Misterul sclipirii

Capitolul 13

     Am mai aruncat o altă privire în încăpere, după care am înghițit în sec.

   — Nu e ceea ce pare, încerc să spun.

     Bărbatul în vârstă se apropie de mine, de data asta aruncându-mi un alt zâmbet.

   — Dacă tot ești aici, lasă-mă să verific ceva.

     Se întoarce și iese din nou pe ușa pe care a venit, lăsându-mă singură cu ceilalți. Gavin își infinge mai bine degetele în umărul meu, fiind pe cale să mă tragă afară.

   — L-ai auzit pe șefu. Nu pleacă nicăieri.

     Fata care mă găsise bântuind pe aici se așezase în fața lui chiar în momentul în care a vrut să mă scoată afară.

     Nu prea mai eram sigură de ce să cred. De ce Gavin încerca să mă ajute?

     Îl aud oftând, apoi își ia mâna de pe mine și își trece cu o mână nervos prin păr. Ceilalți ne priveau fără să spună ceva, de parcă s-ar fi uitat la un spectacol.

     Imediat se aude din nou ușa, iar fix când eram pe cale să folosesc puterea, m-am oprit când am văzut bărbatul. Părea că ține o foaie în mână. Când l-am văzut că o ține lipită cu o parte de pieptul său, mi-am zis că vrea să îmi arate ceva important.

     Se oprește în dreptul meu, urmând să o întoarcă pe cealaltă parte.

     Contrar așteptărilor mele, era goală.

     Deci mai rămânea varianta să vrea să afle ceva de la mine.

     Doar că nu observasem niciun pix.

      Privesc foaia, apoi din nou pe posesorul ei. Nu puteam să îmi dau seama de care era rolul meu în ecuația asta. Nu aveau cum să știe cine sunt. Nu era posibil. Dar nu găseam nicio altă explicație.

   — Ai putea să iei foaia asta? mă întreabă.

     Mă încrunt ușor, fără să am habar de ce are de gând. De ce ar fi vrut să fac asta?

   — Nu e ea.

     Gavin intră din nou în fața mea, făcându-mi corpul să intre într-o stare mai avansată de alertă. Dacă până acum nu mi-a fost chiar atât de frică, știam că dacă următoarele secunde aveau să mai continue așa, nu avea să fie bine. Pentru niciunul dintre noi.

   — Asta trebuie să decid eu. Nu-mi sta în cale. Doar nu am ai vrea să stricăm tot ce s-a construit între noi până acum pentru ea.

     Nu pot să îi văd expresia pentru că e cu spatele la mine, dar sunt sigură că dacă ar putea, m-ar omorî în momentul ăsta. Bărbatul pare să îi spună ceva din priviri, lucru care îl face să se departeze de mine.

     Merge lângă ceilalți, după care își fixează privirea asupra mea.

     Sincer, mi se părea ciudat să îl văd în starea asta. Nu îl mai văzusem speriat până acum. Și chiar dacă nu eram sigură de sentimentul lui, tot nu înțelegeam de ce e atât de panicat. Mereu știa ce să spună sau ce să facă ca să te simți intimidat. Dar bărbatul ăsta avea un impact diferit asupra lui. Iar oricât de mult îl uram pe Gavin, nu îmi plăcea să îl văd așa.

   — Pot să întreb ce legătură am cu asta?

   — Asta o să aflu și eu după ce iei foaia în mână. Promit că te las să pleci dacă o atingi.

     Mi-am făcut curaj și m-am uitat în ochii lui, izbindu-mă de o ură de nedescris. Aproape că am tresărit când i-am văzut întunericul. Nu am putut însă să nu îmi măresc ușor ochii și să continui să îl privesc. Poate că zâmbea, dar înăuntrul lui ardea numai răutate. Lipsa de sentimente a lui Gavin nici măcar nu se compara cu ce simțea omul ăsta.