Localul in care am intrat arata atat de elegant, decorat cu bun gust și cu un miros de mâncare gătită ca la mama acasă ce îmi face stomacul sa chioraie. Bănuiesc că niște mâncare bună nu strica nimănui.
- Buna ziua, domnule primar, domnișoara. Cu ce va pot servi? Ne întreabă un băiețaș de vreo 15 ani după ce ne așezăm la masă.
- O porție de costițe la grătar și un pahar de vin, te rog Ben.
- Sigur că da, dumneavoastră?
- La fel dar în loc de vin vreau un suc, te rog.
- Imediat.
Tânărul se întoarce după două minute cu băuturile și ne anunta că mâncarea este gata cam in 15-20 de minute.
- Deci, ce doriți să schimbați mai exact?
- Cam tot, c!Acorda o să rămână pe poziție dar are nevoie drastica de o renovare, atât pe interior cât și pe exterior. Gardul seamănă cu cel de la închisoare, sunt niste copii pentru numele lui Dumnezeu, ce credeați că o să facă, să îl fărâme cu lopatelele de plastic? Interiorul lăsa și mai mult de dorit. Când ati fost ultima data înăuntru?
- Nu de curând, recunosc.
- Se vede. Sincer. Pereții sunt foarte murdari, sa nu mai vorbim de mocheta care este sub orice critica. Băncuțele sunt jupuite de vopsea,chiar mi-a fost teama să îi las pe copii sa se așeze la ele de frica sa nu ajungă cu așchii in mânuțe. Trebuie să facem ceva, urgent.
- După cum v-am spus, nu sunt fonduri pentru așa ceva. Chiar daca este intradevar necesar.
- Repet, nu am nevoie de nici un cent. Banii necesari sunt suficienți pentru tot ce avem nevoie. Doar acele amarate de hârtii ne trebuie.
- Foarte bine, se pot rezolva. Minunata fapta caritabila poate incepe. Îmi spune mândru.
Da o sa înceapă, nu mulțumită ție.
- Mulțumesc, înseamnă foarte mult pentru noi.
- Oricând.
- Mă scuzați două minute. Mă duc să o sun pe Sam sa pregătească actele și până la sfârșitul zilei le veți avea pe birou.
- Desigur,nici o problema. Nu va grăbiți.
Ies din restaurant entuziasmata la maxim. Mai am puțin și încep să țopăi de fericire.
O anunț pe Sam care spre surprinderea mea mă anunță că toate hârtiile sunt gata, au nevoie doar de semnătură și ștampila primăriei. Scumpa mea viitoare cumnata mi-a spus că avea încredere în mine și știa ca nu voi accepta un " nu" drept răspuns.
Fericită și cu un zâmbet până la urechi intru înapoi în restaurant și mă așez la loc la masa. Întind mana după paharul de suc dar constat că este din nou plin. Ridic ușor o sprânceană iar gestul este remarcat imediat.
- Am văzut că acești paharul gol și mi-am permis sa va mai comand unul. Imi spuse acesta zâmbind.
- Mulțumesc.
Ceva nu pare a fi în regulă. Din câte mi-a spus Clyde, omul e un nemernic și jumatate. De ce sa oferit să mă ajute atât de ușor? Poate încă nu știe că sunt iubita șerifului și crede că ar avea vreo șansă. Sa fim serioși, eu vroiam să îl refuz pe Clyde care arată că un model decupat din reviste darămite pe scheletele asta ambulant. Nu mă înțelegeți gresit, omul nu e chiar urat dar pe lângă el cred că și eu l-am intrecut la kilograme.
Terminam masă și plecăm liniștiți fiecare pe drumul său. Trebuie să ajung la mecanic sa vad daca e gata mașina mea, mă termina de picioare mersul asta pe jos.
Soarele bate cu puterea străzi, poate prea tare pentru luna noiembrie, sau mi se pare mie? Simt cum tot corpul mă arde și o amețeala bruscă mă face să mă dezechilibrez. Mă prind de un gard înainte ca picioarele sa îmi cedeze definitiv.
Ce naiba e cu mine? Se învârte totul cu mine. Întind mana spre cineva să mă ajute dar nu îmi dau seama cine este. Aud doar un strigăt și recunosc vocea mecanicului.
- Sa sune cineva la salvare. Domnișoara Victoria, sunteți bine? Dom...
Nu mai aud nimic, cel puțin nimic coerent. În capul meu roiesc mii de cuvinte dar nu le înțeleg. Parca de aude sunetul unei sirene dar nu sunt sigură. Pleoapele mi se închid greoi lasandu-ma in întuneric beznă.
