Misterul sclipirii

Capitolul 12

     Nu știu de ce, dar întâlnirea de ieri cu Gavin și cu bruneta aceea îmi dădea o stare ciudată. Mă simțeam ciudat când mă gândeam la ce se petrecuse, sau la cum eram privită de amândoi.

     Gavin mereu se uita urât la mine, dar eram sigură că de data asta era cu totul altceva.

     De data asta s-a uitat altfel.

     Și fata aia. Fata aia mă cunoștea. Asta era clar.

     Nu știam dacă el era cel care îi spuse despre mine, sau era altceva la mijloc.

     Sincer, mă gândisem destul de mult la asta.

     De ce Gavin nu era la librărie? Puteam să jur că a fost dat afară sau și-a dat demisia. Cert e că ieri m-a mințit când l-am întrebat de ce nu era acolo. Eram sigura de asta.

     Când am ajuns acasă, i-am spus lui Willow să nu îi spună Zeliei despre Gavin. Aveam un plan în minte, care, speram eu, avea să mă ajute să aflu ce ascundea Gavin. Stiam că nu era drept și total corect pentru Willow, dar dacă cumva cei doi știau ceva despre Uranus sau altceva în legătură cu mine, trebuia să aflu.

     Willow era mult prea mic ca să aibă un telefon. I-am fãcut un cont de facebook cu un nume fals, fără să adaug și altceva. Asa îl puteam suna și puteam vorbi oricând era în fața calculatorului.

     Speram din tot sufletul ca nimeni în afară de noi doi să nu știe despre ce avea să se întâmple azi. Pentru că acum câteva minute când am ajuns la ei acasă și Gavin era pe punctul să plece, am intrat în casă și am sunat de pe contul fals la mine, cât să putem vorbi în apel până când aveam să mă întorc înapoi. Era o idee bună, și totul avea să meargă bine dacă nu avea să se întâmple ceva neprevăzut.

     I-am spus lui Willow să nu se ridice din fața computerului până nu aveam eu să mă întorc înapoi, și să nu cumva sa închidă apelul.

     Pentru că eu eram pe urmele lui Gavin.

     La început mi se părea o idee bună. Când mi-am dat seama însă că merge cu adevărat spre librărie, m-am simțit de-a dreptul prost. Oh, și ca ultima iresponsabila de pe planetă.

     Nu pot să spun însă cât m-am bucurat când l-am văzut trecând de librărie. Nici măcar nu a aruncat o privire spre ea.

     Deci avea ceva de ascuns. Nu acolo mergea.

     Am luat în calcul și posibiltatea că mergea să cumpere ceva și apoi avea să se întoarcă. Dar când a continuat să meargă vreo douăzeci de minute, mi-am dat seama că clar nu se va mai întoarce.

   — Nu se mai întoarce sigur. Esti acolo, da?

     Willow acceptase ideea din prima. Știam că i se va părea palpitant, dar nici chiar așa. Găsise până și nume de cod pentru toți trei. El era Gândăcelul, eu eram Buburuza, iar Gavin s-ar fi numit Tânțarul ucigaș.

     Da, știam cum sună. Dar nu am putut să nu râd de denumirile pe care le folosise. A lui Gavin era însă cea mai complexă. Nu înțeleg totuși de ce doar a lui are un adjectiv.

   — Gândăcelul e pe poziții. Care e raportul în privința Țânțarului ucigaș?

     Mi-am dat ochii peste cap, și m-am oprit apoi brusc din mers când a făcut-o și cel din fața mea. Când semaforul se face verde, se grăbește, iar eu îmi trag mai bine eșarfa pe cap.

   — Continuă să meargă. Nimic de raportat.

     Nici nu știam ce m-aș fi făcut dacă Gavin avea să îi spună Zeliei în caz că mă va prinde, sau dacă ea va veni acasă mai devreme.