Băieții s-au împrietenit rapid iar când Berna a venit sa ii duca acasă ia găsit deja epuizați și gata de somnul de după masa.
- Eu o sa mai întârzii puțin, am niste treabă la primărie.
- Daca îl căutați pe primar să știți că e în concediu.
- Concediu? La începutul anului școlar?
- Da știu, sincronizare proasta.
- Minunat. Bun, ne vedem acasă. Pa, copii, să fiți cuminți si să o ascultați pe Berna.
- Da, mami. Pa!
- La revedere, domnișoara Victoria.
- Pa-pa, puilor.
Liniște, în sfârșit liniște. Termin hartogaraia prin clasa și încerc să găsesc o soluție prin care sa înviorez puțin atmosfera pe aici.
Singura idee pe care am găsit-o e sa desenam prin curtea scolii diferite jocuri educative. Macar ceva care să îți ia ochii de la clădirea pușcăriei.
Pe la ora 5 ajung acasă și sunt surprinsă că băieții de joaca liniștiți în camera lui Noah iar Berna e pe canapea in sufragerie.
- Gata pe azi?
- Da, în sfârșit acasă.
- Cum a fost prima zi de munca la noi in orășel?
- A fost neobișnuit de liniste, eram obișnuită cu mai multă gălăgie dar aici e perfect.
- Farmecul unui orășel micuț. Îmi spune aceasta zâmbind.
- Așa este. Până la ce oră poți să stai?
- Pot sta cât aveți nevoie, nu mă grăbesc acasă.
- Minunat. Mai am putina treabă în birou. Băieții au mâncat ?
- Da, vreți să pregătesc ceva pentru cina?
- Nu te deranja, draga mea, cred că putina pizza nu strica, nu-i așa?
- Așa cred.
- Daca nu te superi, poți să faci tu comanda cam pe la 6 jumătate?
- Sigur că da, cate?
- Cred că două mari ajung, dar de fapt mai bine 3, nu știu cât mănâncă Clayd de obicei.
- Sa făcut.
Munca în birou e aproape gata, mai am să le pun in servieta și gata pe ziua de azi. Am nevoie de un dus, urgent.
Nu realizez însă că timpul a trecut atât de repede și deja e 7 și un sfert. Nu aud gălăgie de jos deci Clayd încă nu a ajuns.
Fără să gândesc prea mult cobor scările in sufragerie uitând că sunt uda toată și am pe mine doar un halat din satin negru ce mi sa lipit de piele.
Mare prostie, m-am inrosit toată când privirea mea a întâlnit-o pe cea sălbatică a lui Clayd. Acele oceane albastre mă măsoară din cap până în picioare citindu-se clar în ele dorința carnală și foamea necruțătoare de suflete inocente.
