Misterul sclipirii

Capitolul 6

     Oare viata mea chiar era atât de plictisitoare pe cât se vedea la exterior? Sau era doar un sentiment de moment în mintea mea?

     Sincer, nu voiam să aflu răspunsul dacă era cumva pozititv. Pentru că o oarecare parte din mine deja credea asta. Și sincer, nu știu dacă să mă iau după partea aia. Speram să nu fie așa. Dar, cred că așa era. Asta îmi arătau împrejurimile.

     Zilele astea am încercat să găsesc un loc de muncă potrivit, dar nu am găsit absolut nimic. De ce pe internet scria ceva, iar când mă duceam la fața locului era o cu totul altă treabă? Serios. Am dat de un anunț în care scria că caută ospătari cu și fără experiență, dar când am ajuns acolo am dat de o femeie care îmi spunea că are nevoie doar de angajați cu diplomă. I-am arătat anunțul de pe internet și mi-a spus că trebuie să fie o greșeală a colegelor ei. Cred și eu.

      Sau, când m-am dus la postul de dădacă la familia Sanders. Pe asta mi-a spus-o Anaya. Auzise de la doamna Grent, care venise la cabinet cu pisica ei. Ei bine, eu am încercat și acolo. Când m-am dus la casa oamenilor, mi-au spus că au nevoie de cineva douăzeci din douăzeci și patru de ore. La început nu am vrut să accept, dar împinsă de orgoliu am făcut-o. Păcat însă ca fiul lor mai mare îmi facea mult prea multe avansuri. De ce nu avea el grijă de fratele lui? Seara, când au venit acasă, le-am spus că nu mai pot să accept și că trebuie să caute pe altcineva.

     Era destul de ciudată situația. Mă gândeam ca puterile mele sunt ca un bonus și că mă vor ajuta când voi găsi ceva de lucru. Dar, dacă nu voi construi o navă spațială, nu cred că vor conta prea mult.

     Acum câteva minute mă sunase Anaya, care îmi spuse de un alt anunț. La o librarie din centru. Trebuia doar să supraveghez locul și să ajut oamenii să găsească ceea ce caută. Nici că se putea mai bine.

     L-am lăsat pe Uranus acasă, iar eu m-am îmbrăcat cu ceea ce am crezut că e potrivit pentru ocazia asta.    

     Când am ajuns în fața librăriei, un sentiment de deja vu mă învăluise cu totul. Asta era librăria în care mă întâlnisem cu Willow și Gavin. Nici că se putea mai bine. Dar, dacă nu era niciun băiat afară, presupun că nu trebuia să mă îngrijorez. Nu aveam să dau de niciunul aici.

     M-am uitat în jur, iar când am simțit un strop de curaj, am înaintat. Nu aveam de ce să am emoții. Cunoșteam persoanele de dinăuntru. Venisem de prea multe ori aici ca să cumpăr cărți. Știam chiar și numele persoanei de la casă. Iar lucul ăsta mă făcea să mă liniștesc puțin.

     Am pășit înăuntru, și am aruncat o privire în jur. Nu era decât un client, care părea că se uită la cărțile pentru copii. Am tras aer în piept și m-am îndreptat spre doamna Fulke.

     Femeia avea părul brunet, dat pe spate. Lungimea lui ajungea până puțin mai jos de umeri. Nu o vedeam până jos din cauza paravanului, dar cred că purta o rochie înflorată. Mereu era îmbrăcată cu ceva viu, colorat. Nu știam câți ani avea cu exactitate, dar sigur era mai mult de patruzeci.

     M-am oprit în fața ei, lucru care o faci să mă privească curioasă. Acum mi-am amintit că nu știa cum mă cheamă.

   — Bună ziua, doamnă Fulke! Am venit pentru post. Am auzit că căutați pe cineva.

     Nu mi-am dat seama la început, dar mi se părea că mă privește ciudat.

   — Îmi pare rău, dragă. A venit ieri cineva și a ocupat postul.

     Încerc să ascund faptul că sunt surprinsă și nervoasă, așezându-mi buzele într-o linie dreaptă.

   — Și nu mai aveți nimic disponibil? întreb în speranța că mai are nevoie de cineva.