată, florile astea sunt pentru tine!

 ― Nu le mai vreau! Nu îmi plac! imi dau ochii peste cap nervos.

 ― Soraya îmi dai bătăi de cap dis de dimineață!

 ― Îți dau peste nas dis de dimineață! Bețivele alea două zac pe canapea, mă-ta mia zis că florile sunt pentru ele. Tu acum mă ții sechestrată sub greutatea ta de elefant obez.

Rânjesc la ea când o aud, sechestrată! I-aș face eu altceva, dar nu acum. Încă nu este momentul.

 ― Nu te mai rânji așa la mine!

 ― Așa cum? întreb curios.

 ― Ciudat! Sigur acum ai idei perverse în mintea aia, care apropo de câteva zile văd ceva schimbat la tine!

 ― Cam ce anume vezi schimbat? își rostogolește ochii peste cap și se strâmbă la mine.

 ― Nu știu, nu îmi pot da o părere precisă. Pot doar spune că când mintea îți clocește ceva îți strălucesc ochii ăștia de diavol tasmanian în călduri.

 ― Sunt doar fericit! Mi-au reușit afacerile.

 ― Da sigur! mă împinge cu palmele ei micuțe în piept.

 ― Da! Tu crezi că eu vorbesc prostii?

 ― Tu, tu esti cel mai mare mincinos Adamastos! Dă-te că ești al naibii de greu! Apropo, cum dracu poate o femeie să te țină deasupra ei când tu esti cât un munte?

Hohotesc din toată inima când îi aud mica prostie scăpată.

 ― Vrei să facem probă, să vezi cum reușesc? o sărut ușor pe gât.

 ― Nn, nu!

 ― Nu știi ce pierzi!

 ― Nici nu intenționez să aflu! se zbate sub mine mica zănatecă.

Buzele mele o sărută încet și scurt pe pielea gâtului. Respiră precipitat în brațele mele. Cum îmi place să tachinez și să chinui, o sărut mai sus pe lobul urechii. Cu degetele umblu liber pe coastele ei, o ating ușor prin materialul tricoului. Îmi lipesc buzele de ale ei. O sărut scurt cât să o tachinez, corpul ei se ridică involuntar spre mine. Mă cuprinde cu brațul stâng de gât, degetele mâinii drepte îi umblă slobode prin părul meu.

 ― Ești al naibii de frumoasă când ești nervoasă!

 ― Ce îți place să întorci vorbele! o mai sărut scurt pe buze.