chaos

Capitolul douăzeci

Un sunet enervant răsună în întreaga încăpere și mă provoacă astfel să deschid ochii și a mă dezmetici din somnul profund și odihnitor în care eram aruncată de câteva ore bune. Am realizat în scurt timp că era doar telefonul meu ce primise un mesaj, însă gândind că este doar un mesaj, persoana care l-a trimis mai poate aștepta căci nu ar fi nimic grav dacă este numai un simplu mesaj. Și doream să închid din nou ochii pentru a adormi iar, îmi doresc să am din nou parte de un somn dulce cum nu mai avusesem de foarte multă vreme.
Dar în timp ce m-am mișcat pentru a mă cuibări mai bine în canapeaua confortabilă, am simțit o greutate destul de exagerată ce se afla pe talia mea și am tresărit, aproape căzând de pe canapea. Instinctul m-a făcut să îmi arunc capul peste umăr confuză și am observat un chip angelic ce dormea aproape deloc deranjat de sunetul telefonului meu.

Era Maximilian.

Ce căuta el aici? A primit ce își dorise, bănuiesc, de la mine. Ar fi trebuit să fie dispărut. Ar fi trebuit să se strecoare afară în timp ce dormeam dusă și să nu mai dăm ochii unul cu celălalt vreodată. Deci, ce caută el aici? Dacă ar fi respectat regulile tembele ale dulăilor, nu ar avea ce să caute încă alături de mine pe această canapea îngustă. Sunt confuză și șocată, ambele sentimente îmi făceau creierul să devină varză.

M-am ridicat ca arsă de pe canapea, în timp ce trăgeam cearșaful subțire după mine pentru a-l folosi pe post de pătură. L-am învelit în jurul corpului meu și am observat că Maximilian era acum gol pușcă.
Maximilian Clint complet dezbrăcat pe canapeaua mea!

Ridicare mea îl făcuse a da semne de trezire și i-am surprins privirea ațintită asupra mea, chipul fiindu-i nedumerit din pricina confuziei. Îl speriasem cumva? Dar pe de altă parte, nu părea deloc deranjat de faptul că trupul lui mirific era complet gol în fața mea.

- Ce s-a întâmplat? făcuse el primul pas și m-a întrebat

- Ce cauți aici? îi răspund imediat, cu un glas înțepat

- Despre ce vorbești? continuă el, fiind confuz, în timp ce își folosea degetele pentru a se freca la ochi

- Ce cauți aici?! repet întrebarea. Ai primit ce ți-ai dorit de la mine, acum ce faci aici?

El doar rămâne silențios și mă privește lung, neștiind ce să îmi spună.
De ce mă simt tristă? Nu înțeleg. Până acum nu am avut parte de sentimentul de regret, dar știu că luni la școală când îl voi vedea, cu siguranță voi regreta faptul că am acceptat să fac sex cu el fără a mă gândi de două ori la ceea ce fac, pentru că știu că de acum voi deveni inexistentă pentru el.
Pe de altă parte, nu cred că eu aș putea vreodată să devin ceva mai mult pentru el.

- Despre ce vorbești Rose? Cum adică ce fac aici? Dormim, împreună! se apără în timp ce se ridică de pe canapea și începe a-și pescui hainele lăsate la întâmplare pe podea

- Nu, tu nu înțelegi. Ar fi trebuit să pleci în timp ce eu dormeam. Ce mai vrei de la mine acum?

Maximilian oftează în timp ce își îmbracă deloc rușinat boxerii de culoare neagră. Însă renunță la celelalte haine și doar le pasează pe fotoliul ce ședea lângă canapea.

- Îți dorești să plec? mă întreabă el

Pe de o parte îmi doresc, dar pe de altă parte vreau să rămână în continuare aici, pentru a lămuri situația dintre noi, deși în lăuntrul meu știu că nu avem prea multe de lămurit. El nu se gândește la o relație, și cred că el știe deja că eu mi-aș dori mai mult. La naiba, îmi doresc să fiu împreună cu Maximilian.

Deodată, văzând el că eu am rămas tăcută, îmi făcuse semn să mă așez pe canapea lângă el.
Oftând silențios, am ales să îl ascult și m-am așezat timidă lângă el. Am rămas cu privirea ațintită înainte, deși vedeam cu coada ochiului că Maximilian mă privea lung și cu o expresie facială pe care nu o pot denumi într-un anumit fel, era un amalgam de sentimente.