Misterul sclipirii

Capitolul 7

     Nu îmi venea să cred ceea ce tocmai se întâmplase.

     Cum să fie Gavin mai bun ca mine?

     Bine, asta suna puțin narcisist. Nu știam cum e el cu adevărat, dar nici nu voiam să știu vreodată în viața asta. Și nici în cele care urmează.

     Mi se părea incredibil că se angajase fix în locul în care voiam să merg eu cel mai mult. Și cum de îl luaseră pe el până la urmă? Trebuia să ia pe cineva pe care l-au văzut mai mult timp acolo. Cineva care e un client fidel. Pentru că eu cumpărasem mult mai multe cărți de acolo decât Gavin. Și mă potriveam mult mai mult pentru job-ul ăla.

     Avusesem un gând să o sun pe Anaya și să îi povestesc, dar m-am gândit că poate i-ar fi luat partea lui. Și nu aveam deloc nevoie de asta acum.

     După ce terminasem partida de cărți cu Willow, ne-am uitat la desene pentru câteva ore bune. Chiar dacă eu uram Tom și Jerry, am stat și m-am uitat pentru el. Era ciudat că era atât de adorat de multă lume. Mie nu îmi plăcea deloc, și chiar nu am râs niciodată la vreo fază care se numea amuzantă. Abia aștept să întâlnesc pe cineva cu aceeași părere. Momentan, nu cunosc pe cineva care să gândească la fel.

     Am aruncat o privire la ceasul de pe ecranul telefonului, și am observat că mai erau aproape două ore până să vină Zelia.

     În sfârșit aveam să plec acasă.

     Stăteam pe canapea cu Willow între picioare. Era întins pe burta mea, iar eu eram sprijinită de marginea canapelei. Părul îmi era în vreo sută de direcții la cât îmi frecasem capul, și voiam să merg la baie să mi-l aranjez înainte să vină Zelia. Oh, mai trebuia să strâng și tot popcornul împrăștiat prin pătură și de pe jos. Nu voiam să creadă că sunt o influență proastă pentru Willow.

     Trec câteva minute la fel de plictisitoare, apoi se aude ușa de la intrare.

     Am vrut să mă ridic din poziția în care eram, dar era deja prea târziu.

     Fusesem observată.

     Și nu era Zelia cea care a intrat pe ușă.

     Gavin era îmbrăcat cu un tricou negru și cu o pereche de pantaloni de aceeași culoare. Poate că voia să arate întunecat, dar părul îi bloca imaginea. Totuși, un punct în plus îi aducea expresia de pe față. Puteam să văd dezgust, plictiseală, și..., dezgust.

     Ne măsura atent pe mine și pe fratele lui, apoi părea că vrea să spună ceva răutăcios.

   — Nu ești un exemplu bun pentru Willow.

     Mi-am dat ochii peste cap, iar cel din brațele mele se ridică entuziasmat. Chiar nu vedeam un motiv pentru asta.

   — Atunci poate ar trebui să stai tu cu fratele tău.

     Alergă spre Gavin, apoi îi sări în brațe.

     Părea să nu îi acorde atenție celui de lângă el, pentru că el continua să mă privească pe mine urât. De parcă nu se putea comporta normal cu mine aici. Trebuia să poarte masca aia de oțel până aveam să dispar din peisaj.

   — Aș șta dacă nu aș avea nevoie de un loc de muncă. Doar nu o să îi spun mamei să mă plătească.

   — Sunt sigură. Mai bine du-te și continuă să ștergi praful printre cărți. Și cred că ar trebui să mai lucrezi puțin la comportamentul tău, să nu sperii clienții.

     Eram răutăcioasă, știam asta. Dar chiar dacă nu îmi plăcea în general să vorbesc așa, când i-o spuneam lui mă simțeam oarecum bine. Nu că aș vrea să recunosc, dar cred că certurile cu el îmi plăceau într-un fel. Era ca o bătălie între noi. Una de cuvinte.