Misterul sclipirii

Capitolul 5

   — Voi vă cunoașteți?

     Nu eram sigură cine a întrebat asta. Dar suna ca vocea Anayey.

     Nu. Noi nu ne cunoșteam. Și nici nu aveam să facem așa ceva în viitor. Primul lucru la care m-am gândit când l-am văzut, a fost că vreau să îi arunc cu ceva în față. Recunosc, m-am gândit la asta din momentul în care l-a făcut javră pe Uranus. Iar pe lângă asta, am crezut că nu mă va recunoaște. În fond, nu era niciun câine lângă mine. Dar m-am înșelat. Parcă și el m-a recunoscut pe mine. Și să nu mai spun de Willow. Dacă mi-a trecut prin gând să mă prefac că nu îi cunosc, mi-a trecut. Mai exact, în momentul în care a sărit în brațele mele.

     Ochii căprui ai tipului nu mă slăbesc deloc din priviri, apoi îmi dau seama că se împrăștie altceva prin jur. Dinspre el. Mai exact, furie. Am înțeles. Nici lui nu îi plăcea că sunt aici, acum. Ce tot spun? Cum se poate ca el să fie copilul Zeliei? Femeia asta e una dintre cele mai de treabă întâlnite de mine. Trebuie să semene cu tatăl.

   — Ne-am întâlnit odată în oraș, spun serioasă.

     Încercam să nu mă comport urât, și chiar dacă îmi venea să spun cuvintele cu scârbă, mă abțineam pentru Zelia și Anaya. Aș putea să bag mâna în foc că dacă i-aș spune celei cu care stau în casă adevărul, nu m-ar crede. Ar spune că e un alt motiv pentru care nu vreau să rămân. Dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să fie unul. Cel principal, poate.

   — Ce face Uranus? De ce nu l-ai adus și pe el?

     Pentru o secundă, am simțit un impuls să spun că se bucură că nu l-a văzut pe fratele lui. O să aleg totuși să tac. Nu e un moment potrivit.

   — Dacă știam că ești aici, poate că îl luam cu mine. Eu una, nu aveam idee că tu ești cine ești.

     M-am uitat și în spatele lui pentru o clipă, vrând să mă asigur că și cel de acolo auzise asta.

     — Din câte văd, vă cunoașteți deja. April, ei sunt fii mei. Willow și Gavin.

     Dat fiind că pe Willow l-am îmbrățișat, trebuia să îi spun ceva și celui care purta numele de Gavin. Fiind prea mult să folosesc încântată de cunoștință, i-am zâmbit cât de fals am putut. Îmi întoarce zâmbetul la fel de fals, fără să vadă cele două femei.

     Era incredibil ceea ce se întâmpla acum. Eu nu am fost să văd ploaia de meteoriți, dar stau lângă ființa asta insuportabil de dezagreabilă? Dacă era ceva ce mă făcea să mă simt mai bine, era faptul că și el pare la fel de fericit ca și mine. Și oh, am prea multe motive ca să cred asta.

     Ne-am așezat la masă peste câteva minute bune, în care am vorbit despre toate prostiile, iar eu m-am grăbit să prind locul cel mai depărtat de Gavin. Când m-am așezat pe scaun am aruncat o privire la telefon, să fiu sigură că prind ploaia de meteoriți. Mai erau zece minute până trebuia să mă ridic și să ies afară.

     Mai trec câteva minute, iar apoi constat că e timpul. Îi fac semn Anayey spre ceas, iar ea aprobă din cap.

   — Mă scuzați două minute?

     Zelia aprobă din cap, iar ceilalți rămân cu capul în farfurie. Toți, cu excepția blondului insuportabil. El era singurul care mă privea suspicios.

     Nu mai spun nimic și mă ridic de pe scaun, îndreptându-mă spre scări.

      Nu am fost de puține ori pe aici, deci știam că sunt patru camere și balconul. M-am îndreptat spre cel din urmă și am deschis ușa, ieșind apoi afară.